PORTRET: Stephen Hawking – savantul genial captiv într-un trup inert

  • 08 Ianuarie 2022 11:50
PORTRET: Stephen Hawking – savantul genial captiv într-un trup inert

Sâmbătă, 8 ianuarie, se împlinesc 80 de ani de la nașterea savantului britanic Stephen Hawking. A fost considerat cel mai important om de știință al lumii, de la Albert Einstein încoace, a revoluționat lumea științelor exacte, în ciuda unei boli necruțătoare descoperite la numai 21 de ani și care trebuia să îl ducă, conform medicilor, la scurt timp, în lumea celor drepți. Doar că medicina nu e o știință exactă, iar Hawking a avut ocazia, chiar în condițiile unei boli atât de invalidante, să dea lumii cele mai mai provocări științifice contemporane, el făcându-se remarcat pentru teoria intitulată „paradoxul informațional al găurilor negre”, dar și pentru cele notate în cartea sa „Scurtă istorie a timpului” („A Brief History of Time”), care a făcut furori la nivel mondial. Stephen Hawking a părăsit această lume în anul 2018, iar RADOR vă invită, în cele ce urmează, să descoperiți povestea fantastică de viață a unui personaj.

La 8 ianuarie 1942, adică – fatalitate ! – exact în ziua când se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei, se năștea la Oxford, în Marea Britanie, Stephen Hawking, fiul al doctorului Frank Hawking și al Isobelei. Deși familia locuia la Londra, din cauză că orașul era ținta bombardamentelor garmane, ei s-au mutat temporar la Oxford, tocmai ca viitorul geniu să se poată naște în siguranță.

Stephen a crescut alături de două surori mai mici, Philippa și Mary, și de un frate adoptiv, pe nume Edward.

Bill Gates si Stephen Hawking
/ AFP PHOTO / POOL / FINDLAY KEMPER

La scurt timp după nașterea lui Stephen, tatăl său a fost numit la conducerea departamentului de parazitologie al Institutului Național de Cercetări Medicale, astfel că, încă de copil, Stephen a găsit un mediu potrivit pentru ceea ce avea să devină la maturitate.
În anul 1950, familia se mută într-o suburbie a Londrei, în Saint Albans, iar Stephen este înscris la o școală de fete, pe care a frecventat-o vreme de trei ani, apoi parcurge cursurile Școlii St. Alban, perioadă în care îl descoperă pe remarcabilul matematician de origine armeană, Dikran Tahta, de la care a căpătat o pasiune aparte pentru matematică, o materie care avea să îl atragă întreaga sa viață.
Este înscris apoi la Colegiul Universitar Oxford, școală pe care o urmase și tatăl său, dar care în lipsa unei catedre de matematică, îi prilejuiește tânărului orientarea către studiul fizicii.
Stephen este, conform mărturiilor acelor ani, mai degrabă un elev de nivel mediocru, însă puțini profesori au avut abilitatea să descopere la el o inteligență absolut sclipitoare, mai ales când în discuție erau aduse domenii precum termodinamica, relativitatea ori mecanica cuantică.
Spre exemplu, profesorul sau de fizică, Robert Berman, mărturisea: “Nu ținea multe cărți și niciodată nu lua notițe. Evident, mintea sa era diferită de cea a contemporanilor săi. La examenul oral am înțeles, alături de ceilalți profesori, că stăteam de vorbă cu o persoană mult mai inteligentă decât mulți dintre noi”.
În timp, Hawking este din ce în ce mai pasionat de astronomie, motiv pentru care se reorientează către Trinity Hall de la Cambridge, unde studiază astronomia teoretică și cosmologia, și obține, în cele din urmă, doctoratul, iar din plicitseală, ajunge și cârmaciul celebrei echipe de canotaj a acestei universități.
În anul 1963, la doar 21 de ani, în urma unor probleme medicale, merge la un consult și este diagnosticat cu o boală neurologică potențial fatală, scleroză laterală amiotrofică, o maladie care duce la scurtă vreme, la blocarea totală a sistemului muscular, cu imposibilitatea vorbirii și hrănirii. Medicii au avansat și un verdict: speranța de viață a tânărului nu era mai mare de trei, cel mult patru ani.

Professor Stephen AFP PHOTO/ Martyn HAYHOW / AFP PHOTO / MARTIN HAYHOW

La scurt timp, Hawking este imobilizat într-un scaun cu rotile, apoi paralizia progresa, nu mai poate vorbi, însă ceea ce a impresionat a fost incredibila sa voință de a trăi și de a desconsidera total verdictul nemilos pe care i-l fixaxeră medicii.
Ce spuneți despre ce a urmat în această poveste ? În anul 1964, Stephen Hawking se îndrăgostește lulea de Jane Wilde, o prietenă a surorii sale, în același an cei doi se logodesc, iar în anul următor s-au căsătorit, cei doi aducând pe lume nu mai puțin de trei copii: Robert, Lucy și Timothy. Tot în anul 1965, Stephen obține o bursă de cercetare la Colegiul Caius din Cambridge.
Jane a fost avertizată de la bun început asupra gravității bolii soțului ei, însă credea că iubirea o va ajuta să depășească orice dificultate, naște trei copii, îl îngrijește multă vreme aproape singură pe Stephen și renunță la orice carieră proprie. A urmat amestecul de dragoste cu compasiunea, mândria în fața succeselor profesionale ale lui Stephen, se străduiește din răsputeri să-i sprijine cariera și să-i fie mereu loială.
Jane avea să devină un sprijin esențial pentru soțul ei, fiind, pe rând, soție, mamă, infirmieră și, la nevoie, activistă. Peste ani, Jane Hawking avea să descrie în detaliu cei douăzeci de ani petrecuți alături de savant, în volumul „Dragostea are 11 dimensiuni”, menită să sintetizeze eforturile fantastice depuse de aceasta pentru cariera remarcabilă a soțului ei. Însă în carte se află și un pasaj care sintetizează câtă lipsă de recunoștință a fost contrapusă efortului ei existențial: în momentul în care s-a dorit realizarea unui film despre soțul ei, “Când l-am întrebat dacă ar vrea să includă și familia în film, producătorul a remarcat cu dispreț că eu și copiii nu eram decât niște accesorii în viața lui Stephen“…
În anul 1979, a devenit Profesor Lucasian de Matematică la Universitatea Cambridge, apoi șef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deținut cândva și de celebrul Isaac Newton.

AFP PHOTO / MIGUEL RIOPA

În anul 1982, Hawking a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic și a devenit membru al Academiei de științe americane precum și Companion Onorific.
În anul 1985, Stephen își pierde complet vocea, după o pneumonie gravă care i-a pus viața în pericol. Atunci medicii au vrut să îl deconecteze de la aparate și să îl lase să moară, dar Jane s-a opus categoric, iar pentru a supraviețui, i s-a aplicat o traheotomie, care a dus la pierderea definitivă vocii cu prețul păstrării vieții.
Însă, la finalul aceluiași an, după multe dezamăgiri, Jane renunță la căsnicie, Stephen povestind ulterior că Jane se aștepta ca el să moară în orice clipă, iar ea era îngrijorată că nu se va descurca singură, motiv pentru care și-ar fi asigurat un „bărbat de rezervă”, un muzician care s-a și mutat în casa lor.
Peste ani, Jane avea să declare: „Din punct de vedere intelectual, Stephen era un gigant, care insista mereu asupra infailibilității sale și al cărui geniu îl voi respecta mereu; din punct de vedere fizic, era neajutorat și tot atât de dependent de mine ca și copiii noștri după naștere. Îndatoririle mele față de el erau cele ale unei mame cu un copil mic, răspunzătoare pentru fiecare aspect al îngrijirii sale, inclusiv înfățișarea – eram aproape o infirmieră… Problemele erau exacerbate de imposibilitatea de-a vorbi despre ele… Lipsa de comunicare devenise o forță care ne înstrăina, coborând între noi o barieră de suferință.“
Stephen se mută apoi cu una dintre infirmierele sale, pe nume Elaine Manson, cu care s-a și recăsătorit, dar după anul 2000, au apărut unele informații care arătau că aceasta l-ar fi agresat pe Hawking, acestuia fiindu-i descoperite pe corp anumite tăieturi a căror cauză nu a putut fi explicată.
În cele din urmă, în anul 2006, cei doi divorțează, iar în 2007, el a experimentat imponderabilitatea, într-un aparat special, tocmai pentru a dovedi că poate face multe lucruri, chiar dacă este imobilizat într-un scaun cu rotile.
Pe plan profesional, Stephen Hawking a realizat cercetări și descoperiri importante în ceea ce privește găurile negre, gravitația și Universul, în general, pentru care este deopotrivă lăudat dar și criticat.
În esență, Hawking a continuat sa investigheze funcționarea câmpurilor cuantice în jurul găurilor negre, descoperind cu surprindere, că acestea nu erau în intregime negre, ci emiteau ceea ce a devenit cunoscută drept „radiația Hawking”, care indica o conexiune profundă între gravitație și termodinamică. Așadar Stephen și echipa sa au dezvoltat abordarea euclidiană a gravitației cuantice, pe care au aplicat-o găurilor negre și universului primordial. Cercetările sale au dus în final la teoria că Universul este complet autonom și fără limite în spațiu și timp.

Stephen Hawking si Elaine (2006)
AFP PHOTO JOEL SAGET

În plan personal și-a permis luxul de a vorbi mereu fără ocolișuri și fără să-l intereseze părerea altora, și pentru aceste motive fiind, nu de puține ori, etichetat drept nebun. Și cum altfel poate fi catalogat un om, la o primă vedere, care își exprimă convingerea privind posibilitatea călătoriilor în timp, sau care arată că salvarea viitorului omenirii vine de la colonizarea altor planete…
Hawking a fost un ateu declarat, negând existența lui Dumnezeu sau a vreunei alte forțe care ar fi creat Universul, argumentând că „miracolele religioase nu sunt compatibile cu faptele dovedite științific”. Este și motivul pentru care și-a atras antipatia bisericii, în general, și a altor milioane de credincioși, pentru care, în aceste condiții, geniul său practic nu a contat.
Stephen Hawking a fost și un remarcabil scriitor, fiind nenumărate lucrările sale în care vorbește despre univers și gravitație. Bunăoară este autorul volumului “Scurtă istorie a timpului”, o carte esențială în literatura științifică universală, dar și al cărții “George și cheia secretă a universului”.
Despre viața sa vorbește filmul „The Theory of Everything”, care a avut la origine volumul scris de Jane Wilde Hawking, cu Felicity Jones, în rolul lui Jane Wilde, și Eddie Redmayne, întruchipând personajul Stephen Hawking. Savantul a jucat și rolul personal în filme precum „Star Trek” sau „The Simpsons”, dar a avut apariții și în mai multe spectacole și emisiuni de televiziune.
A fost foarte implicat în „fenomenul” LHC, fiind una dintre personalitățile care a susținut ideea de a crea un accelerator de particule foarte performant care să înlesnească capacitatea de înțelegere a creării Universului și a legilor care îl guvernează.
În ultimii ani ai vieții, Hawking s-a făcut remarcat prin luări de poziție față de problemele omenirii, un exemplu fiind editorialul în care a îndemnat ca umanitatea să „lucreze împreună și să spargă barierele”, în contextul în care Donald Trump a câștigat alegerile în Statele Unite ale Americii. De asemenea, el credea că ar fi o „greșeală teribilă” să ignori populismul din spatele votului dat în Marea Britanie pentru Brexit și în SUA pentru miliardarul Trump, înainte să ajungem în situația de a fi „în cel mai periculos moment de dezvoltare a umanității” în care „tehnologia va distruge planeta”.
Deși, de multă vreme, Stephen Hawking era imobilizat complet într-un scaun cu rotile, reușea totuși să comunice cu ajutorul unui computer dotat cu un program numit „Equalizer” și a unui sintetizator vocal, care îl ajuta să își exprime gândurile, e adevărat printr-o voce robotizată.
La 14 martie 2018, Hawking a trecut la cele veșnice, la Cambridge, Marea Britanie.
În final, vă prezentăm câteva din lecțiile de viață oferite de savant, cu argumentele lor:
– fă ceea ce îți place – Stephen Hawking a fost toată viața pasionat de conceptul de găuri negre, prin urmare și-a dedicat întreaga viață studierii lor
– nu renunța niciodată – Hawking este cel mai bun exemplu de perseverență, fiindcă în pofida unor probleme de sănătate cumplite, a continuat să studieze și să îi învețe și pe alții teoriile sale
– geniul nu e neapărat nativ, ci se poate forma – Hawking a reunoscut că nu a putut învăța să citească până la vârsta de opt ani și că a fost un student chiar leneș. A reușit, însă, să găsească un domeniu care să îl pasioneze și care să îl determine să își provoace mintea să găsească explicații pentru problemele care l-au preocupat
– fii clar în ceea ce privește alegerile proprii – Trebuie să știi foarte bine ceea ce îți dorești și să mergi în direcția respectivă. Odată ce ai înțeles care îți sunt pasiunile și domeniile în care ești cel mai bun, drumul spre success este mult mai ușor.
– nu vei avea niciodată toate răspunsurile – întrebat în 2010 dacă oamenii vor putea vreodată să știe tot în domeniul fizicii, Stephen a răspuns „Sper să nu”. Pentru Hawking tocmai aceasta este frumusețea într-un domeniu, indiferent care ar fi el, aceea că mereu vor fi lucruri noi de descoperit, de cercetat
– putem folosi cunoștințele cel mai bine atunci când le împărtășim – lucrarea sa „O scurtă istorie a timpului”, deține un record de 237 de săptămâni în categoria best-seller-urilor publicației Sunday Times. Chiar dacă subiectul este unul complex, milioane de oameni și-au dorit să o citească.

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-3,37
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău