Preot: Pomana se face nu pentru oameni aleși

  • 08 Mai 10:50
Preot: Pomana se face nu pentru oameni aleși

De Paștile Blajinilor, creștinii trebuie să se abțină de la mese copioase, băuturi tari și ar fi bine să dea de pomană în special oamenilor săraci lipiți pământului. Totodată, în al doilea an de pandemie COVID-19, creștinii sunt sfătuiți să pomenească răposații acasă sau la biserici, în rugăciune și aprinzând o lumânare de sufletul celor care au trecut în lumea celor drepți, susține preotul Ioan Ciuntu, parohul Catedralei Ortodoxe Române „Sfânta Teodrora de la Sihla”, protoiereu-mitrofor, transmite IPN.

„Sărbătoarea Paștile Blajinilor este una importantă pentru sufletul uman, pentru cei care s-au bucurat de viață, au muncit cot la cot, au gustat din bucuriile, dar și din necazurile vieții. Așa se întâmplă că la mormintele celor scumpi și dragi este cu neputință de ajuns. E bine cine a reușit să mai îngrijească de morminte, pentru că unii oameni nici acest lucru nu au reușit să îl facă. Este mai trist că este cu neputință să ajungem la morminte cu o sfântă slujbă, este important pentru noi acest detaliu. Omul care mai ieri cu fizicul și cu sufletul s-a bucurat de viață, nu mai este astăzi printre noi. Îl avem în memoria și gândurile noastre, dar, cu regret, la rămășițele lui pământești nu putem ajunge. Pe de o parte, înțelegem aceste restricții, dar, pe de altă parte, sufletul și inima nu le acceptă”, a spus parohul Catedralei „Sfânta Teodora de la Sihla”.

Potrivit preotului, biserica ne îndeamnă ca în zilele acestea să nu cădem în deznădejde. „Noi, cei care mai facem umbră pe pământ, este important să îi avem pe cei răposați în memorie, în conștiința, în inima noastră și în rugăciunile noastre”, spune părintele Ioan Ciuntu.

Parohul îi sfătuiește pe creștini ca în orașe oamenii să meargă la cimitire în alte zile decât Paștile Blajinilor, pentru a evita aglomerația – de exemplu, în ziua nașterii, a morții, a numelui sau a îngerului păzitor. „Să mergem la cimitir, să punem o floare și să ne reîntoarcem cu mintea spre cei care au plecat dintre noi și să facem ceea ce nu au reușit să facă cei răposați, atunci când au fost în viață”, a adăugat preotul Ioan Ciuntu. Totodată, părintele este de părerea că la sate, acolo unde este mai puțină lume, nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19 sau în localitățile în care s-au înregistrat puține cazuri de îmbolnăviri, autoritățile publice locale ar trebui să le permită credincioșilor să pomenească morții în cimitire, dar cu respectarea măsurilor de protecție. „Năravul pandemiei merge mai departe, trebuie să avem grijă ca cei care sunt în preajma noastră să fie în viață și să fie plini de viață”, a relevat preotul Ioan Ciuntu.

În același timp, părintele a remarcat că avem niște probleme la capitolul pomană și la alte activități de genul acesta, iar pandemia ne dă niște lecții de viață și ne pune la respect, în aceste cazuri. „Noi exagerăm nu doar la pomeni, dar și la cumetrii, nunți, cu mese copioase, ieșite din comun, exagerate absolut. E bine ca să fim cu luare aminte atunci când este vorba și despre mesele de pomenire. Dacă venim cu o pomană, venim nu doar pentru lumea deosebită, pentru prieteni și cu daruri mari și scumpe. Faceți aceste pomeni cu lumea necăjită, care s-ar bucura enorm de mult pentru un colăcel sau pentru o îmbrăcăminte călduroasă. Vorbiți-i numele și spuneți-i să se roage pentru persoana X sau Y. Din păcate, unii oameni nu vor să asculte, eu au o concepție greșită, luând cu asalt piețele. Totul trebuie să fie modest și cu gânduri senine. Să lăsăm alcoolul – dacă ne amețim mințile cu băuturi tari, nu înseamnă că suntem foarte aproape de cei duși din viață”, a ținut să menționeze parohul Catedralei „Sfânta Teodora de la Sihla”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,7
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:2,24 m/s
Mon
6
Tue
8
Wed
9
Thu
10
Fri
12

Curs oficial BNM 24 Octombrie 2021

MDL RATĂ TREND
EUR 20.3153 -0.0000
USD 17.4523 -0.0000
RON 4.1064 -0.0000
UAH 0.6640 -0.0000
RUB 0.2454 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău