PORTRET: Iulia Hasdeu – copilul genial, cu un destin tragic, un fenomen unic al culturii noastre

  • 15 Noiembrie 2021 10:25
PORTRET: Iulia Hasdeu – copilul genial, cu un destin tragic, un fenomen unic al culturii noastre

Duminică, 14 noiembrie, s-au împlinit 152 de ani de la nașterea Iuliei Hasdeu, unica fiică a savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu – academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile, scrie RADOR.

Iulia Hasdeu a fost un copil genial și precoce, la vârsta de doi ani învăța limba franceză, la cinci ani scria nuvele, la 11 ani compunea piese de teatru, iar la 16 ani devenea prima româncă înscrisă la prestigioasa Universitate Sorbona, depășind legile firii și, prin toate aceste realizări, uimind toți intelectualii acelor vremuri. A scris poezii de o profunzime uimitoare, avea aptitudini remarcabile pentru pictură, era pasionată de muzică, avea o voce minunată și absolvise Conservatorul. Din păcate, acest destin promițător avea să se curme la doar 18 ani, în urma unei pneumonii. Vă invităm să urmăriți, în rândurile care urmează, povestea acestei copile geniale, cu sfârșitul ei tragic, durerea cumplită dar neresemnată a părintelui său, construirea templului „lumii de dincolo” de la Câmpina și fenomele stranii care sunt puse pe seama acelui loc.

Iulia Hasdeu s-a născut la 14 noiembrie 1869, la București, în casa din Strada Carol I nr.14, fiind fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu și a Iuliei Faliciu. Copila a fost botezată cu același nume ca al mamei, dintr-o mistică tendință de contopire a celor două ființe apropiate și ca un semn de suprem omagiu adus soției.

La vârsta de doi ani, cea alintată „Lilica”  vorbea deja limba franceză, iar la împlinirea vârstei de patru ani începuse să scrie. La vârsta de cinci ani crea nuvele, iar la șapte ani scria narațiuni precum „Mihai Vodă Viteazul“ sau poeme precum „Domnia lui Țepeș Vodă“, sau „Oaselor lui Țepeș Vodă“.

Remarcabilă a fost contribuția mamei sale la toate aceste realizări ale copilei, aceasta punându-și literalmente întreg timpul și toată energia de care dispunea în slujba modelării intelectuale a fetiței și a dălturii voinței ei de a realiza ceva în viață.

Erau dovezi ale genialității micuței, care au uimit nu doar familia sa ci și apropiații care treceau pragul casei lor, mulți dintre aceștia fiind intelectuali iluștri.

Unul dintre aceștia era Alexandru Macedonski care, aflat în vizită la familia Hasdeu, ar fi întrebat-o pe copilă dacă știe vreo poezie, iar Iulia i-ar fi întors întrebarea: „Dar tu?“. Macedonski i-a recitat o poezie pe care fetița a ascultat-o cu atenție și i-a recitat-o, la rându-i, cuvânt cu cuvânt, câteva minute mai târziu.

Elisabeta Hasdeu – mama savantului

 

Semn al calităților sale de excepție, la vârsta de doar opt ani, în anul 1877, a dat examenul cumulat pentru clasele I-IV, la Școala Primară de băieți nr. 2, sub direcția lui Dem. Demetrescu, iar la 27 septembrie 1877, a primit un „atestat de clasele primare de băieți“. Tot atunci, Iulia reunea povestirile scrise, parte în franceză, parte în română, în ciclul „Istorioare pentru amicele mele și pentru toate copilele de la 10 până la 20 de ani”.

La vârsta de 11 ani, a scris piesa de teatru, o tragedie în trei acte, „Dama de circ“, comedia „Amorul e scânteie”, piesele de teatru într-un act, în franceză, „Adieu et Bonne Arrive” și „Les enfants ne jugeant pas”, sau povestirile „Trandafirul moșului” și „Etoile et celeste”.

În anul școlar 1877 a fost înscrisă în clasa I la Liceul „Sf. Sava“ – tot de băieți, ca particulară, dar prezentându-se la examene “cu școlarii regulați”, instituție pe care a absolvit-o în vara anului 1881 cu rezultate excelente. Din dorința ca fetița să-și formeze o temeinică cultură umanistă, părinții îi puneau, pentru clasele gimnaziale, preparatori atât la obiectele de cultură generală și limbi străine, cât și la materiile speciale – pian și canto – , o atenție deosebită fiind acordată limbilor latină și greacă, iar mai târziu artelor plastice. Se spune că dorința tatălui ei era ca tot ce-i fusese inaccesibil lui, în copilărie – muzica, pictura și artele înrudite – să îi fie pus cu generozitate la dispoziție Iuliei, spre împlinirea ei.

Fiind pasionată de muzică și având o voce extraordinară, a terminat Conservatorul, la secția de canto și pian.

Trebuie remarcat, însă, că o mare parte a opiniei publice din acea perioadă, poate din invidie, sau poate pe bună dreptate, critica succesele copilei, care erau considerate ba exagerate, ba justificate de influența tatălui său asupra examinatorilor și îndrumătorilor tinerei.

Acestea erau doar simple clevetiri, iar tânăra confirma dragostea și grija părinților, precum și aprecierea celor care o judecau la adevărata ei valoare: la 16 ani, în anul 1886, Iulia Hasdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona, unde urma să susțină licența în Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei instituții de învățământ. Tot la Paris, frecventează cursurile de la École des Hautes Études din Paris. Tânăra de 16 ani a reușit să uimească toți profesorii, studia intens, simțea nevoia să acumuleze cât mai multe cunoștințe, lua lecții de pictură și de canto de la profesori celebri ai vremii, era sănătoasă, puternică, veselă și glumeață.

A ținut la Sorbona două conferințe, cu temele „Logica ipotezei” și „A doua carte a lui Herodot”, demonstrând un remarcabil talent oratoric. Era efectiv îndrăgostită de limba și cultura franceză, dar mai ales de trei mari personalități, Napoleon I, Ferdinand de Lesseps și Victor Hugo, Iulia Hașdeu suferind nespus la moartea, în 1885, a lui Hugo, unul din idoli ei.

Tânăra începe pregătirea pentru teza de doctorat, cu tema „Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica și teodiceea”, însă în anul 1887, se îmbolnăvește grav, ignoră primele semne ale bolii, din prea multă dorință de a învăța, iar medicii dau un verdict crunt: are tuberculoză.

În vara anului 1887, vine în vizită la Curtea de Argeș, a continuat să scrie poezii și cugetări, apoi s-a întors la Paris, însă boala se agravează, iar în aprilie 1888 este obligată să întrerupă studiile. Părinții săi au dus-o la tratament la Montreux, în Elveția, însă, deși medicii opinau că boala tinerei se va vindeca, starea ei se deteriora vizibil.

A revenit în România, părinții săi o duc la tratament la Agapia, apoi la București, însă starea fetei era din ce în ce mai rea. Iulia Hasdeu ajunsese să se împace cu destinul său și, cu ultimele puteri, în martie 1888, scrie poezia „Moartea”, o tulburătoare transpunere artistică a momentelor de final:

„Eu nu urăsc viața, de moarte nu mi-e teamă,

Că ea este lumină puternică și caldă,

Chiar muribundul – care în pacea ei îl cheamă –

Sub pleoape obosite priveliști noi își scaldă.

Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume

Și-n alte corpuri trece, când poate ști să ierte;

Așa din cupa sacră cu toții bem, anume,

Și niciodată, nimeni, nu poate s-o deșarte“…

Se stinge din viață la 29 septembrie 1888, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu.

După moartea unicei sale fiice, Bogdan Petriceicu Hasdeu a descoperit cugetări, poezii, schițe de dramă și comedii, materiale ale tezei de doctorat, o cantitate impresionantă de notițe scrise de tânără, inclusiv pe patul în care și-a trăit ultimele luni.

Imediat dupa moartea Iuliei, în paginile periodicului „Revista Nou”, al cărui director era Hasdeu, au fost publicate câteva din poeziile fiicei sale, iar un număr al publicației a fost expediat către colegul și amicul Michel Bréal, de la Paris, care i-a confirmat că proiectul de a publica operele tinerei în capitala Franței a fost primit cu mare simpatie. Casele de editură Hachette și Socec au găzduit, în cursul anului 1889, apariția celor trei volume din colecția „Œuvres posthumes”, de Iulia B.P. Hasdeu. Primul tom, cuprinzând poezii, a apărut în martie 1889, sub titlul dorit de poetă, „Bourgeons d’Avril”. Michel Bréal scria, cu încântare, la 20 aprilie 1889: „fiindcă a iubit atât de mult Franța, ea merită ca noi să-i păstrăm totdeauna numele în onoare și dragoste”.

Publicarea operelor Iuliei aducea tatălui o oarecare consolare necesară pentru a-și putea continua existența, savantul fiind convins de importanța tezaurului literar lăsat de fiica sa. Cu toate acestea, tatăl îndurerat a căutat fără încetare o explicație pentru destinul crunt al tinerei, și-a plâns fiica fără încetare și a așteptat un semn de la ea.

Conform celor afirmate de Hasdeu, în martie 1890, scriitorul a primit un semn de la fiica sa: „Trecuseră șase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seara umedă și posomorâtă ședeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie și mai multe creioane. Cum? Nu știu, nu știu, nu știu, dar fără ca s-o știu, mâna mea lua un creion și-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, întocmai ca și când ar fi fost băgat într-însă un aparat telegrafic. Deodată, mână mea se puse într-o mișcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când brațul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie și cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu» – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ți fie îndeajuns). Era scris și iscălit cu slova fiicei mele“, avea să mărturisească Hasdeu.

 

După acest semn, el și-a făcut un țel din a regăsi spiritul fiicei dispărute prin orice mijloace, s-a refugiat în spiritism, apoi a construit un templu în amintirea fiicei sale la cimitirul Bellu, iar în anul 1893 a luat decizia de a ridica un castel, în memoria copilei sale. Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina, „Marele templu de dincolo”, a fost ridicat între anii 1893-1896, după planurile pe care însăși Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă.

Castelul are o arhitectură ce utilizează elemente cu trimiteri directe către epocile Evului Mediu, o înfățișare de fortăreață, de spațiu închis ezoteric.

Intrarea principală este străjuită de două tronuri, mari jilțuri din piatră, așezate fiecare pe câte șapte lespezi ce simbolizează trecerea sufletului omenesc prin cele șapte etape cunoscute în credința populară sub denumirea de vămile văzduhului, iar lângă cele două jilțuri sunt sculptate săgețile care indică procesul reversibil al reîncarnării.

Aici, Bogdan Petriceicu Hasdeu dă viață primului volum de spiritism din literatura română – intitulat „Sic Cogito“, o carte creată după „sfaturile” primite de la Iulia.

La castel, Hasdeu a amenajat o cameră specială de spiritism în care, ani la rând, a încercat să intre în legătură cu fiica sa aflată pe cealaltă lume.

Desigur, e de la sine înțeles că mulți dintre apropiați l-au etichetat pe Hasdeu drept „nebun“, explicând că și-a pierdut mințile de durere, dând naștere unor fabulații.

Pe când se afla pe patul de moarte, Iulia F. Hasdeu i-a amintit soțului decizia pe care o luaseră împreună: de a dona castelul lor din Câmpina Academiei Române, spre folosul membrilor ei „săraci și nenorociți, mai ales cei de peste Carpați…În fiecare vară trei membri ai Academiei, fie munteni, fie moldoveni, fie de dincolo, fiecare cu familia sa, cu nevasta și copilașii, vor putea locui aicea, fără a plăti chirie, odihnindu-se și întremându-se”. De asemenea, toată biblioteca lui B. P. Hasdeu va trece în proprietatea Academiei, împreună cu dreptul exclusiv ca aceasta să editeze scrierile lui și ale fiicei lor, Iulia. Ea a murit la 2 iulie 1902, la vârsta de 62 ani, iar soțul său a trecut la cele veșnice la 25 august 1907.

Castelul de la Câmpina a dat naștere, de-a lungul vremii, la nenumărate legende, chiar și în zilele noastre unele dintre acestea arătând că, în anumite nopți, Iulia Hasdeu putea fi auzită cântând la pian, în aplauzele tatălui său, sau că Iulia ar fi fost văzută de localnici pe terasa castelului cu un buchet de margarete în brațe și că a doua zi după apariție, grădinarul ar fi găsit în curte flori de margarete, deși nu era sezonul acestora.

În fiecare an, la data de 2 iulie, la Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina are loc „Sărbătoarea celor 2 Iulii”, o tradiție respectată din anul 1990, organizată în memoria fiicei savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu – scriitoarea și poeta de expresie franceză Iulia Hasdeu, care a fost și prima studentă româncă la Sorbona – și a soției acestuia – Iulia Faliciu Hasdeu, cele două văpăi care au însuflețit existența ilustrului nostru om de cultură.

 

Fotografii din arhiva personală realizate la Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina, septembrie 2017

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău