Premierul israelian a sosit la Moscova pentru a discuta cu Vladimir Putin
-
05 Martie 2022 19:58
Premierul israelian Naftali Bennett se află la Kremlin și la această oră discută cu președintele rus Vladimir Putin, a confirmat biroul său, potrivit Times of Israel, citat de DIGI24.ro.
Potrivit unui comunicat, cei doi discută deja de două ore și jumătate, precizează sursa citată.
„Premierul a decolat spre Moscova la primele ore ale dimineții, după convorbirea telefonică pe care cei doi lideri au avut-o miercuri”, se arată în comunicat.
Biroul premierului precizează că Bennett este însoțit de ministrul locuințelor, Ze'ev Elkin, care îi servește drept translator, alături de consilierul pentru securitate națională Eyal Hulata, consilierul diplomatic Shimrit Meir și purtătorul de cuvânt Matan Sidi.
Comunicatul dat de biroul premierului israelian nu menționează cuvântul Ucraina și nici invazia Rusiei în această țară, precizează Times of Israel.
Bennett, primul premier al Israelului care provine din rândul evreilor ortodocși, a efectuat zborul spre Moscova în ziua de Shabbat, deși acest lucru este interzis evreilor practicanți, în conformitate cu legea evreiască. Se fac însă excepții pentru situații medicale sau de securitate, în care viața este amenințată, precizează publicația israeliană.
Israelul a notificat Casa Albă înainte de călătoria premierului Naftali Bennett la Moscova pentru discuții cu președintele rus Vladimir Putin, potrivit presei israeliene. Și ucrainenii au fost anunțați în avans de călătoria lui Bennett, în condițiile în care sunt interdicții de zbor în acest spațiu.