La etaj, într-o sală lungă de 15 metri și lată de cinci metri, a început, în urmă cu 22 de ani, povestea Dorului Basarabean, singurul ansamblu folcloric românesc din sudul Basarabiei care poartă la brâu tricolorul românesc, potrivit Agerpres.

De cum intri în sala ansamblului, situată la etajul casei de cultură cu arhitectură sovietică, inaugurată în chiar ziua catastrofei de la Cernobâl, îți atrage atenția, în partea stângă, portretul lui Ștefan cel Mare, pe un perete acoperit cu un chilim, covor tradițional țesut la război. Aflu că acel covor acoperă, însă, o pictură de mari dimensiuni a lui Lenin și a fost mai simplu să fie ascuns în acest fel, decât să fie îndepărtat.

În sală se regăsesc elemente de mobilier tradițional, costume populare, instrumente muzicale, măști populare, toate aduse de acasă de membrii ansamblului. Într-un colț, pe niște rafturi, stau frumos aliniate caietele după care studiază copiii din grupa mică tainele interpretării diferitelor instrumente. Toate, dar absolut toate, au pe prima pagină scrisă rugăciunea 'Tatăl nostru'.

Fondatorul ansamblului și dirijorul orchestrei, Viorel Popescu, un om extrem de scump la vorbă, vine și îmi șoptește, atunci când mă vede că îmi trec mâna peste filele pe care este scrisă rugăciunea: 'Trebuie să înceapă cu Tatăl Nostru. Dacă nu știu Tatăl Nostru, cum vor putea să cânte folclor'.

Povestea Ansamblului 'Dor Basarabean' a început în anul 1994 când Viorel Popescu s-a reîntors de la studii și a devenit profesor de muzică în satul natal, Erdek-Burnu. A pus atunci bazele unui taraf pentru copii, din care făcea parte și fratele său, Anatol, în prezent unul din puținii lideri ai comunității românești din Sudul Basarabiei. Absolvent al prestigiosului Colegiu Național de Muzică 'Ștefan Neaga' din Chișinău, Viorel Popescu și-a asumat rolul de a forma muzicieni din rândul copiilor de la el din sat și de a duce mai departe tradiția populară românească.

Prima generație a debutat pe 8 martie 1994, folosind niște costume rămase din perioada sovietică și purtând numele de 'Mugurelul'. Patru ani mai târziu, inspirați de numele ansamblului 'Dor Transilvan' din Cluj Napoca și purtând în suflet dorul pentru Basarabia, fondatorii ansamblului decid să îl numească 'Dor Basarabean', nume care este cunoscut acum de toți românii din Sudul Basarabiei și nu numai.

Anatol Popescu, cofondator al Asociației 'Basarabia' a românilor din Sudul Basarabiei și coordonator al Ansamblului Dor Basarabean, ne povestește că primul episod nefast din existența ansamblului s-a petrecut în 1998, când fratele său, Viorel, a plecat la Chișinău, în căutarea unei vieți mai bune. Atunci, 'niște directori anti-români, conducători ai satului' au distrus tot ce era în sala ansamblului, au rupt fotografiile cu primele tarafuri existente în sat, în anii '50, crezând că nimeni nu va mai reveni acolo.

S-a întâmplat însă ca în anul 2001 Viorel Popescu să se reîntoarcă în localitate, să înființeze o orchestră și să-l convingă și pe Sergiu Andrieș, din Republica Moldova, un mare iubitor al dansului popular românesc, să pună bazele unei formații de dansatori.

Muzicienilor nu li s-a mai permis, însă, accesul în sală și nici la cele două instrumente ale Casei de Cultură, țambalul și contrabasul, motiv pentru care tatăl celor doi frați, Simion Popescu, i-a poftit în garajul casei, loc unde au repetat, timp de două luni, într-o vară caniculară, până când problema a fost rezolvată.

Din 1994 până în prezent, de sub mâinile lui Viorel Popescu au ieșit șase promoții de muzicieni de orchestră, adică peste 100 de muzicieni pe care i-a instruit individual, în mii de ore de repetiții. De asemenea, Sergiu Andrieș i-a învățat arta dansului popular românesc pe zeci de dansatori, formația aflându-se la a treia generație.

Să fii muzician sau dansator într-un sat din Ucraina este, însă, extrem de costisitor. Instrumentele sunt scumpe pentru veniturile de 50 dolari ale unui țăran din zonă, la fel și costumele populare pe care, la grupa mică, mamele le cos din ștergare imprimate și se străduiesc să semene cu cele românești. Și nici viața artiștilor mici și mari ai Dorului Basarabean nu este tocmai simplă. Participarea la repetiții, de patru ori pe săptămână, este obligatorie, asta după ce copiii merg la școală și apoi își ajută părinții la muncile agricole. În plus, atunci când participă la Caravana teatrului și folclorului românesc, organizată de Institutul Cultural Român, artiștii sunt supuși unui efort deosebit, întrucât au spectacole în fiecare seară, în sate la care se ajunge extrem de greu și trebuie să danseze sau să cânte chiar dacă sunt foarte obosiți. Dar o fac pentru că fiecare simte și trăiește românește și au conștientizat rolul lor de promovare a tradițiilor populare românești.

'Este un ansamblu de la țară, sunt copii din sat, care învață la școală, apoi mai muncesc în grădină, pentru că se practică agricultură intensă aici și își ajută părinții pe lângă casă și după asta muncesc câte patru ore în fiecare seară la repetiții. Că e orchestră, dans, prezența este obligatorie și ne stăruim să îi motivăm, să vadă lumea, în primul rând. Și lumea dimprejurul Basarabiei începe cu o Românie peste Dunăre, unde trebuie să mergem cu viză și cu Republica Moldova, unde trebuie să mergem cu pașaport. Dar lumea noastră începe de aici', afirmă cu amărăciune Anatol Popescu.

Și Viorel Babaian, acordeonist în cadrul orchestrei de aproximativ 14 ani, spune că uneori e obositor, mai ales că are și un loc de muncă, dar nimic nu se compară cu emoția și bucuria care îi umple sufletul atunci când oamenii îi primesc cu drag și le răsplătesc munca cu aplauze.

'Ansamblul Dor Basarabean este deosebit de important pentru promovarea și păstrarea culturii tradiționale românești în zonă, pentru că noi simțim și vorbim românește aici. Ne pare rău că nu toți înțeleg asta, este o parte care vrea să ne bage bețe în roate. Înainte am avut multe probleme, s-a întâmplat când porneam undeva în deplasare să ne fie oprit autocarul de către cineva din Securitate și nu ne mai dădeau voie să ne continuăm drumul. Cei mai mari înțelegeau, dar copiii nu înțelegeau ce se întâmplă. Și acum mai sunt oameni care încearcă să ne oprească. Eu nu înțeleg de ce pe cineva deranjează, noi nu încălcăm nicio lege, suntem români din afara granițelor și ne păstrăm cultura și tradițiile, cum face orice minoritate în orice țară normală', ne spune Viorel Babaian.

Costumele dansatorilor din grupa profesionistă au fost donate, în anul 2004, de statul român, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Începând din acel moment, dansatorii Ansamblului Dor Basarabean poartă la brâu cu mândrie tricolorul românesc și au început să și-l agațe și în piept, iar muzicienii să și-l pună la instrumente, 'într-un gest absolut firesc'.

Tricolorul românesc nu a fost, însă, pe placul autorităților ucrainene, care timp de zece ani nu le-au permis accesul la evenimente culturale și le-a sugerat să înlăture brâul roșu-galben-albastru din costume. Toate spectacolele susținute timp de zece ani de Dor Basarabean au fost finanțate, prin diferite proiecte, de statul român și abia în 2015 ansamblul a fost invitat la un eveniment dedicat Zilei Independenței Ucrainei, organizat la Odesa de autoritățile ucrainene.

'Am avut o perioadă de zece ani de zile, din 2005, cum a apărut costumul popular cu brâul tricolor, când autoritățile ucrainene au închis accesul la toate scenele pentru Ansamblul Dor Basarabean și ne-au spus, în privat, că atunci când se va scoate brâul tricolor de la costum, atunci vom fi invitați la evenimente în afara satului, până atunci nimic. Zece ani de zile am concertat în Ucraina, în regiunea Cernăuți, în sudul Basarabiei, dar pe banii statului român, obținând proiecte pentru a promova cultura și identitatea românească aici. Statul ucrainean abia anul trecut, la Ziua Independenței din Odesa, ne-a invitat și probabil este o consecință a acestei mișcări, căreia îi spune astăzi Revoluția Demnității de la Kiev, de acum 2 ani', spune Anatol Popescu.

Acesta adaugă că și-ar dori ca situația să se schimbe, să fie mai multe invitații la evenimente culturale din Ucraina și susține că în această țară este nevoie de tradiții, de toleranță, de dialog intercultural și de respect pentru toate naționalitățile, iar românii din Ucraina sunt cetățeni loiali ai statului ucrainean și își doresc să le fie garantate drepturile constituționale și care sunt consfințite prin tratate internaționale.

Costumele românești cu brâul tricolor s-au uzat, uneori se poate vedea asta cu ochiul liber, iar instrumentele sunt vechi, unele și de 50 ani, iar pentru repararea lor Viorel Popescu mai cântă la nunți, în week-end-urile în care este liber.

Ansamblul Dor Basarabean ar avea nevoie de costume noi, de instrumente, de susținere, pentru că este unicul din Sudul Basarabiei, în această formulă, cu orchestră live, grupuri de dansatori și grupuri vocale de băieți și fete, care promovează tradițiile și cultura autentică românească.

'Sperăm să avem posibilitatea să câștigăm un proiect, un grant cumva, de undeva, ca să putem susține acest ansamblu prin donații sau achiziții de instrumente, costume și de echipament audio sonor mobil, cu care să putem întreprinde turnee prin aceste localități care au nevoie de prezență românească anual, cel puțin, din partea Dorului Basarabean. Având în repertoriu suite din Dobrogea, din Sudul Basarabiei, din Sudul Moldovei, din nordul Moldovei, călușul, suită muntenească, suită din Transilvania, cuprindem tot spațiul românesc, este, în opinia mea, cea mai ușoară formulă de a aduce identitatea românească, comună, nedivizată în moldoveni și ardeleni și olteni, aici, în satele noastre, unde persistă această tendință de moldovenism, continuată de autoritățile ucrainene, moștenitoare a autorităților sovietice', afirmă Anatol Popescu.

Dintr-un colț al sălii ansamblului, fratele său, Viorel Popescu, spune cu voce joasă: 'fraților, ajutați-ne, e jale. Costumele au 12 ani. Și avem nevoie și de strune. Dacă o strună nu vă mai e de folos, puneți-o într-un pachet și trimiteți-o la noi'.

Însă, în ciuda tuturor greutăților, artiștii Dorului Basarabean știu că vor merge mai departe, așa cum au făcut-o în ultimii 22 ani și că nimeni nu va putea să-i oprească să promoveze tradiția, cultura, limba și identitatea românească, atât de dragă lor. Iar înainte să ne despărțim, coregraful ansamblului, Sergiu Andrieș, își ia rămas bun de la noi cu câteva versuri, despre dulcele grai românesc și despre satul care l-a adoptat în urmă cu mulți ani: 'Aici lumea ne vorbește, nu știu cum, mai românește. Chiar și frunza îmi șoptește/ Nu știu cum, mai românește. Chiar și ghiolul vălurește / Nu știu cum, mai românește'.