Premierul Danemarcei, prima declarație după ce a fost atacată pe stradă
-
09 Iunie 13:45
Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a declarat că se simte „tristă și afectată“, dar „bine”, după ce a fost atacată vineri pe stradă în Copenhaga. Ea cere o perioadă de liniște alături de familie.
Biroul premierului danez a anunțat că Mette Frederiksen a fost dusă la spital pentru un control după incident, iar programul ei oficial de sâmbătă a fost anulat.
Într-un mesaj pe Instagram, Mette Frederiksen a mulțumit oamenilor pentru „multele, multele, multele mesaje de susținere și încurajare”, pe care le-a primit, pe care le-a numit „incredibil de emoționante”, potrivit BBC, preluată de News.ro.
„Sunt întristată și afectată de incidentul de ieri (vineri - n.r.), dar în rest sunt bine”, a scris ea. Ea a adăugat că acum are nevoie de „liniște și pace” și de a fi alături de familia ei.
Un polonez în vârstă de 39 de ani, care a fost arestat, a apărut sâmbătă la Tribunalul din Frederiksberg pentru o audiere preliminară.
El a fost acuzat de violență împotriva unei persoane aflate în serviciul public și își neagă vinovăția, a relatat presa locală. Suspectul a fost plasat în arest preventiv până la 20 iunie, a anunțat poliția din Copenhaga.