Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872, în în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul Timiș) din fostul comitat Caraș-Severin, prinții săi fiind preotul Simion Popescu și Ana Vuia, potrivit unui material realizat de RADOR.

A parcurs studiile primare în localitatea natală și la Făget, apoi, între anii 1884 -1892, a urmat Liceul Romano-Catolic din Lugoj – pe care l-a absolvit cu calificativul „eminent” – , perioadă în care a petrecut mult timp în casa familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sprijini și mai târziu în cariera sa.

Încă din cursurile primare, Vuia demonstrează o atracție remarcabilă către mecanica aplicată și fizică, iar la vârsta de zece ani asistă la primele reuniuni cu caracter aviatic, de la care va rămâne cu o o pasiune pentru zmeie. Drept urmare, va studia construcția acestor obiecte, și va încerca să le aducă îmbunătățiri.

În anii liceului, Vuia dobândește noi cunoștințe de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie performante, ci se va concentra pe dezvoltarea unui aparat de zbor mai sofisticat, după ce va înțelege perfect ce fenomene se pot întâmpla în jurul aparatului, ce forțe acționează la lansarea și menținerea lui în aer, ce condiții trebuiie îndeplinite pentru starea de echilibru.

A urmat obținerea diplomei de bacalaureat, iar în anul 1892, s-a înscris la Universitatea Politehnică din Budapesta, a urmat timp un an cursurile Politehnicii, secția mecanică, la seral, însă neavând suficienți bani, se va înscrie la Facultatea Drept și va practica în birouri de avocatură din Banat pentru a-și putea asigura mijloacele de trai.

Deși Dreptul era departe de adevăratele lui aspirații și aptitudini, el va continua munca de cercetare în domeniul zborului, concomitent cu studiile juridice, iar la 6 mai 1901, Vuia obține chiar doctoratul în Științe Juridice cu teza: „Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”.

În timpul studenției, Traian Vuia a activat și în cadrul Societății ”Petru Maior” a studenților români din Budapesta, ținând conferințe în domeniul tehnicii și al filosofiei.

După absolvire, revine la Lugoj, unde va continua să studieze zborul și începe să lucreze la primul prototip al unui aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Însă intervin din nou lipsurile financiare, iar în iulie 1902, Vuia decide să plece la Paris, pentru a-și îndeplini visul.

Trebuie spus aici că Traian Vuia a avut parte, în toți anii în care a cercetat și a realizat primul prototip de mașină zburătoare autopropulsată, de foarte mult scepticism asupra ideii că o mașină cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura și, drept consecință, nici sprijinul financiar pentru proiectul său nu a fost simplu de obținut.

Așadar, la 1 iulie 1902, Vuia sosea la Paris, aducând în bagajele sale proiectul unui original „aeroplan-automobil”, conceput în perioada studenției, și macheta aferentă, realizată pe parcursul ultimelor douăsprezece luni.

La Paris, Traian Vuia l-a întâlnit pe Victor Tatin – un teoretician care construise în anul 1879 un model experimental de aeroplan – , care după ce îi sunt prezentate datele proiectului, devine interesat dar concluzionează că nu va putea fi găsit un motor adecvat și iar obiectul zburător va rămâne instabil.

Vuia nu va renunța, va continua să cerecteze asupra proiectului – inclusiv cu susținereea financiară, de acasă, a mentorului său Coriolan Brediceanu -, și îl va trimite, la 16 februarie 1903, inlclusiv Academiei de Științe de la Paris, for care îi respinge proiectul cu mențiunea: „…prea utopic … Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”.

Vuia a fost primul om din lume care, în memoriul său, ca și în toate studiile și lucrările sale, a definit fără echivoc ceea ce trebuie să se înțeleagă prin soluționarea completă a zborului: realizarea unui aparat de zbor, prevăzut cu un motor care, acționând o elice tractivă, să facă aparatul să se dezlipească de pământ numai prin mijloace proprii și – în același timp – aparatul să poată fi dirijat, prin acțiunea pilotului, în orice direcție.

Este de menționat faptul că memoriul a fost înaintat Academiei de științe cu două luni înainte de a fi cunoscute în Europa rezultatele la care ajunseseră în America frații Wright care reușiseră în același an să zboare cu un aparat mai greu decât aerul – însă Aeroplanul Wright nu a decolat cu mijloacele proprii, trebuind să fie catapultat.

Desigur Vuia nu abandonează ideea sa, și va cere și obține – la 17 august 1903 – un brevet pentru un aeroplan automobil, brevet care va fi publicat la 16 octombrie 1903.

Către finalul anului 1904, Vuia va începe construirea unui motor, tot o invenție personală și tot atunci va obține un brevet pentru această invenție în Marea Britanie. Neputându-și permite să achiziționeze un motor ultraușor, Vuia s-a resemnat să inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu și putin costisitor, însă, acesta nu a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstrații, fiindcă timpul său de funcționare era de aproximativ trei minute.

În februarie 1905, întreaga parte mecanică a prototipului este terminată, iar după montarea motorului, aparatul este finalizat în decembrie 1905, ia numele de „Vuia I”, sau „Liliacul”, aluzie la forma mașinii zburătoare.

Mașina avea o greutate totală de 250 kg, o suprafață de susținere de 14 m² și un motor de 20 CP, iar la primele teste, desfășurate la finalul anului 1905, aparatul va fi folosit ca un automobil, cu aripile demontate, pentru ca autorul să deprindă abilități practioce în manevrarea lui.

Aparatul era un monoplan – trebuie spus că aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu – , avea aripile repliabile, asemănătoare unui evantai, fiind purtate pe un cvadriciclu cu roți pneumatice, care avea rol de tren de decolare și aterizare. Întreaga construcție era metalică din tuburi de oțel, îmbinate prin manșoane, iar aripa era din pânză de in impregnată. O altă noutate a acestui aeroplan era reprezentată de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau două elice contrarotative. Aeroplanul nu avea însă nici profundor, nici ampenaj stabilizator.

La 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată, după o accelerație pe parcursul a 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de circa un metru de sol, a zburat astfel aproximativ 12 metri, apoi avionul a aterizat, fiind deteriorat după ciocnirea cu un copac. S-a dovedit că aparatul conceput de Vuia avea stabilitatea longitudinală precară, iar forța motrice era total insuficientă.

Presa vremii din întreaga lume nota atunci că Vuia este primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare, a decolat de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, fără „ajutor extern”. În egală măsură, au existat și multe critici asupra evenimentului, iar unele continuă și în prezent.

După ce avionul a fost reparat și modificat, Traian Vuia a mai realizat două zboruri, în 12 și 19 august 1906.

După perfecționarea primului model, s-a obținut aeroplanul “Vuia 1 bis“, cu următoarele caracteristici: anvergură 8,70 metri, profunzimea aripilor 2,40 metri, suprafața portantă – 23 metri pătrați, greutatea 275 de kilograme, incidența aripilor reglabilă numai la sol, nu și în timpul zborului. Cu acest aeroplan, Vuia a efectuat pe câmpul de la Issy les Moulineaux două zboruri publice.

Ulterior a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciți cu apă, de 25 CP, creația inginerului Léon Levavasseur.

La 17 iulie 1907, Traian Vuia zbura, cu apartul „Vuia 2”, brevetat în Belgia și dezvoltat în urma experimentelor efectuate de Traian Vuia cu aeroplanul  nr. 1, pe terenul La Bagatelle, pe o distanță, în aer, de circa 100 de metri. Între timp, brazilianul Alberto Santos-Dumont zburase, la 23 octombrie 1906, cu avionul 14-bis, în fața unei mulțimi de spectatori, pe o distanță de 60 de metri, la o înălțime de 2 sau 3 metri. Acest eveniment consemnat în documente, a fost considerat de către Aeroclubul Francez, primul zbor și prima demonstrație publică din lume. De asemenea, la 12 noiembrie 1906, Santos-Dumont a înregistrat primul record aviatic, zburând 220 de metri în mai puțin de 22 de secunde.

În anul 1917, Traian Vuia inventa torpila aeriană.

În timpul primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenții, contribuind la perfecționarea aviației militare aliate. A redactat mai multe manifeste destinate soldaților de naționalitate română, cehă, slovacă, sârbă etc. din rândul armatei austro-ungare.

Traian Vuia a avut și o importantă activitate politică, la 7 aprilie 1918, sub președinția lui, s-a înființat, la Paris, „Comitetul național al românilor din Transilvania și Bucovina”, care a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și Unirea cu România. În cadrul aceluiași Comitet, a organizat la Paris aniversarea a 70 de ani de la revoluția din 1848.

Vuia a fost delegat al României la Conferința de Pace de la Paris. La 4 august 1919, Traian Vuia a fost inițiat în loja masonică pariziană „Ernest Renan”, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod și cu ceilalți membri ai delegației române participanți la Conferința de Pace de la Paris.

După evenimentul excepțional al primului său zbor, Vuia va continua și pentru restul vieții să cerceteze în domeniile în care a fost pasionat, el brevetând, spre exemplu, în colaborare cu Marcel Yvonneau, două elicoptere, în anii 1918 și 1922. Cele două aparate, aveau mai multe rotoare de sustentație, cu axe separate, primul model era acționat prin forța musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cântărind în total 190 kg. Ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy, nu de către Vuia, și s-au ridicat de la sol.

În anul 1922, Traian Vuia a scris un articol pentru revista „Orizontul” intitulat „Zborul vertical”, expunând clar problema elicopterului și studiului acestui sistem de zbor, în care se puneau mari speranțe, în vederea înlăturării neajunsurilor provocate de accidentele de avion.

Părerile lui Vuia – în dezacord cu cele existente în acele timpuri -, cu privire la randamentul elicelor portabile, la obținerea simultană a susținerii și a deplasării, precum și la rezultatele practice pe care le-a obținut, au fost privite la început cu neîncredere de specialiști. Aceștia considerau o utopie realizarea zborului vertical.

Inventatorul scria în articolul menționat: „Având în vedere uriașele sforțări ce se fac pretutindeni și sacrificiile imense pentru realizare, putem preciza cu certitudine că soluționarea problemei este iminentă și ne va aduce mari surprize, care unora nici prin vis nu le-ar trece”.

În anul 1923, Vuia a susținut o conferință pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigație Aeriană, iar în anul 1925, inventa un generator de abur, cu variantele de joasă și înaltă presiune, cu o îndelungă utilizare în construcția centralelor termice.

În 1938 s-a dovedit definitiv și s-a demonstrat în mod practic că Vuia a avut dreptate. Cele susținute de el cu tărie, ideile sale clare și precise, rod al geniului său creator au fost luate drept bază la realizarea problemei zborului vertical, iar până și concepțiile actuale în materie de construcție a elicopterului nu diferă de cele ale lui Traian Vuia, de previziunile ilustrului inventator.

După terminarea Primului Război Mondial, Vuia a călătorit în România de două ori, în anul 1932 și în anul 1934, însă abia după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial se va întoarce definitiv din Franța în România.

Să amintim și că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Vuia a făcut parte din mișcarea de rezistență din Franța și a fost ales președinte al primului comitet legal al „Frontului Național Român”, unde a depus o muncă asiduă și a publicat o serie de articole în „La Roumanie Libre”.

La 27 mai 1946, Traian Vuia a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La 3 septembrie 1950, Traian Vuia a plecat la Domnul, la vârsta de 78 de ani, la București, găsindu-și odihna veșnică la cimitirul Bellu. La slujba de înmormântare a participat și Petru Groza, premier al României la vremea respectivă.

În anul 1956, la Paris a fost marcată împlinirea a 50 de ani de la zborul lui Traian Vuia, fiind organizată o expoziție la aerodromul ”Le Bourget”. Evocând personalitatea celebrului inginer și inventator român, acad. prof. Elie Carafoli scria: ”Străinătatea însăși rupe vălul nedreptății, care a apăsat greu asupra realizărilor lui Vuia. O serie de reviste de autoritate mondială îi consacră lui Vuia, în anul 1956, articole comemorative, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la primul său zbor, în care se recunoaște faptul că el a fost primul om care a reușit să zboare exclusiv cu mijloace proprii de la bordul avionului”

În amintirea sa, Aeroportul internațional din Timișoara poartă, din anul 2003, numele „Traian Vuia”, iar în fața aeroportului este amplasată macheta aeroplanului „Vuia 1”, la scara 1:1, realizată de Fundația Academică Culturală Timișoara.

La 18 martie 2006, Aviația Română a sărbătorit Centenarul zborului efectuat de Traian Vuia la Montesson, lângă Paris. Cu acest prilej a fost dezvelit un bust al celebrului inventator român și a fost inaugurat un hangar ”Traian Vuia” în cadrul Muzeului Aviației din București.

În 25 aprilie 2012, în comuna Traian Vuia (jud. Timiș), era inaugurat Muzeul dedicat marelui inventator, care cuprinde numeroase exponate, documente, fotografii și machete.

De asemenea, la 14 septembrie 2013, la Montesson, autoritățile franceze locale au dezvelit o placă în memoria lui Traian Vuia.

În zilele noastre, numeroase instituții poartă numele marelui aviator.

Astăzi putem spune că tripleta românească Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, are un merit excepțional în dezvoltarea aparatelor de zbor în întreaga lume și lor li se datorează, în principal, faptul că astăzi putem ajunge chiar și la zeci de mii de kilometri depărtare, pe calea aerului, în doar câteva ore…