Președinta Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru în raionul Soroca
-
16 Februarie 2021 19:05
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu consiliera în domeniul sănătății, Ala Nemerenco, și consilierul în domeniul economic, Veaceslav Negruța, au efectuat astăzi o vizită de lucru în raionul Soroca. Șefa statului s-a întâlnit cu reprezentanți ai conducerii raionului și circa 30 de primari, cu medici, oameni de afaceri, dar și reprezentanți ai societății civile, transmite Serviciul de presă al Președinției.
Principalele subiecte ale discuțiilor au vizat situația curentă din raion, mai ales în domeniile cele mai afectate de pandemie - sistemul de sănătate, agricultură, micul business și HoReCa. „Am accentuat necesitatea efectuării unei analize mai profunde la nivel raional a situației întreprinderilor mici și mijlocii pentru a identifica modalități de susținere a acestora. Am solicitat informații despre modul în care se acordă ajutorul social și cum sunt sprijiniți oamenii din grupurile vulnerabile. În asemenea perioade complicate, rolul statului este să vină în ajutorul cetățenilor”, a spus președinta Maia Sandu.
Șefa statului a discutat cu autoritățile de la Soroca și despre nevoia de a elabora cât mai rapid proiectul pentru reabilitarea porțiunii de drum de 5 km, care leagă artera națională de localitatea Cosăuți din raion. „Am abordat subiectul în contextul înțelegerii din cadrul vizitei mele la Kyiv de a construi podul peste Nistru de la Cosăuți și infrastructura adiacentă acestuia, care ar aduce un beneficiu mare pentru locuitorii noștri”, a menționat Maia Sandu.
Un alt subiect al discuțiilor a fost distribuirea echitabilă a fondurilor pentru localități, nu după culoarea politică a primarilor. Președinta țării s-a angajat să continue discuțiile la nivel european și internațional pentru asistență directă pentru proiecte la nivel local, ceea ce ar permite dezvoltarea și modernizarea localităților. „Chiar dacă lipsa unui guvern cu mandat deplin face complicată administrarea treburilor statului în prezent, autoritățile publice locale au o importanță majoră pentru îmbunătățirea situației din țară. Primarii, consilierii pot și trebuie să fie cât mai aproape de oameni în astfel de vremuri grele, să încercăm să ajutăm fiecare cetățean care se află în nevoie”, a subliniat șefa statului.
La întâlnirea cu personalul medical din raionul Soroca, Maia Sandu le-a mulțumit angajaților din sector pentru munca imensă pe care o fac în condiții foarte complicate. „Am discutat despre situația sanitară, necesitățile spitalelor și importanța de a respecta în continuare regulile de protecție. Știu cât de obosiți sunt oamenii, știu cât de mult vrem să revenim la normalitate - dar tocmai pentru a ne revedea sănătoși cu cei dragi trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și mai departe - să purtăm mască și să evităm locurile aglomerate”, a spus președinta țării.
Discuția șefei statului cu oamenii de afaceri din raion a vizat cele mai urgente subiecte pentru sector - necesitatea de a primi sprijin din partea statului pentru ieșirea din criză, predictibilitatea legilor și încetarea hărțuirii antreprenorilor, lupta împotriva corupției și crearea unui mediu prielnic pentru dezvoltarea afacerilor. „Un subiect important ține de distribuția motorinei oferite de Guvernul României pentru agricultori și, în acest context, am menționat că am cerut Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului să creeze un mecanism corect și clar de alocare a acesteia”, a reiterat Maia Sandu.
Șefa statului s-a întâlnit și cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale din Soroca. Președinta Republicii Moldova i-a asigurat că va continua să discute la nivelul instituțiilor europene despre acordarea asistenței pentru crearea „Fondului de argint” - un program care să ofere servicii de îngrijire, cantine sociale pentru pensionarii rămași singuri. „M-am bucurat să întâlnesc oameni dedicați problemelor comunităților, oameni care caută soluții creative și eficiente ca răspuns la provocările de mediu, oameni care își oferă timpul și energia pentru a oferi servicii vârstnicilor și a le alina singurătatea”, a menționat președinta Maia Sandu.