Marin Moraru s-a născut la 31 ianuarie 1937, în București, într-o familie modestă – tatăl său fiind vopsitor de vagoane la CFR, iar copilăria și-a petrecut-o în cartierul Giulești, pe strada Tabla Buții.

În copilărie visa să devină aviator, însă, la îndrumarea tatălui a urmat cursurile școii de Construcții Căi Ferate – Întreținere Drumuri și Poduri, perioadă în care l-a cunoscut pe regizorul Mihai Dimiu, care se ocupa de echipa de teatru de amatori a școlii. Marin Moraru primește astfel primul rol din viața sa, în piesa „Steaguri pe tunuri”, de A.S.Makarenko.

La absolvirea școlii este repartizat la Brașov, ca asistent de picher, având în responsabilitate întreținerea unei porțiuni de cale ferată.

După un an s-a tranferat la uzina Grivița Roșie, în București, ca agent tehnic.

Se înscrie la Universitateta Politehnică, la sugestia familiei, unde este admis, dar fiindcă destinul i-a rezervat altceva, Marin Moraru află de la radio amănunte despre admiterea la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L.Caragiale”, unde se hotărăște să își încerce norocul și să participe la examen.

Nu este admis, dar este acceptat ca „audient”, participând timp de un an la cursuri fără a primi note. În cele din urmă, după un an trece examenul de admitere, fiind înscris direct în anul II, la clasa prof. Dina Cocea.

În facultate îl cunoaște pe regretatul Gheorghe Dinică, alături de care a aboslvit institutul în anul 1961, cei doi fiind legați, de atunci, printr-o prietenie puternică ce a durat până la plecarea la cele veșnice a maestrului Dinică.

Examenul de absolvire a reprezentat pentru Marin Moraru, tălmăcirea rolului Agamiță Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale.

După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scena de la Teatrul Tineretului, în perioada 1961-1964, unde a fost prezent în rolurile Pigulete – „Pigulete plus cinci fete” de Constantin Bratu, regia Ion Lucian, Guliță – „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri, regia Sanda Manu și Șase roluri – „Ocolul Pământului” de Pavel Kohout, regia Radu Penciulescu.

A urmat perioada în care a jucat pe scena Teatrului de Comedie, între 1965 și 1968, fiindu-i încredințate rolurile ministrul de finanțe – „Umbra” de Evgheni Swartz, regia David Esrig, Patrocle – „Troilus și Cresida” de William Shakespeare, regia David Esrig sau Bălălău – „Capul de rățoi” de George Ciprian, regia David Esrig.

Debutează în film în anul 1965, în „Haiducii”, regia Dinu Cocea, fiind prezent apoi și în distribuția peliculelor „Un film cu o fată fermecătoare”, regia Lucian Bratu, 1966, „Maiorul și moartea”, regia Alexandru Boiangiu, 1967 și „Răzbunarea haiducilor”, regia Dinu Cocea, în 1968.

Între anii 1968 – 1971 a activat la Teatrul Lucia S. Bulandra, unde a jucat rolurile Crăcănel – în „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Lucian Pintilie, Diderot – „Nepotul lui Rameau” de Denis Diderot, regia David Esrig sau Socrate – „Transplantarea inimii necunoscute” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter. Tot la Bulandra a jucat, în anul 2000, rolul Grumio – „Femeia îndărătnică” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu.

În perioada 1971-1974 a jucat pe scena Teatrului Național „I. L. Caragiale”, fiindu-i repartizate roluri precum Zanetto din Veneția, din Bergam și Marinarul – „Trei frați gemeni din Veneția” de Antonio Mattiuzzi, regia David Esrig, sau Leon Schwartz – „Un fluture pe lampă” de Paul Everac, regia Horea Popescu.

Perioada anilor ’70 a însemnat pentru cariera sa cinematografică, prezența în distribuția unor filme precum „Un comisar acuză”, regia Sergiu Nicolaescu, 1974, „Actorul și sălbaticii”, regia Manole Marcus, 1974, „Toamna bobocilor”, regia Mircea Moldovan, 1975, sau „Iarna bobocilor „, regia Mircea Moldovan, 1977 – ultimele două producții fiind extrem de apreciate de public.

În perioada 1974-1980 a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București, iar în anul 1980 a revenit la Teatrul Național „I. L. Caragiale”, unde a activat până la final.

A făcut roluri celebre și în filme cum sunt „Faleze de nisip”, regia Dan Pița, 1982, „Ringul”, regia Sergiu Nicolaescu, 1983, „Cuibul de viespi”, regia Horea Popescu, 1986, „Chirița în Iași”, regia Mircea Drăgan, 1987 și „În fiecare zi mi-e dor de tine”, regia Gheorghe Vitanidis, 1987.

La Teatrul Odeon a jucat, în anii 1998 și 1999 rolurile Pustnicul, Șeicul Masud – „Saragosa” după Jan Potocki, regia Alexandru Dabija și Titircă – în „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuțiu.

După Revoluția din 1989, Marin Moraru a făcut roluri memorabile pe scena Naționalului bucureștean, câteva dintre acestea fiind Kostiliov – în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Take – în „Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ioan Popa, regia Grigore Gonța, 2001 (alături de Dinică și Beligan fiind, toți trei, realmente geniali !), Ștefănescu – în „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroșenco, 2003 și Doctorul – în „Egoistul” de Jean Anouilh, regia Radu Beligan, jucată din 2006.

Din anul 2002 era Societar de onoare al Teatrului Național din București.

Mai recent, Marin Moraru a fost prezent în producții TV, fiind apreciat în rolurile Cristofor din „Inimă de țigan” – 2007, Cristofor – în „Regina” (2008), în „Iubire și Onoare” – în rolul Mohamed (2010), în rolul Doctorul Crăciun – din „Pariu cu viața” (2011) și, în anul 2014, în seria „O nouă viață”, unde a dat viață Bunicului Ancăi.

Cariera sa artistică cuprinde și apariții în scenete TV, cum sunt ”Momentele și schițele” lui Caragiale, magistral interpretate de Marin Moraru, dar și prezențe în emisiuni de divertisment.

În 2 martie 2009, în cadrul Galei Premiilor Gopo, Marin Moraru a primit un trofeu pentru întreaga carieră, iar în iunie 2012, actorul a primit o stea pe „Aleea Celebrităților – Walk of Fame”, din Piața Timpului din Capitală, în cadrul unui proiect realizat de Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului București și magazinul Cocor.

În 2013 și-a lansat la Târgul de carte GAUDEAMUS, volumul autobiografic „Suntem ce sunt amintirile noastre”, apărut la Editura ALL, iar în 2015 a fost distins cu Premiul de Excelență la cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Marin Moraru a împărțit cele bune și cele rele, timp de aproape cinci decenii, cu soția sa Lucia Moraru, ei fiind căsătoriți într-o zi de 29 februarie, astfel că aniversarea lor s-ar fi putut sărbători doar în anii bisecți …

A trecut la Domnul la 21 august 2016, la Spitalul Elias, după o grea suferință. A fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu.