Premierul britanic Theresa May se află într-o vizită neanunțată în Irak
-
29 Noiembrie 2017 16:19
Premierul britanic Theresa May s-a întâlnit miercuri cu omologul său irakian Haider al-Abadi la Bagdad, a anunțat un purtător de cuvânt al guvernului irakian, aceasta fiind prima vizită în Irak a șefei guvernului britanic de la sosirea ei la putere anul trecut, relatează Reuters.
'Relațiile dintre Irak și Marea Britanie s-au îmbunătățit, în special în combaterea terorismului', a declarat premierul Haider al-Abadi, citat de televiziunea de stat irakiană.
Londra a ajutat de asemenea Bagdadul în problema persoanelor strămutate ca urmare a cuceririi de către Statul Islamic a unor teritorii întinse din Irak și a campaniei forțelor irakiene pentru alungarea militanților sunniți, a mai spus premierul irakian.
'Vom continua să susținem Irakul în diferite domenii', a declarat la rândul său premierul britanic, citat de televiziunea de stat irakiană. 'Așteptăm cu nerăbdare să construim o relație solidă între Irak și Marea Britanie', a mai spus ea.
Guvernul de la Londra a anunțat în septembrie că există circa 600 de soldați britanici pe teren în Irak care participă la pregătirea forțelor de securitate irakiene. Marea Britanie a oferit de asemenea peste 1.400 de militari în cadrul coaliției internaționale conduse de SUA împotriva Statului Islamic.
Sursa: Agerpres