În anul 1948 este admis la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din București, aboslvită în anul 1952 cu diploma de inginer mecanic.

Este angajat ca inginer, inițial la Întreprinderea Optică Română, în perioada 1952 – 1954), iar mai apoi la Buftea și la filmări combinate în cadrul Studioului cinematografic Alexandru Sahia (1954 – 1966), fiind specializat în filme documentare și jurnale de actualități.

Marea sa pasiune rămâne regia de film, iar în anul 1962 debutează cu scurtmetrajul „Scoicile nu au vorbit niciodată”, urmat de un altul – „Memoria Trandafirului” care i-a lansat cariera internațională, fiind proiectat la Festivalul de film de la Cannes în 1964, iar mai apoi în America.

În 1967 realizează primul lungmetraj de ficțiune, coproducția româno – franceză „Dacii”, după un scenariu de Titus Popovici,

iar în anul 1971 produce filmul „Mihai Viteazul”, cu Amza Pellea în rolul principal, o producție istorică de referință, unul dintre cele mai vizionate filme ale cinematografiei românești.

În anul 1972 regizează primul film polițist românesc, „Cu mâinile curate” cu o distribuție de excepție: Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Dobrescu, Gheorghe Dinică, George Constantin, Ștefan Mihăilescu-Brăila și Sebastian Papaiani.

În anul 1972 se consacră și ca actor cu rolul comisarului Moldovan, într-o serie de filme polițiste începută prin „Cu mîinile curate” – 1972 și continuată cu „Ultimul cartuș” – 1973, „Un comisar acuză” – 1974, „Revanșa” – 1978, „Duelul” – 1981 și „Supraviețuitorul” – în 2008.

Alte pelicule de succes ale regizorului Sergiu Nicolaescu sunt „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” – 1971, „Osânda” – 1976, „Ultima noapte de dragoste” și „Nea Mărin miliardar” – în 1979 – prima comedie din filmografia lui Nicolaescu, „Ciuleandra” – în 1985, „Mircea” – în 1989, și „Orient Express” – 2004, cel mai vizionat film românesc al acelui an.

În septembrie 2006, Pro Video a lansat primele șase titluri dintr-o colecție de 21 de filme ale regizorului, pe suport DVD.

Ultimele două filme din cariera sa regizorală au fost „Poker” realizat în anul 2010 și „Ultimul corupt din România” – în anul 2012.

Sergiu Nicolaescu a fost o figură centrală în zilele Revoluției din decembrie 1989, lucru care avea să-l propulseze în politică, fiind mai întâi membru al Frontul Salvării Naționale, iar ulterior senator în toate legislaturile postdecembriste cu excepția perioadei 2004 – 2008.

A avut inițiativa înființării Comisiei senatoriale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989, al cărei președinte a fost pentru o perioadă, iar în anul 2004 a fost numit membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române.

În mandatul de parlamentar 2008-2012 a fost președinte al Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a Senatului, iar la 18 aprilie 2011, și-a anunțat demisia din PSD, demisie nereconfirmată ulterior.

La 12 decembrie 2012, a adresat un mesaj Parlamentului, la încheierea mandatului de senator: „Vreau să vă mulțumesc pentru acești patru ani minunați pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-ați dăruit stimă și considerație, simțăminte pe care și eu vi le datorez. Mai am puțini ani de trăit și mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri.”

În anul 1990 a devenit membru fondator al Uniunii Cineaștilor (UCIN), fost ACIN, în 1992 a fost inițiator, membru fondator și președinte al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF) și în perioada 1991 – 1996 a fost director al Studioului de creație nr. 2 „Star Film”.

Sergiu Nicolaescu a scris și mai multe cărți, unele dintre acestea fiind dedicate Revoluției din anul 1989: „Revoluția. Începutul adevărului”, Ed. Topaz, București – în 1995, „Un senator acuză”, București – în 1996, „Sergiu Nicolaescu acuză”, București – în 1998, „Cartea revoluției române decembrie ’89”, Editura Ion Cristoiu, București și „Recviem pentru adevăr”, București – ambele în 1999, „Lupta pentru putere. Decembrie ’89”, Editura All, București – 2005, „Destin și film. Destăinuirile unui cineast”, Editura Axioma Print, București – în 2009 și „Mămăliga a explodat. Decembrie 1989, Editura Institutului Revoluției Române din decembrie 1989 – în 2011.

Sergiu Nicolaescu a primit numeroase premii și distincții, cum sunt Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, în anul 2002 și titlul de cetățean de onoare al municipiului Târgu-Jiu, la 6 decembrie 2012, dar și titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Știință și Arte din Chișinău.

De asemenea, în noiembrie 2011, a primit premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a XVII – a ediții a Festivalului de Film Mediteranean de la Roma, la care România a fost oaspetele de onoare.

Sergiu Nicolaescu a fost căsătorit de trei ori. De prima soție, Mariana, s-a despărțit la numai trei luni după nuntă, după care a urmat căsătoria cu Gabriela, o cunoscută și apreciată costumieră, cu care a lucrat la unele dintre filmele sale și de care avea să se despartă.

Din anul 2005 era căsătorit cu Dana Nicolaescu, pe care o întâlnise pentru prima dată în 1996, atunci când ea abia împlinise 18 ani.

Sergiu Nicolaescu a trecut la cele veșnice în dimineața zilei de 3 ianuarie 2013.

Sursa: Rador