Precizări privind After Poll-ul din ziua alegerilor

  • 30 Octombrie 2020 08:11
Precizări privind After Poll-ul din ziua alegerilor

Sondajul care urmează să fie desfășurat, la telefon, în ziua alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie, va fi efectuat între orele 12.30 și 21.30, în rândul cetățenilor cu vârsta peste 18 ani, cu drept de vot, aflați în Republica Moldova. Eșantionarea respondenților este aleatorie. Precizările sunt făcute de Comunitatea WatchDog.md, Institutul de Politici Publice, care alături de un grup de inițiativă al activiștilor civici au inițiat desfășurarea exercițiului, pe care îl numesc generic „After Poll”, transmite IPN.

Rata de eroare nu va depăși 1,55%. Se preconizează să fie chestionate circa patru mii de persoane, care vor fi întrebate dacă au participat la alegeri și pentru cine au votat. De asemenea, respondenții vor preciza vârsta, sexul, limba de comunicare și zona de reședință (oraș sau sat). Nu vor fi puse întrebări cu privire la nume și prenume, adresă și alte date cu caracter personal.

Organizatorii sondajului subliniază că nu vor salva în nicio bază de date numerele de telefon ale respondenților.

În ceea ce privește comentariul Comisiei Electorale Centrale cu privire la intenția de a efectua sondajul, reprezentanții grupului de inițiativă spun că este o tentativă de intimidare a reprezentanților societății civile implicați în organizarea și implementarea proiectului, precum și de intimidare a jurnaliștilor care urmează să informeze societatea despre rezultatele obținute. Membrii grupului de inițiativă menționează că nu există niciun fel de prevederi în legislația Republicii Moldova care ar impune obținerea unor permisiuni sau autorizări din partea oricăror autorități publice pentru a desfășura oricare sondaj.

 „Remarcăm că singurele restricții existente în Codul Electoral se referă la imposibilitatea publicării rezultatelor sondajelor cu cinci zile înainte de alegeri și în ziua alegerilor până la închiderea secțiilor de vot (Art. 70 (10))”, se spune într-o declarație a grupului de inițiativă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău