Preotul Andrei Bucliș | Sărbătoarea Nașterea Domnului începe cu slavă și mulțumind lui Dumnezeu

  • 24 Decembrie 2020 18:35
Preotul Andrei Bucliș | Sărbătoarea Nașterea Domnului începe cu slavă și mulțumind lui Dumnezeu

Creștinii ortodocși care se conduc de calendarul de stil nou sărbătoresc pe 25 decembrie Nașterea Domnului Iisus Hristos. Protoiereul Andrei Bucliș, secretar al Mitropoliei Basarabiei și preot la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, spune că această sărbătoare este printre cele mai vechi ale întregii creștinătăți și reprezintă una din cele 12 Sărbători Împărătești Ortodoxe, care marchează momente importante din viața Mântuitorului Hristos.

Solicitat de IPN, Andrei Bucliș a sugerat ca termenul „Crăciun” să fie folosit pe cât posibil de rar sau chiar deloc, pentru că este vorba, de fapt, despre sărbătoarea Nașterii Domnului. „Nașterea Domnului este printre puținele sărbători ortodoxe care are perioade mai mari de înainte-prăznuire și după-prăznuire. Asemeni Învierii Domnului, este precedată de o lungă perioadă de post de 40 de zile și continuă aproape o săptămână după, până la Odovania Praznicului sau încheierea. Întreg ritualul ortodox dinainte și după sărbătoare, plasează Nașterea Domnului, alături de Înviere, drept una din cele mai importante sărbători ale ortodoxiei”, a precizat preotul.

Potrivit preotului, indiferent de stilul nou sau vechi pe care îl țin creștinii, este important să înțeleagă că Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină și trebuie trăită, înainte de toate, în Biserică. „Dacă așteptăm sărbătorile doar ca prilej de ospețe și petreceri, ne îndepărtăm grav de menirea și însemnătatea lor. Cu părere de rău, astăzi tot mai mulți sărbătoresc Crăciunul și nu Nașterea Domnului, iar această „neînsemnată” schimbare a denumirii sărbătorii, zic eu, deloc întâmplătoare, ajută la devierea sensului adevărat al sărbătorii. Indiferent de stil, creștinul adevărat începe orice sărbătoare în Biserică, dând slavă și mulțumind lui Dumnezeu pentru întreaga sa viață, cu bune și rele, și abia după aceea pot avea loc și întâlnirile în familie, pentru că, până la urmă, Nașterea Domnului este și o sărbătoare a familiei. Nu suntem împotriva acestor întâlniri, dar nimic nu trebuie să stea în viața unui creștin asumat, înaintea lui Dumnezeu”, a menționat secretarul Mitropoliei Basarabiei.

Andrei Bucliș a mai spus că și pe nou, și pe vechi sărbătoarea este tot pe data de 25 decembrie. Diferența e de calendar.  „Pe stilul vechi 25 decembrie coincide cu 7 ianuarie de stil nou. Indiferent de stilul de care ținem, după modul de înțelegere al fiecăruia, este important să nu facem din calendar un instrument de dezbinare. Dar este important și un alt aspect de care ar fi bine să ținem cont atunci când ne hotărâm să sărbătorim Nașterea Domnului, și anume: unii dintre noi sărbătorim pe 7 ianuarie, iar Revelionul mai devreme, 31 decembrie spre 1 ianuarie, când, pe stil vechi e post, iar despre mesele la trecerea dintre ani, mă îndoiesc că marea majoritate le au de post. Ori facem totul pe vechi, ori totul pe nou. Nu alegem doar ceea ce ne convine. Cei care fac Crăciunul pe vechi, să facă și Revelionul pe vechi, adică pe 13 spre 14 ianuarie, pentru că atunci se încheie anul calendaristic pe vechi”, a sugerat preotul.

În contextual sărbătorilor de iarnă și a finalului de an, protoiereul Andrei Bucliș, secretar al Mitropoliei Basarabiei și preot la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău a dorit tuturor multă sănătate, pace și bucurii duhovnicești. „Îndemnăm pe toți, să încerce să fie mai buni pentru că Nașterea Pruncului Sfânt este despre bunătate. Să fie mai iubitori pentru că acest Praznic este despre dragostea lui Dumnezeu față de întreaga omenire. Să fie mai grijulii, pentru că Hristos din grijă față de noi a hotărât să se nască, chip de om asumându-și. Să încercăm să ne iubim unii pe alții, după cum și El ne-a iubit pe noi”, a îndemnat preotul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
5,52
Ploaie ușoară
Umiditate:82 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău