José Carreras, pe numele său real Josep Carreras i Coll, s-a născut la 5 decembrie 1946, la Barcelona, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai Antoniei Coll-Saigi și ai lui Josep Carreras-Soler. Se poate spune că a avut o copilărie chiar fericită, în pofida dificultăților financiare pe care familia sa le-a întâmpinat.

În anul 1951, pe perioada războiului civil din Spania, familia sa a emigrat în Argentina, în căutarea unei vieți mai bune, dar și fiindcă tatăl său era de partea republicanilor, însă, după numai un an, ei revin la Barcelona, în condițiile în care cariera de profesor a tatălui său se încheiase, fiind imposibilă în noile condiții din țară, după venirea la putere a generalului Franco.

În această situație, mama sa și-a deschis un mic salon de coafură, iar José, care începuse lecțiile de canto și pian cu Magda Prunera, mama unuia dintre prietenii săi din copilărie, a avut ocazia să ofere primele prestații artistice pentru clientele salonului mamei sale, obținând primii săi bani de buzunar.

Părinții săi au fost cei care i-au descoperit vocația artistică și i-au îndreptat pașii către lumea muzicii și, deși nu erau bogați, s-au străduit să îi ofere cursurile muzicale pe care și le dorea.

Eforturile părinților nu au rămas fără răsplată, astfel că în anul 1954, la vârsta de doar 8 ani, a avut prima apariție în public, când a interpretat, la Radioul Național spaniol, celebra arie din „Rigoletto”, de Giuseppe Verdi, „La donna è mobile”, piesa care va rămâne una dintre favoritele repertoriului său.

A studiat cu Francisco Puig și mai târziu cu Juan Ruax, cel care a avut un însemnat rol în evoluția sa artistică, și a urmat concomitent și Conservatorul din Barcelona.

În 1957 a apărut pentru prima dată pe scena Operei din Barcelona, iar la vârsta de 18 ani, după modificări ale vocii specifice vârstei, devine tenor.

Însă în familia sa exista temerea că José nu va avea o carieră muzicală strălucită și acesta, sfătuit de mama sa și de unul dintre frați, se înscrie și la Facultatea de Chimie din cadrul Universității din Barcelona, la care avea să renunțe după doar doi ani de studii.

În anul 1970 a debutat la Opera din Barcelona, în rolul Flavio din „Norma”, de Vincenzo Bellini, alături Montserrat Caballé în rolul principal. A impresionat-o cu talentul său pe celebra soprană, aceasta atrăgând atenția asupra apariției unei „voci a secolului”, astfel că aceasta îl invită să cânte alături de ea și în „Lucrezia Borgia”, de Gaetano Donizetti, în care a primit primul său rol principal, Gennaro.

A debutat pe scena londoneză, tot alături de Montserrat Caballé, în „Maria Stuarda”, de Gaetano Donizetti, apoi au urmat alte 15 producții, în care cei doi s-au aflat alături pe scenă.

În anul 1972, José și-a făcut debutul american, la Opera din New York, în rolul Pinkerton din „Madame Butterfly”, fiind ovaționat de public și primind cronici excepționale din partea criticii de peste ocean.

La 28 de ani, Carreras avea deja 24 de roluri interpretate pe scene celebre de operă din Europa și Statele Unite, vocea sa fiind extraordinară, mai ales în partituri ale operelor lui Verdi și Puccini.

În plină glorie artistică, în anul 1987, la doar 41 de ani, vine un diagnostic crunt al medicilor: Carreras suferea de leucemie, având doar 10% șanse de supraviețuire. Urmează povestea luptei pentru viață a marelui tenor, dar și istoria impresionantă a transformaării rivalității politice și artistice, în cea mai profundă relație de pretenie pe care viața o poate oferi: José Carreras și Plácido Domingo.

Începând cu anul 1984, între spanioli și catalani a început o rivalitate politică dusă la extrem. Situația a influențat și lumea artistică, astfel că Plácido Domingo, madrilen prin naștere și José Carreras, catalan, au devenit dușmani politici dar și adversari totali pe scenă. Rivalitatea lor a ajuns atât de mare, încât fiecare dintre cei doi aveau grijă ca în contractele lor să existe o clauză potrivit căreia avea dreptul să se retragă din concert, dacă va fi invitat și adversarul.

A venit însă anul 1987, care a adus pentru Carreras diagnosticul implacabil, și lupta sa pentru supraviețuire, anularea concertelor, un chin fără margini, țintuirea la pat pentru mai bine de un an, tratamente dureroase și extenuante, un transplant de măduvă, transfuzii de sânge, terapii care îl obligau pe Carreras să meargă în Statele Unite, lunar.

Presa a scris că deși acumulase o avere considerabilă, costurile mari ale acestor călătorii, medicamentele, tratamentele, l-au lăsat pe Carreras cu conturile goale.

Când speranța era pe cale să fie pierdută, marele tenor află că fusese înființată de puțină vreme, la Madrid, o fundație – „Hermosa” -, cu un finanțator anonim, al cărei unic scop era să ofere sprijin pentru tratamentul celor care sufereau de leucemie.

Cu sprijinul acesteia, Carreras a reușit să-și finalizeze tratamentul și să scape de cumplita maladie.

La scurtă vreme, el și-a reluat cariera muzicală, a început să-și reconsolideze statutul financiar, însă nu a uitat de fundația care i-a salvat viața.

A încercat să se alăture acesteia, iar în momentul în care a citit statutul, a descoperit că fondatorul, finanțatorul și președintele fundației era … Plácido Domingo, nimeni altul decât marele său dușman.

Mai mult, Carreras a aflat că Domingo a înființat această fundație tocmai pentru a-l sprijini cu tratamentul, dar a ales să rămână anonim, ca să nu îl “umilească” pentru că a acceptat sprijinul “dușmanului” său.

Curând după aflarea acestei informații, Carreras l-a observat în public pe Placido Domingo, la unul din concertele sale. Carreras și-a întrerupt spectacolul, chiar în mijlocul unei arii pe care o interpreta, a mers în public și a îngenunchiat la picioarele lui Domingo, cerându-și scuze, și mulțumindu-i cu lacrimi în ochi, în fața a mii de oameni, pentru gestul incredibil prin care Placido i-a redat practic viața. Acesta l-a ajutat să se ridice, și l-a îmbrățișat puternic, cu o dragoste inimaginabilă.

Justificarea gestului excepțional de a salva viața unui rival avea să apară în cadrul unui interviu pe care Domingo l-a acordat ulterior: “Nu ne putem permite să pierdem o voce ca aceea a lui José… Aceasta este o poveste adevărată a bunătății umane și ar trebui să servească și ca exemplu, dar și ca inspirație… Data viitoare când vei vedea o stea căzătoare, păstreaz-o în inima ta, este sufletul cuiva care și-a atins scopul de a dărui dragostea și altora”.

Mai mult, deși Carreras îl considera și pe Luciano Pavarotti un rival, fiind concurenți direcți în ceea ce însemna tenorul numărul 1 al lumii, italianul i-a fost și el foarte aproape lui Carreras în perioada de recuperare.

În anul 1988 Carreras a înființat Fundația Internațională José Carreras pentru lupta împotriva leucemiei, alocând mult timp și energie pentru strângerea de fonduri, organizând din anul 1995 gale la televiziunea din Leipzig, iar până în prezent se estimează că demersul său a ajutat la strângerea a peste 80 de milioane de euro din donații. Însuși Carreras a donat anual fundației fonduri din aproximativ 40 de concerte pe care le-a susținut.

După încercarea grea prin care a trecut Carreras, între cei trei mari tenori a început o prietenie ce părea aproape imposibilă, cu ani în urmă. Începând cu anul 1990, José Carreras a făcut parte din proiectul „Cei trei tenori”, sau “fenomenul celor trei tenori”, alături de Placido Domingo și Luciano Pavarotti, cu care a început o serie de concerte extrem de bine primite de public, care au continuat până în anul 2003, atunci când Pavarotti s-a retras din cauza unor probleme medicale.

În 1990 cei trei tenori au susținut primul lor concert caritabil, la Roma, cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal din acel an. În anul 1994, au susținut un altul, la Los Angeles, estimându-se că audiența difuzării acestuia a fost de peste un miliard de oameni.

În anul 1999 se aprecia că înregistrarea concertului de la Roma – „Carreras-Domingo-Pavarotti: the Three Tenors in Concert” – se vânduse în nu mai puțin de 13 milioane de exemplare, recordul Guinness Book pentru cel mai bine vândut album clasic.

Cariera sa cuprinde peste 60 de roluri interpretate pe marile scene muzicale ale lumii, în arii din opere celebre precum „Lucia din Lammermoor”, „Carmen”, „Tosca”, „La Boheme”, „Madame Butterfly” sau „Don Carlo” dar și înregistrări cu mari artiști care au activat în afara ariei muzicii clasice, precum Diana Ross, Klaus Meine, Charles Aznavour și Sarah Brightman.

La 8 mai 2009, tenorul Jose Carreras, și-a anunțat retragerea de pe scena lirică, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Times, declarând că nu mai poate să satisfacă exigențele extenuante pe care le implică rolurile de operă. „Dacă pot să susțin recitaluri, adaptând repertoriul nevoilor mele, atunci nu e nicio problemă, va fi suficient”, a declarat Jose Carreras. „Dar, în privința spectacolelor de operă, cu excepția unor circumstanțe favorabile, cariera mea s-a încheiat”, a declarat el.

În plan personal, prima sa soție a fost spanioloaica Mercedes Perez, cu care a format oficial un cuplu timp de 21 de ani, în perioada 1971 – 1992, aceasta dăruindu-i doi copii, Albert, venit pe lume în 1972, și Julia, născută în anul 1978.

În perioada căsătoriei, Carreras a avut o relație paralelă și de lungă durată cu stewardesa austriacă Jutta Maria Jäger, cu 15 ani mai tânără decât el, pe care a cunoscut-o încă din 1985, în timpul unui zbor al Austrian Airlines. Dragostea dintre cei doi a fost atât de mare, încât fiecare din ei a renunțat, fără să-l anunțe pe celălalt, la partenerul de viață, cei doi s-au căsătorit în 2006, iar mariajul lor a durat până în decembrie 2011.

De-a lungul anilor, José Carreras a vizitat de mai multe ori România, unul dintre concerte având loc în octombrie 2008, la Sala Palatului din București.

Pe 26 noiembrie 2015, José Carreras a susținut spectacolul „The Very Best Of José Carreras”, la București, la complexul Romexpo, în cadrul ultimului său turneu mondial. Tenorul a fost acompaniat de soprana Nataliya Kovalova și de Filarmonica George Enescu.

Fiind realmente cutremurat de tragedia care a îndoliat țara noastră, José Carreras a dedicat piesa „Ave Maria” victimelor din clubul Colectiv – tregedie de la care nu trecuse nici o lună -, interpretarea sa fiind însoțită de fotografiile cu chipurile tinerilor, afișate pe două ecrane imense, impresionând publicul până la lacrimi.

La 27 noiembrie 2015, tenorul i-a vizitat pe bolnavii de leucemie internați la Institutul Fundeni din București, în condițiile în care, în ultimii zece ani, fundația patronată de el a oferit un ajutor consistent secției în care se fac cele mai multe transplanturi de măduvă din România. Cu acest prilej, Carreras a declarat: „Fiecare moment din viață are posibilitatea să fie un moment fericit. Aflându-mă aici, vorbind cu voi, știind că acolo sunt mici pacienți, în mâinile unei minunate echipe științifice și cumva că pot fi doar puțin, puțin de ajutor, e un moment de fericire, pentru siguranță”.

La 28 noiembrie 2015, Carreras a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în semn de recunoaștere a activității sale artistice la nivel internațional. În Laudatio, se arată că „tenorul José Carreras este un mare om, un mare iubitor de oameni, un altruist, care poate fi luat ca un model. Toți tinerii din lume îl vor urma pentru că a reușit în arta pe care o face”.

La rândul său, artistul a declarat: „Este o onoare să primesc acest titlu din partea Academiei de Muzică din Cluj, una dintre cele mai active instituții muzicale din România. Legătura mea cu România durează de mult timp și mă bucur că muzica mea este apreciată de publicul românesc, care respectă munca mea. Muzica este vocația mea de când eram copil, este viața mea. Nu este o mai mare profesie în viață decât muzica”.

La 29 noiembrie 2015, tenorul José Carreras a concertat în premieră la Cluj-Napoca, în fața a 7000 de spectatori, sub titlul „The Very Best Of José Carreras”, la Sala Polivalentă, show-ul său cuprinzând câteva melodii celebre ale perioadei „Belle Époque”, dar și cunoscute arii de operă, operetă și musicaluri, precum și melodii pe care artstul le-a interpretat mai puțin. Tenorul a fost acompaniat de soprana Nataliya Kovalova și de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania, dirijată de nepotul celebrului tenor, David Gimenéz.

În iulie 2017, celebrul tenor spaniol a anunțat, din nou, că intenționează să se retragă din activitate, în următorii doi ani.

Recent, la 6 septembrie 2017, la Arena di Verona, într-un concert ce a marcat împlinirea a 10 ani de la moartea lui Luciano Pavarotti, José Carreras a urcat pe scenă, alături de soprana Angela Gheorghiu, de Placido Domingo, Zucchero Fornaciari și mulți alți muzicieni, sub bagheta lui Eugene Kohn.

Sursa: Rador