Premierul estonian: Cheia păcii este „să împingem Rusia afară” din Ucraina. Moscova se bazează pe faptul că vom obosi sau ne vom speria

  • 01 Noiembrie 2022 17:51
Premierul estonian: Cheia păcii este „să împingem Rusia afară” din Ucraina. Moscova se bazează pe faptul că vom obosi sau ne vom speria

Prim-ministrul estonian Kaja Kallas a declarat că soluția pentru a obține pacea este „să împingem Rusia afară” afară din Ucraina, transmite CNN.

În cadrul unei conferințe de presă susținute marți la Tallinn, Kallas a declarat: „Chiar dacă aveți pace, dar există ocupație, nu înseamnă că suferința umană pentru acei oameni va înceta”.

„Ucraina trebuie să câștige acest război”, a spus ea, potrivit G4Media.

Prim-ministrul a adăugat că „Rusia încearcă să folosească toate mijloacele posibile pentru a avea o pauză, astfel încât să se regrupeze și să continue mai târziu, pentru a obține în cele din urmă ceva ce nu era al lor la început”.

„Rusia se bazează pe faptul că noi vom obosi sau ne vom speria”, a continuat ea.

Kallas a avertizat că prețul oboselii în legătură cu războiul ar fi prea mare, deoarece „dacă agresiunea dă roade undeva, aceasta servește drept invitație de a o folosi în altă parte”.

Ea a spus că Ucraina are nevoie de sprijin pentru apărarea aeriană, precum și de asistență economică și umanitară.

Kallas a condamnat, de asemenea, atacurile recente asupra infrastructurii critice ucrainene, numindu-le „tactici teroriste”.

Atacurile de luni, a spus ea, sunt „un alt exemplu în acest sens; sute de mii de gospodării au rămas fără electricitate, multe fără apă”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:98 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău