Premierul turc, Binali Yldirim: Investitorii turci ar fi interesați să investească în Republica Moldova

  • 05 Mai 2017 21:16
0%
00:00:00
00:00:00

Premierul turc, Binali Yildirim, aflat în vizită la Chișinău a semnat o declarație comună cu premierul moldovean, Pavel Filip, privind instituirea unui Consiliu de cooperare strategică. De asemenea, în cadrul vizitei, a fost semnat acordul în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Turcia. 

Vizita lui Binali Yldirim este prima vizită a unui premier turc în Republica Moldova, a remarcat premierul de la Chișinău, Pavel Filip. El a subliniat că între cele două țări există relații economice și politice excelente și a menționat că Turcia i-a acordat Republicii Moldova ajutor în valoare de 100 de mii de euro pentru a acoperi pagubele provocate de intemperiile de acum două săptămâni. Pavel Filip a mai amintit și de faptul că în noiembrie 2016, Republica Moldova și Turcia au semnat un acord de liber schimb, care a impulsionat relațiile comerciale între părți.

„Acest lucru a creat premise pentru extinderea semnificativă a relațiilor economice, comerciale între țările noastre. Republica Turcia este un partener foarte importanța pentru Republica Moldova, este unul din primii șapte cei mai importanți parteneri comerciali, dar în același timp, am constatat în discuții cu domnul prim-ministru că există rezerve și destul potențial în acest sens.”

Valoarea schimburilor comerciale între Turcia și Republica Moldova se ridică anual la 335 de milioane de dolari. Premierul turc, Binali Yldirim, a subliniat că există un potențial mare economic nevalorificat între cele două părți și că valoarea comerțului bilateral ar putea crește până la un miliar de dolari.

El a mai spus că investitorii turci ar fi interesați să investească în Republica Moldova, în special, în sectorul financiar-bancar. Mâine la Chișinău, va avea loc un forum moldo-turc al oamenilor de afaceri și tot mâine cei doi premieri vor merge la Comrat, în regiunea găgăuză, unde vor participa la un congres al găgăuzilor din întreaga lume.

În cadrul întrevederii dintre cei doi premieri au fost semnate mai multe protocoale de cooperare, precum cel dintre compania publică Teleradio-Moldova  și Compania Turcă de Radio și Televiziune, între agenția de stat Moldpres și agenția turcă oficial Anadolu și între Organizațiile de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din cele două țări.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,52
Cer fragmentat
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău