Ioana d’Arc s-a născut la 6 ianuarie 1412, la Domremy, Franța, un mic sat din ducatul Lorraine, fiind fiica lui Jacques d’Arc și a Isabellei, o familie de țărani prosperi.

Copilăria ”Jhennettei”, așa cum era ea alintată, petrecută alături de trei frați și o soră, coincide cu perioada războiului de o sută de ani dintre Anglia și Franța.

Deprinde, de tânără, meștesugul țesutului și păstoritul, fiind foarte pricepută în toate treburile casnice.

Ioana era liniștită, politicoasă, de o mare modestie și extrem de credincioasă. Ea obișnuia să-i răspundă tatălui său, care o certa pentru că dădea de mâncare vagabonzilor, că pentru ea nu contează că sunt vagabonzi dacă au nevoie de ea și că atunci când faci un act de caritate nu trebuie să te gândești la astfel de lucruri, ci trebuie să-l faci din iubire pentru Dumnezeu și nimic mai mult.

Situația Franței, în acel moment istoric, arăta astfel: în anul 1415, francezii sunt învinși de către Henric al V-lea, la Azincourt, iar regele Angliei începe cucerirea sistematică a Franței. Apoi a fost încheiat rușinosul tratat de la Troyes – urmare a asasinării ducelui de Burgundia, Ioan fără Frică, de către oamenii „Delfinului”, viitorul Carol al VII-lea, iar Henric al V-lea se proclamă moștenitor al coroanei Franței. În acest timp fiul lui Carol al VI-lea și al lui Isabeau de Bavaria este renegat de propria mamă și considerat bastard, iar tronul Franței este promis fiului lui Henric al V-lea, cel care era căsătorit cu Caterina de Valois, fiică a lui Carol al VI-lea.

La vârsta de 13 ani, în timp ce se ruga în bisericuța sărăcăcioasă a satului, Ioana aude un glas tainic, care o îndeamnă să meargă la Bourges – unde se refugiase Carol al VII-lea – , pentru a salva regatul francez, stăpânit în mare parte de englezi. Ea avea să mărturisească ulterior: “Aveam 13 ani când am auzit vocea Domnului care m-a ajutat și care m-a îndrumat. Vocea era însoțită de o lumină.”

Mesajul Domnului arăta că ea primise misiunea de a elibera orașul Orleans de sub asediul britanic și să contribuie la redobândirea, de către Carol al VII-lea, a tronului Franței.

În anul 1429, Ioana d’Arc îi prezintă, prin mijlocirea guvernatorul provinciei în care locuia, viitorului rege al Franței, patru profeții, iar acesta este sceptic, la început.

Timp de trei săptămâni este interogată de prelați și teologi care încearcă să verifice dacă tânăra spune adevărul, apoi este dată pe mâna moașelor, pentru a confirma fecioria ei. Ioana înlătură în cele din urmă, orice îndoială asupra sa.

Viitorul rege constată cu mirare că tânăra cunoștea lucruri secrete, pe care doar divinitatea i le-ar fi putut încredința, astfel Prințul moștenitor find convins că Ioana este trimisă de Dumnezeu și-i încredințează comanda trupelor ce asediau orașul Orleans. I se înmânează armură, stindard și escortă, dar și spadă, pe care ar fi depus-o în biserica Sainte-Catherine-de Fierbois, după cum îi indicaseră „vocile”.

După două luni, la 29 aprilie 1929, ea conducea armata franceză către victorie, reușind, la o vârstă fragedă, să își impună autoritatea în fața soldaților, printr-o disciplină severă, prin sancționarea corespunzătoare a actelor imorale, și prin respect pentru Dumnezeu.

Ioana se distingea prin tunsoarea scurtă, băiețească, trupul ei musculos și îndesat, prin faptul că se îmbrăca bărbătește, purta o armură strălucitoare, călărea un cal alb, ținând într-o mână spada și în cealaltă un stindard alb, toate aceste elemente constituindu-se într-o simbolistică aparte. Cu toate că era o luptătoare îndârjită, iubea pacea și își avertiza dușmanii înainte de fiecare bătălie să renunțe la luptă, tocmai fiindcă ea era un mesager al voinței divine.

Continuarea pe rador.ro.