Președinta Comisiei Europene nu își face prea mari speranțe în legătură cu summitul pentru relansare post-pandemie

  • 27 Iunie 2020 17:17
Președinta Comisiei Europene nu își face prea mari speranțe în legătură cu summitul pentru relansare post-pandemie

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu-și face prea mari speranțe că summitul special extraordinar de luna viitoare va aduce un compromis asupra planului de relansare post-pandemie, informează dpa, preluat de Agerpres.

"Vom vedea dacă vom putea ajunge la un acord din prima încercare", a declarat ea sâmbătă pentru cotidianul Handelsblatt, adăugând că ar putea fi necesar un al doilea summit asupra programului de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro, pentru ca liderii UE să ajungă la un compromis în negocieri.

Liderii din Uniunea Europeană se vor reuni fizic într-un summit extraordinar la 17-18 iulie în încercarea de a ajunge la un acord asupra planului comun masiv de relansare a economiei europene.

Un summit virtual care a avut loc săptămâna trecută a evidențiat divergențele între liderii care își doresc totuși o adoptare până la sfârșitul lunii iulie a acestui plan de relansare fără precedent, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Această propunere a Comisiei Europene este sprijinită prin bugetul pe termen lung al Uniunii Europene (2021-2027), în valoare de 1.100 de miliarde de euro.

Suma de 750 de miliarde de euro, un amestec de subvenții (nerambursabile) și de împrumuturi, ar fi pentru prima dată împrumutată în numele UE de pe piețe, spărgând astfel tabuul datoriei comune.

Pentru a ajunge la un compromis, va trebui în special să fie depășite reticențele Olandei, Austriei, Suediei și Danemarcei, extrem de rezervate în privința acestui plan de care vor beneficia în primul rând țările din Sud, cele mai afectate de pandemie.

Cele 27 de state membre sunt divizate asupra parametrilor - suma globală, criteriile de atribuție (în special rata șomajului), repartiția între împrumuturi și subvenții -, iar un acord ar trebui să facă obiectul unor lungi negocieri.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
29,26
Nori împrăștiați
Umiditate:48 %
Vint:3,82 m/s
Thu
24
Fri
23
Sat
23
Sun
25
Mon
28

Ultimele știri

Expert, despre reținerea ofițerului FSB la Chișinău: Serviciile rusești încearcă să urmărească schimbările din regiunea transnistreană, inclusiv relațiile acesteia cu Chișinăul

Sistemul eCall va fi implementat în Republica Moldova: Mașinile implicate în accidente rutiere vor transmite automat un apel la Serviciul 112

„Investițiile din primul proiect au ajutat producătorii să se modernizeze și să intre pe piețe noi de export”. Guvernul aprobă negocierile pentru împrumutul de la BEI pentru proiectul „Livada Moldovei II”

Centenarul Aviației Civile în R. Moldova. Emisiune filatelică comună România-R. Moldova și marșul factorilor poștali marchează primul serviciu poștal pe ruta București-Chișinău (Video)

Alexandru Munteanu va participa la Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei. „Pentru noi, reconstrucția Ucrainei înseamnă și dezvoltarea infrastructurii regionale”

Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate

Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”

GALERIE FOTO | 100 de ani de aviație civilă în R. Moldova. Cristian-Leon Țurcanu: „Este un moment de recunoaștere a activității profesioniștilor din domeniu de pe cele două maluri ale Prutului”

Reforma asistenței medicale primare: Ministerul Sănătății dă asigurări că niciun centru medical nu va fi închis, iar accesul la servicii rămâne gratuit

Percheziții într-un dosar de spălare de bani: Milioane de lei proveniți din contrabandă și evaziune fiscală

Arhivă Radio Chișinău