Premierul ceh Andrej Babis vrea un plan de acțiune european complet pentru oprirea migrației

  • 27 August 2018 19:01
Premierul ceh Andrej Babis vrea un plan de acțiune european complet pentru oprirea migrației Times Of Oman

Premierul ceh Andrej Babis, cunoscut pentru pozițiile sale anti-migranți, s-a pronunțat luni în presa de la Praga în favoarea creării unui "plan de acțiune complet" pentru oprirea migrației ilegale, cu o zi înainte de o vizită în Italia și Malta, relatează AFP.

"Dacă Italia și Malta nu îi primesc (pe migranții ilegali), atunci Spania este cea care îi va lua. Iar astfel lansăm încă un mesaj migranților că este posibil să ajungă în Europa, din Maroc, prin Spania. Acest lucru trebuie să înceteze, pentru că altfel nu vom opri fluxul migratoriu", a afirmat Babis.

"Mă pregătesc să vorbesc cu liderii europeni și să particip la introducerea unui plan de acțiune complet", a adăugat Babis, om de afaceri miliardar și liderul mișcării populiste ANO, în paginile cotidianului Dnes.

"Vreau să vorbesc cu partenerii mei din Italia și Malta și, bineînțeles, cu cancelarul german Angela Merkel, care a negociat recent cu Spania", a adăugat el.

Vizita lui Babis în Italia coincide cu cea a premierului ungar Viktor Orban care apără, la fel ca o parte a guvernului italian, aceeași linie dură față de migranți.

"Trebuie să începem să cooperăm într-un mod foarte intens pentru a găsi o soluție, deoarece am pierdut inutil trei ani într-o dezbatere permanentă privind cotele (de repartizare)", a mai spus șeful guvernului minoritar, care a obținut votul de încredere în parlament datorită sprijinului Partidului Comunist.

Republica Cehă, țară de 10,6 milioane de locuitori, membră a UE și a NATO, nu a primit decât câțiva refugiați de la începutul crizei din 2015.

Babis a reafirmat că Republica Cehă nu va primi "niciun migrant ilegal", această poziție nefiind îndreptată, în opinia sa, împotriva Italiei, ci reprezintă o "strategie fundamentală".

"Este un gest-cheie, un simbol și un mesaj pentru migranți și pentru bandele de traficanți, că ar fi lipsit de sens să pornească pe o barcă având destinația Europa", a insistat Babis, înaintea întâlnirilor sale cu omologii italian Giuseppe Conte și maltez Joseph Muscat.

Babis a calificat luna trecută "drum spre infern" solicitarea făcută de Roma către partenerii săi din UE de a lua în grijă o parte dintre migranții care se aflau atunci în apele italiene.

"Problema (migrației ilegale) este absolut fundamentală. Trebuie să apărăm ceea ce strămoșii noștri au ridicat timp de peste o mie de ani", a mai afirmat șeful guvernului ceh.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău