Povestea castelului din România pentru care "se bat" regizorii de la Hollywood

  • 14 Iunie 2021 11:53
Povestea castelului din România pentru care

Castelul Corvinilor, unul dintre cele mai vizitate obiective din România, atrage tot mai mulți turiști. Clădirea, care arată ca un castel din povești, a fost readusă la viață cu ajutorul fondurilor europene. 5 milioane de euro, bani de la Bruxelles, au contribuit la renașterea sa. Autoritățile locale vor să construiască în jurul castelului un sat medieval, tot cu ajutorul fondurilor europene, în valoare de 21 de milioane de euro, scrie DIGI24.ro.

Potrivit sursei citate, atunci când spui Hunedoara, gândul îți zboară automat la Castelul Corvinilor. De altfel, în ultimii ani, aici au ajuns sute de mii de turiști. Asta și pentru că autoritățile locale au accesat fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro pentru lucrări de restaurare. Castelul Corvinilor este nu doar un loc plin de istorie, ci și unul care ascunde în spate și foarte multe legende.

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în "top 10 destinații de basm din Europa".  

Dan Bobouțan, primarul Hunedoarei: "Eu sunt foarte încântat că, împreună cu colegii mei de la primărie, am reușit să atragem suma maximă, 5 milioane de euro. Atâția bani se dădeau atunci și ceea ce ați văzut se lucrează pe acest proiect. Ar fi fost aproape imposibil ca municipalitatea să aibă bani pe o astfel de renovare".

Sorin Tincu, directorul muzeului Castelul Corvinilor: "Când venim la castelul Corvinilor din Hunedoara, venim la cel mai mare ansamblu de arhitectură gotică din țară, și unul dintre cele mai importante monumente, aș îndrăzni să spun, din Europa".

Tocmai de aceea a atras atenția producătorilor de film.  

Sorin Tincu, directorul muzeului Castelul Corvinilor: "Castelul Corvinilor este un loc interesant pentru producătorii de film, au fost turnate destul de multe filme, aș îndrăzni să amintesc <Regii blestemați>, <Blood Rayne>, dar și filme românești cum ar fi <Vlad Țepeș> și altele".

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău