PostBrexit | Agenția care monitorizează respectarea drepturilor cetățenilor UE în Regatul Unit dă în judecată Ministerul de Interne britanic
-
15 Decembrie 2021 17:27
Autoritatea Independentă de Monitorizare (IMA), care supraveghează respectarea drepturilor cetățenilor europeni în Regatul Unit după Brexit, a inițiat proceduri legale împotriva Ministerului de Interne britanic, acuzându-l de încălcarea unor drepturi de bază ale acestor persoane prin aplicarea regulii conform căreia aceia care au statutul de rezident temporar trebuie să solicite înaintea expirării acestuia primirea statutului de rezident permanent, relatează miercuri agenția EFE, citată de Agerpres.
Potrivit unui comunicat emis de IMA, circa 2,5 milioane de cetățeni europeni care au primit statutul de rezident temporar ('pre-settled status') riscă să piardă drepturi precum cel de a lucra sau de a închiria o locuință.
Acordul de Brexit încheiat între Londra și Bruxelles stabilește și crearea IMA, autoritate însărcinată să vegheze că guvernul de la Londra și administrațiile locale britanice aplică prevederile acordului.
Conform acestui acord, cetățenii din statele UE care până la finele anului 2020 au trăit cel puțin cinci ani în Regatul Unit pot primi dreptul de rezident permanent ('settled status'), în virtutea căruia beneficiază aproape de aceleași drepturi ca cetățenii britanici, ceilalți putând beneficia de statutul de rezident temporar ('pre-settled status') până la împlinirea respectivului termen de cinci ani, când pot primi, la cerere, statutul de rezident permanent.
Însă această cerere trebuie formulată înaintea expirării termenului corespunzător, iar dacă nu fac acest demers la timp riscă să piardă anumite drepturi, ceea ce în interpretarea respectivei autorități este ''ilegal'', acesta fiind motivul pentru care a dat în judecată Ministerul de Interne de la Londra, care, precizează IMA, în discuțiile avute pe acest subiect nu a fost de acord cu interpretarea ei.
Demersul vine după ce unele organizații de apărare a drepturilor cetățenilor comunitari în Regatul Unit au susținut că acest sistem este incorect întrucât unii dintre cetățenii europeni ar putea pur și simplu să uite să ceară statutul de rezident permanent înainte să le expire cel de rezident temporar, invocând ca argument și posibile cazuri speciale în rândul unor persoane vârstnice sau vulnerabile.