PORTRET | Ion Pacea – un „expresionist cromatic”
-
07 Septembrie 2018 18:08
Vineri, 7 septembrie, se împlinesc 94 de ani de la nașterea lui Ion Pacea, unul dintre cei mai importanți pictori români moderni. Un „expresionist cromatic” prin definiție, Pacea s-a format în imediata apropiere a lui Ciucurencu și alături de Corneliu Baba, și este considerat artizanul picturii românești postbelice.
Ion Pacea s-a născut la 7 septembrie 1924, în Munții Pindului, la Horopani, lângă Salonic, în Grecia, într-o familie de negustori macedoneni.
În 1926, după ce familia sa a fost împroprietărită cu un teren în județul Caliacra, se mută în Cadrilater, la Bazargic, iar în 1940, după cedarea Cadrilaterului, se mută cu familia la București.
A urmat Liceul Comercial Nicolae Kretzulescu și apoi, simultan, în perioada 1946-1949, Academia de Belle-Arte (Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București), unde a învățat de la maeștrii Nicolae Dărăscu și Alexandru Steriadi și Academia Liberă „Guguianu”, unde i-a avut ca profesori pe Alexandru Ciucurencu și Camil Ressu.
În anul 1947, expune pentru prima dată în cadrul Salonului Oficial din București și este primit în Sindicatul Artelor Frumoase
În 1963, statul italian îi acordă o bursă de studii pentru un an, la Perugia, unde are loc primul său contact cu arta occidentală.
Tot în anul 1963, primește premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române, apoi, în anul 1965, Premiul pentru pictură, iar doi ani mai târziu Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici.
Lucrările sale au fost prezentate la numeroase expoziții internaționale: Bienala de la Veneția (1964), la Tokyo, Geneva, Memphis, Berlin, Munchen (1966), Varșovia (1970), Edinburgh (1971), Sofia (1973), la Bienala de pictură și de sculptură de la Atena (1987) ș.a., precum și la expoziții naționale, personale sau de grup.
Puțină lume știe că Ion Pacea a interpretat câteva roluri în filme românești, cel mai important fiind cel al lui Ioanide din „Bietul Ioanide” regizat de Dan Pița, în anul 1979.
În anul 1987 are cea mai importantă expoziție personală, la Muzeul Național de Artă al României, iar în 21 aprilie 1993 devine membru de onoare al Academiei Române.
Dintre lucrările sale remarcabile, amintim: ”Anemone”, ”Crizanteme”, ”Florile roșii”, ”Port”, ”Bărci la ponton”, ”Case la mare”, ”Faleză la Vama Veche”, ”Golf”, ”Golf Auriu”, ”Plajă la 2 Mai”, ”Natură statică”, ”Natură statică cu lămâi verzi” etc. Compoziții semnate de Ion Pacea se găsesc în muzee din București, Constanța, Sibiu, Oradea, precum și în colecții particulare din țară și din străinătate.
A mai fost recompensat cu Premiul Uniunii Artiștilor Plastici (1971), premiile ”Triomfo” (1981) și ”Omaggio a Picasso” (1981).
Ion Pacea a trecut la Domnul la 13 august 1999, la București.
Fiul său, Constantin Pacea, a moștenit talentul tatălui său, având numeroase expoziții personale în țări europene.
Lucrările lui Ion Pacea, realizate în ulei sau guașă, acoperă o gamă largă a temelor plasticii tradiționale (peisaj, natură statică, compoziție), cât și în zona picturii abstracte. Domeniul său de maxim interes a fost însă natura statică care, la prima vedere, amintește de Matisse, cel care definea compoziția ca pe „o artă de a aranja într-un mod decorativ diversele elemente ce se află la îndemâna pictorului pentru ca acesta să-și exprime sentimentele”. A pictat așadar peisaje („Marea”; „Port la Dunăre”), portrete („Figură pe fond negru”), compoziții (ciclul „Păsări”), naturi moarte („Flori”) etc.
Ca stil, Ion Pacea a fost încadrat de critica de specialitate în curentul fovist, o mișcare artistică dezvoltată în Europa încă din anul 1895 și până în 1907, cu o maximă perioadă de dezvoltare între anii 1905-1907. Fovismul este considerat prima revoluție artistică din secolul XX, ce presupune o schimbare fundamentală a înțelegerii relației artă-realitate și eliberarea totală a temperamentului și instinctului artistic, materializate într-un colorit proaspăt și violent. Adepți ai fovsimului sunt Henri Matisse, Andre Derain, Maurice Vlaminck sau Raoul Dufy.
Autor: Răzvan Moceanu
Sursa: Rador