PostBrexit | Pescarii francezi anunță blocarea unor porturi și a tunelului de sub Canalul Mânecii

  • 25 Noiembrie 2021 18:17
PostBrexit | Pescarii francezi anunță blocarea unor porturi și a tunelului de sub Canalul Mânecii

Comitetul național pentru pescuit din Franța a anunțat vineri blocarea accesului pentru mărfuri în trei porturi de la Canalul Mânecii și în tunelul de sub Canal, o zi de acțiune prezentată ca un ''avertisment'' pentru a cere acordarea rapidă de către Regatul Unit a licențelor de pescuit post-Brexit, relatează AFP, citat de Agerpres.

Pescarii vor bloca pe mare sosirea feriboturilor în trei porturi ale Canalului: Saint-Malo, Ouistreham și Calais. De asemenea, pe uscat, ei vor bloca accesul camioanelor cu mărfuri la terminalul de sub Canalul Mânecii pentru ''câteva ore'', a declarat Gérard Romiti, președintele Comitetului național, într-o conferință de presă. ''Nu vrem pomană, vrem doar să ne recuperăm licențele'', a spus el.

Acordul post-Brexit, încheiat in extremis la finalul lui 2020 între Londra și Uniunea Europeană, prevede că pescarii europeni pot continua să lucreze în unele părți ale apelor britanice cu condiția de a face dovada că pescuiau acolo și înainte. Însă acum între francezi și britanici există divergențe legate de natura și amploarea documentelor justificative.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,04
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
8
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău