Precizările CEC privind accesul observatorilor în unele secții de votare
-
28 Septembrie 11:25

Comisia Electorală Centrală (CEC) a venit cu precizări în urma semnalărilor privind presupuse cazuri de obstrucționare a accesului unor observatori în anumite secții de votare. Potrivit instituției, accesul în incinta secțiilor este permis doar observatorilor acreditați oficial, precum și reprezentanților concurenților electorali înregistrați conform prevederilor legale.
„În secțiile de votare au acces, pentru a-și desfășura misiunea de monitorizare, doar observatorii acreditați de Comisia Electorală Centrală și consiliile electorale de circumscripție, precum și reprezentanții concurenților electorali, înregistrați conform prevederilor legale. Aceștia se pot afla în incinta secției de votare pe întreaga durată a zilei alegerilor, de la deschiderea urnelor de vot și până la numărarea buletinelor și totalizarea rezultatelor”, a precizat CEC într-un comunicat.
Comisia menționează că au fost emise proceduri clare pentru desfășurarea activității de observare și că membrii birourilor electorale au fost instruiți să respecte aceste reguli. Situațiile în care pot apărea neînțelegeri sau întârzieri la înregistrarea observatorilor sunt considerate incidente izolate, care sunt tratate prompt, în conformitate cu legislația electorală.
CEC încurajează raportarea fiecărui caz concret către organele electorale competente, în vederea verificării și asigurării bunei desfășurări a procesului electoral. Totodată, instituția subliniază că „democrația se bazează pe transparență, dar și pe responsabilitate în comunicare”.
Lista completă a observatorilor acreditați poate fi consultată pe pagina oficială a Comisiei Electorale Centrale, accesând acest link.