Premieră la ONU: Sancțiuni împotriva a șase traficanți de migranți din Libia
-
08 Iunie 2018 07:18
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat joi, 7 iunie, sancțiuni împotriva a șase traficanți de migranți din Libia; decizia este o premieră la Organizația Națiunilor Unite, remarcă AFP. Sancțiunile constau în blocarea conturilor bancare și interdicții de deplasare împotriva a patru libieni - printre care comandantul unei unități a pazei de coastă - și doi eritreeni.
Un diplomat a declarat agenției citate că decizia Consiliului, care se aplică imediat, a fost adoptată după ce Rusia a renunțat la rezervele față de propunerea Olandei.
Rusia suspendase pe 8 mai procedura de sancționare cerând acces la "numeroasele dovezi" împotriva celor șase, din "surse de încredere", menționate în documentele ONU. De asemenea, Moscova obiectase împotriva adoptării de sancțiuni doar împotriva a șase africani, în condițiile în care există documente despre rețele de traficanți extinse în SUA și în Europa.
Ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a arătat într-un comunicat: "Toamna trecută, imagini cu migranți vânduți ca sclavi în Libia ne-au șocat conștiințele, iar Consiliul de Securitate s-a angajat să intre în acțiune. Sancțiunile de astăzi trimit un mesaj clar privind unitatea comunității internaționale în căutarea unor sancțiuni împotriva autorilor și rețelelor de trafic de ființe umane". "Nu e loc în lumea noastră pentru astfel de încălcări ale drepturilor omului și ale demnității umane", a adăugat ea.
Sursa: Agerpres