Paul Grigoriu s-a născut la 6 martie 1945 la Bacău, fiind fiul Aureliei și al lui Ioan Grigoriu, profesor, scrie Rador.ro.

A parcurs studiile primare, gimnaziale și liceale în orașul natal, iar în anul 1963 a absolvit Liceul „George Bacovia”.

S-a înscris apoi la Institutul Politehnic din Brașov, dar după un an renunță la studiile tehnice, fiind admis, în toamna anului 1964, la Universitatea din București, la Facultatea de Limbi Romanice, Clasice și Orientale.

În anul 1967 a debutat cu poezie în revista „Amfiteatru”, iar în anul 1969, a absolvit studiile superioare cu specializarea franceză – spaniolă.

Tot în 1969 a fost bursier în Franța, la Academie de Bordeaux – Universite de Pau.

În același an este admis prin concurs la Radiodifuziunea Română, redacția emisiunilor pentru străinătate (REPS), secția franceză.

În legătură cu debutul la radio, Grigoriu recunoștea că: „Am început să colaborez cu Radio România Actualități acum 40 de ani pentru că eram complexat de ideea de a deveni profesor, de a-i învăța pe alții. Mi-am dat seama de asta abia în anul cinci de facultate când, făcând practică la un liceu din București, am dat numai note de 2 tuturor celor care aveau doar 9 și 10. Profesoara de la clasă m-a chemat apoi și mi-a spus: „Eu mă străduiesc aici cu niște oameni din cartier să-i scot la lumină, iar tu vii și-i nenorocești”.

Tot despre începutul la radio, el a mai punctat: „Vreun an nici nu am înțeles despre ce este vorba. Când am înțeles cu adevărat despre ce este vorba, am înnebunit. Și am făcut-o cu pasiune. Am făcut această meserie de-am înnebunit”. 

În perioada anilor ’70-’80 a lucrat în cadrul redacției emisiunilor pentru străinătate, legându-și numele și de funcționarea postului estival Radio Vacanța, unde timp de 30 de ani, a realizat emisiuni estivale.

Dealtfel despre „microbul” Radio Vacanța, Grigoriu mărturistea: „Am prins morbul abia la Radio Vacanța, când am ieșit din stilul „conservă” care se practica de obicei. Atunci am înțeles ce înseamnă, atunci m-am îndrăgostit. Acolo era altă socoteală. Structura era mai lejeră. Făceam interviuri în direct. Acolo era radio.”

După Revoluție devine realizator al emisiunii “Matinal”, din februarie 1990, la Radio România Actualități, emisiune care, în timp, îi aduce un succes de public nemaiîntâlnit. Unii ascultători rememorează cu plăcere momentele în care își puneau ceasul să îi trezească pentru a nu pierde nicio clipă din emisiunea de dimineață realizată de Paul Grigoriu.

Despre debutul „Matinalului”, același Paul Grigoriu spunea: „În 1990, când făceam Matinalul, veneam seara la 7 și cam până la 4 vorbeam cu corespondenții, care de cele mai multe ori mă înjurau. La 4 mă bărbieream, mă schimbam și la 5 eram în emisie. Ziua abia atunci începea. La început era infernal. Adormeam în metrou, ajungeam până la capăt, ziceau ăia că sunt alcoolic.”

Devine apoi redactor-șef al Programului III (Radio România Tineret) iar în anul 1992 publică primul său volum – „Anatomia unei străzi”, apărut la Casa Editorială Odeon, colecția „Inedit“, un volum memorialistic despre orașul său natal – Bacăul de la jumătatea secolului al XX-lea, orășel încă patriarhal și nemodernizat, mai mult târg mare decât cetate. În fapt totul gravitează în jurul străzii copilăriei – Strada Armenească, acolo unde, la numărul 40, viitorul mare om de radio și-a petrecut copilăria – și a paletei de personaje pestrițe și pitorești – Mardirosian, avocatul Zadic, generalul Macoviță, inginerul Riksakievici, domnul Goilav și doamna Repsime, cizmarul de lux Botezatu, sărmanul Naftuli Blecher, lucrător la fabrica Filderman.

Tot în 1992, devine director general adjunct al Radiodifuziunii Române, iar între octombrie 1994 și septembrie 1995 este director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune.

Despre timbrul inconfundabil al vocii sale, Paul Grigoriu rememora o întâmplare petrecută în tinerețe: „Un fost coleg, Adrian Fulea, m-a întrebat: „Dom’le, cum faci de ai vocea asta? Că fumezi tot timpul, presupun că bei și rece”. Și eu i-am zis că îi împărtășesc secretul meu dacă se jură pe ce are mai scump că nu spune mai departe. „Dom’le, rod coajă de lămâie.” A rămas puțin mirat, dar după vreo două zile i-am văzut pe colegii mei mâncând coajă de lămâie. Nu avea nici un efect, dar m-au crezut.”

În anul 1998 publică un nou volum – „Vară franceză (Un romantic la Paris)” – apărută la Editura Gramar – care cuprinde corespondențele pentru radio trimise de Paul Grigoriu din capitala Franței cu ocazia participării la Campionatul Mondial de fotbal.

Despre colegii din radio, Grigoriu afirma: „Toți cei care lucrează în radio au o dorință nemărturisită să ajungă scriitori pentru că vorba în radio nu rămâne, e efemeră. Și atunci sunt tentați să caute eternitatea.”

În iunie 1999, i-a fost decernat unul din premiile naționale „Pamfil Șeicaru” pentru presa scrisă și audiovizual, iar în anul 2000 publică volumele „Moștenirea tinichigiului”, la Editura Gramar – unde sunt incluse povestiri în care încărcătura epică este mai consistentă și mai diversă, iar figura personajului-narator, în ipostaza lui de copil și adolescent, mai reliefată – și „Radio.Grafii 1969-1989”, la Editura Ararat. De asemenea, în același an primește premiul anual pentru promovarea olimpismului din partea Academiei Olimpice Române.

În anul 2001 publică, alături de Octavian Vintilă, cartea de reportaje „Canguri la toate” – apărută la Interpress Agency – despre Jocurile Olimpice de la Sydney.

Este numit director general adjunct până în anul 2002, când demisionează din  funcție dar continuă ca realizator al unor programe de mare succes precum “Noapte albastră” și, mai ales „Sfertul Academic” (2002 – 2008), emisiune devenită un brand al postului național de radio.

În anul 2002 este distins cu titlul de „profesionist de excepție”, iar Consiliul Național al Audiovizualului i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate.

La 24 octombrie 2003 a primit din partea președintelui țării la acel moment, Ion Iliescu, Ordinul Meritul Cultural Clasa I, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înființarea Societății Române de Radiodifuziune, pentru contribuția importantă la promovarea valorilor culturale și dezvoltarea Serviciului Public de Radiodifuziune.

Despre decorație, omul de radio spunea: „Am primit de curând o decorație de la Președintele României, Meritul Cultural în grad de cavaler, despre care am aflat că îmi asigură locul de veci și ceremonie funerară cu fanfară miliară. E bine că mi-au amintit ei că va veni și momentul ăsta. M-am asigurat !”

În anul 2008, după participarea, alături de echipa Radio România la Jocurile Olimpice de la Beijing, Paul Grigoriu a scris și publicat, alături de colegul Octavian Vintilă, volumul „Dincolo de Marele Zid. Fața văzută și nevăzută a Olimpiadei”.

Pe 31 octombrie 2008 s-a produs pensionarea lui Paul Grigoriu, iar pe 4 noiembrie a avut loc ultima ediție a emisiunii „Sfertul Academic”, în care invitat a fost șeful statului de la acel moment, Traian Băsescu. Redăm un fragment din finalul acelei emisiuni:

„…Traian Băsescu: Și, domnule Grigoriu, întâi trebuie să-mi confirmați: suntem în ultima dumneavoastră emisiune ?

Realizator: Exact.

Traian Băsescu: Aș vrea să vă mulțumesc pentru ce ați fost dumneavoastră, ca om de radio, în Radio România, dar și în peisajul jurnalisticii românești, și înainte de ’89, și după. Dacă vocea dumneavoastră este iubită și respectată, este pentru că ați gândit întotdeauna ca un om liber, și pentru asta vă mulțumesc mult.

Realizator: Și eu, domnule presedinte.

Traian Băsescu: O să-mi lipsească vocea dumneavoastră, nu numai mie, dar și românilor. Și sper s-o mai auzim.

Realizator: Mulțumesc.

Traian Băsescu: Vă mulțumesc mult.”

A doua zi, la 5 noiembrie 2008, președintele Traian Băsescu, l-a decorat pe Paul Grigoriu cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la primul semnal radiofonic în România.

Despre momentul pensionării, Paul Grigoriu declara: ” M-am rupt de radio cu totul, dintr-un motiv foarte simplu: mi-a venit fluturașul de pensionare. Și am zis că nu mai stau, orice s-ar întâmpla. Nu am vrut să mai fiu căutat.”

După pensionare s-a retras – în cadrul unui „exil voluntar”, în comuna dâmbovițeană Buciumeni, unde rămâne însă – deși „om de rând” – un fin observator al evoluțiilor din peisajul media al țării.

La 30 martie 2012 a devenit cetățean de onoare al municipiului Bacău.

La 15 noiembrie 2013 și-a lansat, la sala Radio, un nou volum de proză, „G de la Gugiumeni”, subintitulat „Falsă monografie” și publicat de Radio România împreună cu un CD ce conține – în selecția și lectura autorului – o versiune audio a cărții. Volumul este apreciat de critică drept o savuroasă aventură intelectuală, izvorâtă din noua experiență rurală a reporterului și scriitorului Paul Grigoriu.

Are doi băieți Jean-Luc și Paul Radu. Despre aceștia, omul de radio afirma: „Am doi băieți. Unul, mai serios, și-a făcut o firmă de soft. Cel de-al doilea nu a ieșit încă din zona underground: are trupă de rock creștin. El zice că e o nouă revelație a muzicii rock. Ar vrea el să fie Eric Clapton, dar nu e. Pe niciunul nu am vrut să îl bag în radio”  și că „Nu știu cum să fac să-mi duc băieții la țară, să mai iasă din București, iar ei nu mai știu cum să facă să scape de acolo. Au orașul ăsta în sânge”.

La 29 martie 2015, vocea lui Paul Grigoriu s-a auzit pentru ultima dată, pe calea undelor, în emisiunea ”Arena Națională”, difuzată la Radio România Actualități.

La 3 aprilie 2015 a trecut la cele veșnice, în casa sa din comuna dâmbovițeană Buciumeni.

La 20 noiembrie 2015 a avut loc lansare volumului memorialistic postum „Cutele și cutrele memoriei” al omului de radio Paul Grigoriu, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus 2015”.

„Cutele și cutrele memoriei” este cartea lui Paul Grigoriu de memorii radiofonice și, dată fiind amprenta pe care autorul și-a lăsat-o asupra radioului românesc, dintr-un anumit punct de vedere este și cartea lui cea mai așteptată. Perioadele vieții sale profesionale sunt descrise în ordinea amintirilor, de la primele experiențe până la momentul retragerii.

Paul Grigoriu povestește despre una dintre perioadele cele mai tumultuoase ale istoriei României, cititorii fiind ghidați prin meandrele abuzurilor politrucilor comuniști, ale puternicilor de după 1989, zugrăvind o galerie de portrete ale unor oameni de toate felurile, unii remarcabili, alții abjecți, iar cei mai mulți obișnuiți, cu luminile și umbrele lor…