Premierul Indiei, vizită istorică în Ucraina în încercarea de „a restabili pacea''

  • 23 August 13:13
Premierul Indiei, vizită istorică în Ucraina în încercarea de „a restabili pacea''

Premierul indian Narendra Modi a sosit vineri la Kiev pentru o vizită istorică ce ar trebui să permită avansarea eforturilor diplomatice pentru o "soluționare pașnică" a invaziei ruse în Ucraina, relatează AFP.

Modi, a cărui țară are în mod tradițional relații excelente cu Moscova, este primul premier indian care vizitează Ucraina, scrie Agerpres.

El a sosit la Kiev cu trenul de noapte din Polonia, o rută tradițională urmată de delegațiile oficiale, deoarece avioanele civile au fost oprite la sol în Ucraina de la începutul războiului în urmă cu doi ani și jumătate.

Modi a confirmat pe X că a ajuns la Kiev. Compania căilor ferate ucrainene a publicat un scurt video pe rețelele de socializare în care Modi poate fi văzut coborând dintr-un vagon și salutând oficialii care îl întâmpină pe peron.

În Polonia, joi, Narendra Modi a declarat că niciun conflict nu poate fi "rezolvat vreodată pe un câmp de luptă".

"Susținem dialogul și diplomația pentru a restabili pacea și stabilitatea cât mai curând posibil. Și, pentru asta, India este gata să contribuie cu tot ce poate, alături de țările sale prietene", a spus el, în timpul unui briefing de presă cu omologul său polonez Donald Tusk.

Narendra Modi intenționează să discute cu președintele Volodimir Zelenski "perspectivele unei soluționări pașnice a conflictului ucrainean în derulare", precum și "aprofundarea prieteniei dintre India și Ucraina", conform unui comunicat emis miercuri de biroul său.

India încearcă să mențină un echilibru delicat între Rusia, cu care a creat legături puternice, și națiunile occidentale, de care caută să se apropie pentru a contracara China, rivala sa regională.

Prim-ministrul indian a evitat să condamne în mod explicit invazia rusă din Ucraina care a început în februarie 2022, iar India s-a abținut întotdeauna de la votul asupra rezoluțiilor ONU care ar putea fi ostile Moscovei.

La începutul lunii iulie, el a mers la Moscova imediat după atacurile rusești asupra mai multor orașe din Ucraina, care au ucis zeci de oameni și au avariat grav un spital de copii din Kiev.

În timpul acestei deplasări, Modi și Vladimir Putin s-au îmbrățișat, zâmbind, după care președintele rus i-a oferit o decorație oaspetelui său.

Șeful guvernului indian a salutat schimburile lor "fructuoase" și "deciziile importante de consolidare a cooperării bilaterale" în "comerț, securitate, agricultură, tehnologie".

Președintele Zelenski, deranjat de vizită, a numit-o "o lovitură devastatoare pentru eforturile de pace".

Alte câteva puteri, începând cu China, au încercat, de la începutul războiului, să medieze pentru a pune capăt acestui conflict care tulbură echilibrul geopolitic global.

Fără succes, deocamdată, deoarece cererile diferitelor părți par ireconciliabile, reamintește AFP.

Vladimir Putin a declarat că o încetare a focului și discuțiile sunt posibile doar dacă Kievul cedează regiunile pe care Rusia pretinde că le anexează și renunță la dorința de a adera la NATO, condiții care sunt inacceptabile pentru Ucraina și aliații săi occidentali.

Lansarea unei ofensive ucrainene surpriză pe teritoriul rusesc în regiunea de frontieră Kursk pe 6 august a amplificat incertitudinile, în timp ce trupele ruse continuă să câștige teren în estul Ucrainei.

Kievul a explicat că această operațiune ar trebui folosită ca mijloc de presiune pentru negocieri "corecte".

Dar Kremlinul a declarat la începutul săptămânii că este exclus să se înceapă discuțiile, din cauza acestui atac pe teritoriul rusesc.

Rusia este un furnizor cheie de arme și petrol ieftin pentru India, chiar dacă disputa Moscovei cu Occidentul și legăturile sale mai strânse cu China pe fondul conflictului din Ucraina au afectat relațiile sale cu New Delhi.

Membră a BRICS alături de Rusia și China, precum și a Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), India este un susținător al unei lumi multipolare și continuă să-și dezvolte cooperarea în materie de securitate cu Washingtonul.A

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău