Premierul României reiterează importanța parteneriatului strategic cu Republica Moldova

  • 23 August 2018 12:40
 Premierul României reiterează importanța parteneriatului strategic cu Republica Moldova

Premierul român, Viorica Dăncilă, a reiterat importanța deosebită pe care România o acordă parteneriatului strategic cu Republica Moldova, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o, miercuri, 22 august, la Palatul Victoria, cu reprezentații Asociației Investitorilor din România (AIR) în Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al Guvernului de la București, șeful executivului a subliniat importanța intensificării consultărilor și cooperării bilaterale pe toate temele de interes comun, precum „sporirea prezenței investiționale, racordarea ireversibilă a Republicii Moldova la UE și, implicit, la România, sub raport energetic, al infrastructurii, al instituțiilor, dar și al valorilor”.

În cadrul reuniunii au fost prezentate prioritățile de activitate ale Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova și manifestarea interesului reciproc privind consolidarea eforturilor pentru îmbunătățirea mediului investițional din Republica Moldova prin întrajutorare reciprocă.

La începutul acestui an, cu ocazia vizitei la Chișinău, șeful executivului român a fost prezent și la evenimentul de lansare a AIR în Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău