Post de control pietonal, la punctul de trecere a frontierei de la Palanca

  • 21 August 2018 16:47
Post de control pietonal, la punctul de trecere a frontierei de la Palanca

Peste câteva luni, la punctul de trecere a frontierei de la Palanca, va fi construit un post de control pietonal, destinat persoanelor care traversează frontiera pe jos sau cu bicicleta. Proiectul este implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), finanțat de Uniunea Europeană.

Solicitat de agenția INFOTAG, managerul proiectului Adrian Bejenaru, a spus că decizia construcției se datorează faptului că circa 400 de locuitori din Palanca care dețin terenuri în apropierea traseului Odesa-Reni sunt nevoiți să treacă controlul la frontieră ore.

"Chiar de la etapa de inițiere a proiectului s-a ținut cont de necesitățile locuitorilor satului Palanca. Astfel, s-a decis că în viitorul punct de trecere a frontierei trebuie să existe un post de control pietonal. Prin acest proiect, încercăm să aducem beneficii concrete populației acestei țări, precum și cetățenilor din Ucraina", a spus el.

Potrivit lui, în noul punct de trecere a frontierei de stat, procedura de control va fi mult mai rapidă și va dura aproximativ 7-8 minute. Astfel, accesul va fi ușurat atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi.

Șeful secției cooperare în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Aneil Singh, a spus că sprijinul acordat de UE va contribui la dezvoltarea economică durabilă a regiunii, ceea ce înseamnă condiții de viață mai bune pentru populația locală.

"Construcția punctului comun de trecere Palanca, în conformitate cu standardele UE și apropierea principiilor europene de gestionare a frontierelor de beneficiarii direcți ai acestui proiect, va stabiliza economia, facilitând în același timp comerțul", a spus el. 

Construcția va ocupa un teritoriu de 2,6 hectare. Aceasta va include o clădire administrativă modernă, cu peste 30 de birouri pentru angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal din Republica Moldova și din Ucraina, spații special amenajate pentru controlul autoturismelor și camioanelor. Se estimează că după finalizarea construcției, numărul persoanelor care trec hotarul prin Palanca va ajunge la 1,2 de mil. în fiecare an. 

Bugetul pentru lucrările de construcție constituie circa 6,18 mil. de euro, dintre care 4,5 de mil euro sunt acordate de UE, iar 1,68 de mil. euro de Guvernul Republicii Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău