Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere de rămas bun cu ambasadorul SUA, Kent D. Logsdon
-
28 Mai 16:27
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, care își încheie misiunea diplomatică în țara noastră, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului.
Premierul Dorin Recean și-a exprimat gratitudinea pentru sprijinul pe care SUA îl acordă Republicii Moldova, inclusiv în contextul regional actual, și a apreciat aportul personal al ambasadorului la fortificarea relațiilor moldo-americane, care în perioada mandatului său au ajuns la un nou nivel. „Parteneriatul nostru a devenit și mai puternic în ultimii trei ani, am implementat proiecte care au adus beneficii pentru fiecare cetățean și am reușit să depășim mai ușor crizele provocate de pandemie și războiul din Ucraina”, a spus prim-ministrul.
Printre proiectele realizate în țara noastră, cu suportul SUA, se regăsesc cele din domeniul agriculturii, securității, turismului, industriilor creative, asigurării cu apă și canalizare. Cei doi oficiali s-au arătat încrezători că relațiile dintre statele noastre vor rămâne la fel de prietenoase și productive.
Ambasadorul Kent D. Logsdon și-a început mandatul de ambasador al SUA în Republica Moldova pe 28 decembrie 2021.