Portugalia este într-o fază groaznică a pandemiei de coronavirus, afirmă premierul Antonio Costa

  • 28 Ianuarie 2021 11:49
Portugalia este într-o fază groaznică a pandemiei de coronavirus, afirmă premierul Antonio Costa

Portugalia este într-o fază "groaznică" a pandemiei de coronavirus, a declarat miercuri seară premierul Antonio Costa, care a atras atenția de asemenea că trebuie să mai treacă săptămâni până când lucrurile ar putea începe să se îmbunătățească și că din străinătate nu poate veni decât un ajutor limitat, relatează Reuters.

Cu un total de 668.951 de cazuri de COVID-19 confirmate și cu 11.305 decese, inclusiv un record de 293 de morți înregistrați miercuri, Portugalia are cel mai ridicat bilanț pe șapte zile din lume în privința numărului zilnic de îmbolnăviri și decese la un milion de locuitori.

Situația nu este "proastă", ci "groaznică", a declarat Costa.

"Nu are rost să alimentăm iluzia că nu ne aflăm în cel mai greu moment. Și ne vom confrunta cu acest moment pentru alte câteva săptămâni, cu siguranță", a spus el.

Peste 20 de ambulanțe cu pacienți COVID-19 stăteau la coadă miercuri seară la intrarea celui mai mare spital din Portugalia așteptând să se mai elibereze paturi, în timp de medici din alte spitale au atras atenția asupra riscului ca sistemul de ajutor cu oxigen să se prăbușească.

Costa a precizat că situația s-a înrăutățit parțial din cauza relaxării măsurilor restrictive dintre Crăciun și sfârșitul anului, dar și din cauza virulenței noii tulpini a virusului, detectată în Marea Britanie.

"Cu siguranță s-au făcut unele erori. Deseori în felul în care le-am transmis mesajul portughezilor. Atunci când cel care primește mesajul nu l-a înțeles, nu am nicio îndoială că este vina mesagerului", a spus el.

Germania a anunțat miercuri că trimite experți militari medicali în Portugalia pentru a vedea ce fel de sprijin poate oferi.

Însă Costa a atras atenția că Germania și alți parteneri europeni nu pot face prea mult, adăugând că "trebuie să fim precauți" în legătură cu ideea de a trimite pacienți în alte țări, cum a făcut, de exemplu, Germania anul trecut, cu pacienți de dincolo de frontiera cu Franța.

"Este diferit pentru o țară cu o poziție geografică precum Portugalia, aflată între Atlantic și Spania, comparativ cu o țară care este în centrul Europei și are granițe cu mai multe state și, prin urmare, colaborarea transfrontalieră este mult mai întâlnită și mai ușoară", a explicat el. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău