Premierul thailandez cere poliției să acționeze cu fermitate împotriva manifestanților pro-democrație

  • 19 Noiembrie 2020 19:55
Premierul thailandez cere poliției să acționeze cu fermitate împotriva manifestanților pro-democrație

Premierul thailandez Prayut Chan-o-cha le-a cerut joi forțelor de ordine să acționeze cu fermitate pentru a reprima mișcarea pro-democrație, în timp ce ONG-uri au denunțat utilizarea de tunuri cu apă și gaze lacrimogene împotriva manifestanților, informează AFP, potrivit Agerpres.

Prayut, care a ajuns la putere după o lovitură de stat în 2014 și a cărui demisie este cerută de protestatari, i-a avertizat pe aceștia din urmă că legea va fi aplicată cu toată rigoarea.

"Situația încă nu s-a rezolvat cu bine și riscă să devină și mai conflictuală, ducând la mai multă violență", a declarat el într-un comunicat. "Aceasta poate cauza prejudicii națiunii și celei mai iubite instituții", a adăugat el, evocând monarhia.

Confruntările care au avut loc marți în fața parlamentului între manifestanți, forțele de ordine și ultraregaliști au dus la o escaladare a violenței, cu șase manifestanți răniți cu focuri de armă.

Miercuri, 20.000 de manifestanți au manifestat din nou în centrul Bangkokului.

Prayut a adăugat că instanțele guvernamentale și cele însărcinate cu securitatea ar trebui să aplice toate aspectele legii.

Aceasta ar putea însemna un număr mai mare de inculpări în conformitate cu legislația foarte strictă în vigoare în Thailanda. Aceasta prevede că orice critică la adresa monarhiei și familiei sale, inclusiv comentariile de pe rețelele sociale, pot fi considerate crimă de lezmajestate, pasibilă de numeroși ani de închisoare.

ONG-ul Human Rights Watch (HRW) a calificat metodele poliției thailandeze drept "excesive" și le-a cerut autorităților să dea curs unui apel la reținere din partea ONU.

Directorul HRW pentru Asia, Brad Adams, a îndemnat la o anchetă imparțială asupra violențelor de marți.

Potrivit unor avocați thailandezi pentru drepturile omului, 175 de manifestanți au fost inculpați din luna iulie până în prezent pentru nesupunere sau delicte ce țin de adunările publice. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,76
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău