Premierul român Marcel Ciolacu, de Ziua Independenței Ucrainei: Vom fi alături de Ucraina și de poporul ucrainean până la victorie și restaurarea integrității teritoriale

  • 24 August 2023 10:34
Premierul român Marcel Ciolacu, de Ziua Independenței Ucrainei: Vom fi alături de Ucraina și de poporul ucrainean până la victorie și restaurarea integrității teritoriale

Premierul Marcel Ciolacu a marcat joi Ziua Independenței Ucrainei printr-un mesaj în care își anunță susținerea față de țara vecină, invadată de Rusia.

”Pentru al doilea an consecutiv, Ucraina celebrează Ziua Independenței luptând pentru libertate și pentru dreptul legitim de a-și alege singură destinul. De un an și jumătate, poporul ucrainean rezistă cu mult curaj agresiunii ruse, susținut de puternica solidaritatea a comunității internaționale, iar România a avut și continuă să aibă o contribuție extrem de importantă”, a declarat Ciolacu, potrivit unui comunicat al guvernului.

Ciolacu nu a spus în ce constă contribuția României, consecvent cu politica imprimată de președintele Klaus Iohannis de a nu dezvălui dacă România oferă Ucrainei și sprijin militar.

El a mai spus că ”la întâlnirea recentă avută cu omologul meu, Denys Shmyhal, precum și la reuniunea șefilor de stat și de guvern din Sud-Estul Europei și Balcanii de Vest, la care a participat președintele Volodimir Zelenski, am reconfirmat sprijinul ferm al României pentru Ucraina. Vom fi alături de Ucraina și de poporul ucrainean până la victorie și restaurarea integrității teritoriale, dar și mai departe, în procesul de reconstrucție a țării. Cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei, transmit vecinilor noștri ucraineni cele mai bune gânduri și întreaga susținere pentru recâștigarea păcii și libertății”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
16,24
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
13
Mon
11
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău