Premieră la Teatrul Național Mihai Eminescu | „Dosarele Siberiei”: „Să nu ne răzbunați, dar să nu uitați!”

  • 05 Iulie 2019 09:39
Premieră la Teatrul Național Mihai Eminescu | „Dosarele Siberiei”: „Să nu ne răzbunați, dar să nu uitați!”

Premiera spectacolului “Dosarele Siberiei”, dedicat împlinirii a 70 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste, va avea loc astăzi , 5 iulie și mâine, 6 iulie la Teatrul Național “Mihai Eminescu”. Spectacolul este realizat în baza memoriilor Ecaterinei Chele, Margaretei Cemârtan–Spânu și ale lui Ion Moraru, foști deportați. Alina Rusu a discutat cu regizorul spectacolului, Petru Hadârcă.

Spectacolul vine să ne amintească despre calvarul pe care l–au îndurat zecile de mii de victime ale deportărilor staliniste în Siberii de gheață și are scopul de a păstra vie în memoria contemporanilor paginile dureroase ale istoriei comuniste, pe care unii ar dori să le treacă cu vederea, neglijând sau schimonosind adevărul istoric, susține regizorul spectacolului, Petru Hadârcă:

„Atâta timp cât mai avem nostalgici și îi vedem că defilează la 9 mai, că apar cu panglici negru-oranj, ar trebui să ne apropiem de temă, de istoria trecutului nostru și să abordăm subiectele unor martiri, unor personalități, care au rezistat calvarului cu demnitate, așa precum Ion Moraru, Margareta Cemortan-Spânu, Ecaterina Chele. Mesajul pe care îl transmit prin cărțile pe care le-am studiat, spun: „Să nu ne răzbunați, dar să nu uitați!”.

Tema deportărilor a fost abordată de către regizorul Petru Hadârcă și în spectacole radiofonice, montate la București – Stalin mi-a furat copilăria, după volumul omonim de Boris Vasiliev, sau „Gemeni din Basarabia”, istoria fraților gemeni Gleb și Boris Drăgan. Părinții acestora fiind deportați, cei doi s-au pomenit despărțiți de sârma ghimpată și au reușit să se întâlnească abia după 17 ani de despărțire, la gara din Chișinău:

„Cel de la București, Gleb Drăgan, a reușit să obțină o deplasare în interes de serviciu la Moscova. A anunțat familia și după 17 ani, pentru 15 minute, s-au întâlnit pe peronul gării, în Chișinău. Și, am folosit și momentul acesta în spectacol atunci la București, Boris îi zice: “Frate, iartă-mă, eu nu am dreptul să am frate!” Acesta este destinul nostru, al tuturor românilor din Basarabia!”

Spectacolul „Dosarele Siberiei” poate fi văzut la Teatrul „Mihai Eminescu” pe 5 și 6 iulie, când se împlinesc 70 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia, din 1949, când zeci de mii de familii de țărani au fost ridicați și duși în Siberia, iar averile lor au fost confiscate.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
8
Mon
7
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău