Premierul ceh avertizează Germania cu privire la riscul reintroducerii controalelor frontaliere

  • 20 Iunie 2018 15:25
Premierul ceh avertizează Germania cu privire la riscul reintroducerii controalelor frontaliere
Times Of Oman

Premierul ceh Andrej Babis a avertizat miercuri Germania să nu recurgă la respingerea migranților la frontieră, întrucât astfel s-ar crea blocaje care ar afecta țările vecine, transmite dpa.

''Actuala dispută privind migrația a condus în Germania la sugestii ca aceasta să-și închidă granița și să reintroducă controalele frontaliere, lucru care ar fi inacceptabil pentru noi'', a declarat Babis într-un interviu acordat cotidianului ceh Hospodarske Noviny.

Șeful executivului de la Praga a estimat marți că cele 28 de țări ale Uniunii Europene mai au încă multe de făcut cu privire la migrație, însă nu ar trebui să uite principiile sale fundamentale, inclusiv libertatea de mișcare.

Uniunea Creștin-Socială (CSU), aliații bavarezi ai cancelarului Angela Merkel, au convenit luni să-i acorde șefei guvernului german un termen de două săptămâni pentru găsirea unei soluții europene la problema migrației, în lipsa unei asemenea soluții, liderul CSU și totodată ministru de interne, Horst Seehofer, urmând să dispună închiderea frontierelor Germaniei pentru migranți.

După acest anunț, Angela Merkel a organizat o conferință de presă la care a apreciat drept rezonabil acest termen de două săptămâni, întrucât el corespunde Consiliului European din 28-29 iunie, insistând că astfel are un mandat puternic de negociere cu liderii europeni la acest capitol.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
19,24
Câțiva nori
Umiditate:55 %
Vint:5,14 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău