Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a declarat că o Adunare Constituantă este un organism reprezentativ, ales și reunit, de obicei ad-hoc, pentru a stabili structura statală după o criză profundă în anumite societăți. Respectiv, Adunarea Constituantă a Rusiei a fost instituția reprezentativă a Rusiei, aleasă la 25-27 noiembrie 1917 și reunită în prima ședință la 6 ianuarie 1918 pentru a stabili structura statală a Rusiei. „Adunarea Constituantă a proclamat Rusia Republică Federală Democratică, abandonând astfel forma monarhică de guvernare, după ce în septembrie 1917, Guvernul provizoriu a declarat Rusia Republică Rusă, a desființat proprietatea asupra pământului și a cerut încheierea unui tratat de pace”, a notat expertul.

Potrivit lui, la prima sa ședință, Adunarea Constituantă a refuzat să ia în considerare proiectul bolșevicilor a Declarației Drepturilor Poporului Muncitor și Exploatat, care ar fi învestit Sovietele Deputaților Muncitorilor și Țăranilor cu puterea de stat, încercând astfel să facă ilegitime acțiunile trecute și viitoare ale bolșevicilor. Acesta este unul din motivele principale din care regimul bolșevic a dizolvat cu forța Adunarea Constituantă, aleasă după cele mai democratice reguli din Rusia, dar și din toată lumea, în mare parte. Astfel, un regim autocratic a înlocuit o putere democratică ce se putea instaura în Rusia.

„Diferențele dintre regimurile autocratice și democratice sunt că liderii autoritari folosesc puterea fără a ține cont de opiniile politice care diferă de cele ale autorităților și ale opoziției și este aproape imposibil să fie schimbată puterea pe căi democratice electorale. Regimurile autoritare pot fi atât dictaturi de-a dreptul, cât și regimuri  „competitive”, care practică „autoritarismul electoral”. Regimurile autoritare competitive pot accepta democrațiile în termeni de pluralism și respectiv pentru drepturile civile. Sunt de obicei sisteme politice cu un partid dominant în care acel partid folosește diverse mijloace pentru a reduce dramatic rolul opoziției. Totuși, în astfel de regimuri, opoziția uneori, dacă se consolidează, poate învinge la alegeri și poate schimba guvernarea”, a mai spus Igor Boțan.

Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie, consideră că eșecul Adunării Constituante a fost un eșec pentru democrația rusă, pentru Rusia, în primul rând. Potrivit lui, motivele se regăsesc în contextul în care au avut loc acele alegeri. Or, Rusia s-a implicat în Primul Război Mondial chiar din primele zile. Și după patru ani, către anul 1917, lucrurile erau destul de proaste pentru Rusia, care a avut insucces pe front, a avut pierderi mari – două milioane de ostași au murit, un milion de civili au murit, plus alte milioane de răniți, înfometați etc.

„Oalele s-au spart de capul lui Nicolae al II-lea, ultimul sau penultimul împărat al Rusiei. Știți de ce? Pentru că Nicolae al II-lea era comandantul suprem al trupelor armate. El avea grad de colonel, dar în Rusia erau oameni militari care erau mult mai pricepuți ca dânsul în arta militară. De exemplu, era un unchi de-al lui, fratele tatălui său, care era general de armată și care avea o experiență bogată. Aceste insuccese pe front, plus în marile orașe, cum ar fi Petrograd și Moscova, nu erau alimentate. Nu ajungea până la ele grâul, pentru că erau blocate căile ferate”, explică istoricul.

Anatol Petrencu susține că într-o astfel de situație în care lumea era foarte revoltată, dar și în condițiile existenței unor complotiști, care nu-l mai suportau pe Nicolae, „a fost organizată această scenă de detronare. Și deși tronul urma să fie cedat fiului său, tronul a fost cedat fratelui său. În așa situație, învinge revoluția din februarie 1917. Puterea este preluată luată de Duma de stat și este format Guvernul Provizoriu în frunte cu Aleksandr Kerenski”.

Potrivit doctorului habilitat în istorie, cei care au venit la putere după Revoluția din Februarie erau Eserii (Partidul Socialist Revoluționar), care reprezentau interesele țărănimii, Rusia având peste 80% din populație la țară. Astfel, Eserii reprezenta cel mai numeros partid din Rusia și nu întâmplător a venit la putere. „De multe ori, se spune că bolșevicii au înlăturat țarismul, ceea nu este adevărat. Bolșevicii de fapt au înlăturat tot socialiști, numai că aceia erau „socialiști revoluționari”, dar ăștia erau „socialiști internaționali”. Rusia suferea înfrângeri pe front, iar Partidul bolșevic avea succes în propaganda și agitația pe care o făcea, pentru că bolșevicii spuneau să nu lupte ostașii între ei, ci să lupte împotriva propriilor guverne – să întoarcă armele împotriva propriilor guverne. În aceste condiții, pe data de 3-5 iulie 1917, bolșevicii au încercat să preia puterea, dar nu au reușit”, notează Anatol Petrencu.

Președintele Asociației Istoricilor a declarat că, imediat după răsturnarea țarismului și venirea la putere a partidelor democratice, sarcina Guvernului Provizoriu era convocarea Adunării Constituante, ca să elaboreze o Constituție democratică pentru Rusia. Un regulament prinvind aceste alegeri a fost pregătit în august 1917, iar alegerile au avut loc în noiembrie. Potrivit lui, acea venire la putere a bolșevicilor pe 7 noiembrie 1917, până la urmă, s-a făcut cu ajutorul germanilor.

Doctorul habilitat în istorie, Nicolae Enciu, cercetător științific principal la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, este de părere că Adunarea Constituantă a reprezentat șansa ratată de democratizare a Rusiei. Însă acest eveniment, în opinia sa, trebuie abordat prin context istoric mai îndepărtat. „Rusia, spre deosebire de orice alt stat din lumea contemporană, are o serie de particularități. Rusia nu a fost vreodată un stat în sensul european, în sensul modern al cuvântului, cum a fost bunăoară și cum este Marea Britanie, care a trecut prin revoluția din mijlocul secolului al XVII și când a limitat prerogativele regelui. Atunci, Marea Britanie a devenit o monarhie limitată, constituțională – un model de funcționare a unei societăți cu formă monarhică de guvernare. La fel, Rusia nu a avut experiența Franței și anume a Marii Revoluții Franceze, care a avut declarații de drepturi și de libertăți ale cetățenilor, o constituție etc. Rusia nu a avut o constituție, în sensul adevărat al cuvântului. Problema constituției s-a pus abia în anii primei revoluții burghezo-democratice din 1905-1907”, explică cercetătorul științific.

Potrivit lui, Rusia, de la începuturile sale, a evoluat ca un imperiu. Ba mai mult, ca un imperiu acaparator. „Din acea perioadă, cnejii ruși, mai ales cnezatul moscovit, au promovat ideea mesianică, de eliberare a popoarelor subjugate, de apărare a ortodoxiei etc. Și tot apărând ortodoxia și eliberând popoare, Rusia a ajuns la sfârșitul secolului al XIX-lea, în decurs de patru-cinci secole cât a încercat să elibereze popoare, a ajuns la o performanță nemaiîntâlnită în lume contemporană. Conform recensământului din 1897, la sfârșitul secolului XIX, avea circa 19 milioane de verste pătrate, o populație de 126 de milioane de locuitori – o suprafață enormă. Însă, Rusia, în acea perioadă, întârziase reformele de care avea nevoie pentru dezvoltare. Or, toate reformele încercate erau realizate doar pe jumătate. Ajungând să ocupe un teritoriu atât de vast, Rusia era foarte slab dezvoltată. Acest fapt ilustra perfect înapoierea ei economică, socială etc. La începutul secolului XX-lea, avea o densitate de nici 7 locuitori pe verstă pătrată. Era populată mai ales în partea europeană, dar în Siberia era numai 0,53 de locuitori pe versta pătrată. Populația orașelor era de numai 17 milioane de locuitori, dintre care, 12 milioane – în partea europeană”, a relatat Nicolae Enciu.

Doctorul habilitat în istorie a menționat că, la începutul secolului XX, când toate țările intrau în modernitate, Rusia era o țară înapoiată, o țară agrară și a recurs la anumite reforme doar atunci când a fost învinsă militar. În opinai sa, și faptul că a fost învinsă de Japonia în războiul din 1904-1905 ilustra perfect înapoierea Rusiei. Potrivit istoricului, din acea perioadă, partidele politice care apăreau în cadrul primei revoluții din 1905-1907 au pus aceeași problemă de limitare a prerogativelor țarului. Astfel, având cel mai mare teritoriu din lumea contemporană, Rusia era în fața opțiunii: fie să accepte să cedeze anumite prerogative Dumei, fie să continue să guverneze autocrat.

„Până la revoluția din februarie 1917, țarul a tot ezitat între aceste două opțiuni. Nu se hotăra să cedeze din prerogativele sale. Oscilând între aceste două opțiuni, Rusia ajunge în fața unor cataclisme nemaiîntâlnite în lumea contemporană, în urma căror este instaurat regimul bolșevic”, a declarat Nicolae Enciu.

În opinia sa, caracterul și comportamentul țarului Nicolae al II-lea a fost un factor important în declanșarea acelor bulversări sociale, politice din 1917. Au existat și șanse de a menține Rusia pe o cale democratică, așa cum se instituise după revoluția din februarie, însă din păcate, potrivit istoricului, și acea șansă de până la preluarea puterii de către bolșevici în toamna anului 1917 a fost ratată.

Dezbaterea publică cu tema „Prăbușirea Adunării Constituante și a șansei de democratizare a Rusiei Sovietice. Efecte asupra țării și lumii” este ediția a 23-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.