Premierul Dorin Recean dă asigurări la Berlin că Guvernul este un partener de încredere în dezvoltarea afacerilor lansate de investitori în R.Moldova
-
28 Septembrie 2023 18:32
R.Moldova este o destinație a oportunităților pentru investitorii străini, iar Guvernul continuă să promoveze politicile și reformele orientate spre creșterea economică și susținerea oamenilor de afaceri, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii. Despre oportunitățile pe care le oferă Chișinăul investitorilor străini prim-ministrul Dorin Recean a vorbit în deschiderea Forumului de afaceri româno-german, organizat, pe 28 septembrie, la Berlin.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, șeful Executivului a subliniat importanța cooperării și menținerii unei relații consolidate între Republica Moldova, România și Germania pentru dezvoltarea unor noi afaceri în sectoare cu valoare adăugată înaltă. „Moldova progresează în ceea ce privește aderarea la UE. Piața europeană este deschisă pentru țara noastră și am încheiat recent un acord de liber schimb cu țările EFTA. Investițiile noi în infrastructură și subvențiile în funcție de competențele cerute reprezintă o invitație clară pentru mediul de afaceri străin”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Potrivit premierului, Republica Moldova oferă numeroase avantaje logistice și potențial de creștere și extindere. De asemenea, cei care lansează o afacere în țara noastră beneficiază de o forță de muncă calificată, predictibilitate și deschidere din partea autorităților, de servicii digitalizate și infrastructură – Zone Economice Libere și Parc IT. O altă facilitate ține de posibilitatea încheierii unor parteneriate durabile în domenii precum energia regenerabilă, industrializarea agriculturii, infrastructura rutieră și feroviară.
„Vă încurajez să analizați portofoliul oportunităților investiționale din Republica Moldova și vă asigur că Guvernul este un partener de încredere în dezvoltarea afacerii pe care o lansați în țara noastră”, a menționat premierul Dorin Recean.
Despre oportunitățile de investiții în sectoarele cheie ale economiei naționale, dar și despre dinamizarea relațiilor comerciale dintre Republica Moldova și Germania, prim-ministrul Dorin Recean a discutat, la Berlin, și cu membrii Asociației germane de afaceri pentru Europa de Est.
Menționăm că, recent, portofoliul de investiții germane în economia națională a fost completat prin deschiderea unei unități de producere în sudul țării a companiei Erich Jaeger. În total, conform autorităților, în țara noastră activează 411 întreprinderi cu capital moldo-german.