Ilie Ilașcu s-a născut la 30 iulie 1952, la Taxobeni, acum în Raionul Fălești, Republica Moldova, notează Rador.

Este absolvent al Universității Agricole de la Chișinau, Facultatea de Economie.

A fost economist-șef la Institutul de cercetări științifice „Dnestr” de la Tiraspol și ofițer al Armatei Sovietice.

Este unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia (1988-1992), înființată în contextul în care, la acel moment, din cei peste 200 mii de locuitori ai Tiraspolului, 35 de mii erau de etnie română (moldoveană) – adică circa 17%, și care nu aveau nicio școală, nicio grădiniță în limba română, toate cele 19 unități de învățământ din Tiraspol fiind cu predare în limba rusă.

A fost președinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol din anul 1989 până în 1992, an în care organizația a fost lichidată de forțele separatiste transnistrene. Despre Frontul Popular trebuie spus că și-a început activitatea în primavara anului 1989, ajungând până la peste 5000 de membri activi, iar după 1990, odată cu „formarea” așa zisei „Republici Transnistria”, s-a declanșat o luptă fără cruțare împotriva organizației. Rând pe rând, aveau să dispară, fară urmă, mulți din membrii activi ai Frontului, iar la sfârșitul anului 1991, au început adevărate luptele de gherilă interne, între membrii organizației, pe fondul intereselor diferite în susținerea sau nu a structurilor statale ale Republicii Moldova – poliția, procuratura, executivul, băncile și alte structuri – , versus suținerea sau nu a structurilor de factură paramilitară formate de Federația Rusă la Bazele Armatei a 14-a.

În anul 1992, Ilașcu a participat la luptele armate de la Nistru, în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinație specială ale Ministerului Securității Naționale din Republica Moldova. Ilașcu și unitatea sa specială au luptat în spatele frontului și au adus mari pierderi Armatei a 14 a Federației Ruse și bandelor de cazaci veniți să lupte în Transnistria împotriva moldovenilor. Trebuie spus că, mai ales după data de 2 martie 1992, zi în care Republica Moldova este primită oficial ca membră a ONU, Federația Rusă, anticipând desprinderea totală a Republicii Moldova de interesele rusești, și intenția de integrare în democrația europeană, dar și posibila unire cu Patria – Mamă, a încercat în orice chip posibil să zădărnicească aceste țeluri.

Chiar în noaptea de 2 martie a acelui an, printr-o provocare pusă la cale la Dubăsari, pe malul Nistrului, unitați paramilitare secesioniste, ajutate de unitațile militare regulate ale Armatei a 14-a, au atacat Secția de poliție, omorând și rănind mai mulți oameni ai legii, pe restul transportându-i la Tiraspol, unde le-au confiscat armamentul și muniția și i-au luat prizonieri.

Între 2 și 4 iunie 1992, Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco, Tudor Petrov Popa, Petru Godiac și Valeriu Garbuz au fost arestați la domiciliile lor de la Tiraspol de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei U.R.S.S., fiind acuzați de autoritățile transnistrene de crime de război și acțiuni de terorism.

Procesul de judecată – vă mai amintiți poate aparițiile în sala de judecată a patrioților români în cușca cu gratii groase – a fost considerat inechitabil, un veritabil „simulacru”, deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumția de nevinovăție și pe parcursul căruia au fost administrate probe prefabricate pentru susținerea acuzațiilor, membrii “grupului Ilașcu” fiind condamnați, în fapt, pentru “delictul” de a fi luptat pentru independența și integritatea țării lor de baștină – Republica Moldova -, succesoarea de drept a Republicii Socialiste Sovietice Moldova, devenită stat independent din anul 1991.

La 9 decembrie 1993, Colegiul penal al așa – numitei Judecătorii Supreme a Republicii Moldovenești Nistrene – subordonată intereselor Moscovei -, îi condamnă pe Ilie Ștefan Ilașcu, Vladimir Gheorghe Garbuz, Alexandru Dumitru Leșco, Andrei Maftei Ivanțoc, Tudor Mihail Petrov Popa și Petru Ilie Godiac. Ilie Ilașcu a fost condamnat la moarte prin împușcare, iar ceilalți 5 membri la privațiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani.

Petru Godiac a fost eliberat la 12 iunie 1994, după ce și-a ispășit condamnarea de doi ani, iar după ce s-a tratat un timp îndelungat și a fost părăsit de soție, s-a stabilit definitiv în România, la Cluj Napoca.

La câteva luni distanță, la 25 iulie 1994, unul din membrii “grupului Ilașcu”, Valeriu Garbuz, a fost eliberat după ce a recunoscut așa-zisa vină, însă după eliberare, acesta a mărturisit că a fost maltratat de angajații ministerului securității din Tiraspol. Garbuz este singurul dintre acuzați care a recunoscut acuzațiile aduse “grupului Ilașcu”, dar și – implicit -, legitimitatea autorității Republicii Moldovenești Nistriene asupra teritoriului transnistrean. Ceilalți camarazi de suferință l-au considerat însă a fi un element infiltrat în rândurile lor de către sovietici, încă de pe vremea existenței filialei de la Tiraspol a Frontului Popular din Moldova condus de către Ilie Ilașcu. Dealtfel el a beneficiat de sprijinul generalului rus Alexsandr Lebed, stabilindu-și domiciliul permanent în regiunea Reazani, în Federația Rusă.

Începând cu momentul nedreptei sentințe, mai multe organisme și organizații internaționale au făcut nenumărate presiuni asupra Federației Ruse, pentru eliberarea deținuților din „lotul Ilașcu”, fiind de subliniat aici demersurile Uniunii Europene și ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. La București au avut loc mai multe mitinguri de solidaridate cu soarta „grupului Ilașcu” și pentru eliberarea lor, la unul dintre acestea participând însuși seniorul Corneliu Coposu, care a intrat, simbolic, într-o cușcă, în semn de solidaritate cu Ilie Ilașcu și camarazii săi.

Deși s-a aflat în detenție, Ilașcu a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în perioadele 1994-1998 și 1998-2000.

Însă, abia la 5 mai 2001, Ilie Ilașcu este transferat la Chișinău și predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova și Românie, primind și cetățenie română. Trebuie accentuat faptul că el nu a fost eliberat ci doar transferat, sentința sa de condamnare la moarte fiind încă în vigoare pe teritoriul ocupat în Transnistria.

În iunie 2004, a fost eliberat Alexandru Leșco, și el cu cetățenie română, după expirarea termenului de 12 ani de detenție, Andrei Ivanțoc a fost eliberat la 2 iunie 2007, după 14 ani de detenție politică, iar eliberarea lui Tudor Petrov Popa a survenit după doar două zile, la 4 iunie 2007 și s-a petrecut, fără incidente, la Dubăsari, pe malul stîng al Nistrului. Era ultimul membru din „lotul Ilașcu”, eliberat din închisoare.

Revenind la Ilie Ilașcu, în anul 2001 a fost decorat de președintele Ion Iliescu cu Ordinul Național „Steaua României”.

Este ales senator pe listele Partidului România Mare, în două mandate, între 11 decembrie 2000 și 12 decembrie 2004, respectiv între 13 decembrie 2004 și 14 decembrie 2008, iar în perioada 2001 – 2008 a fost membru titular al delegației României la Adunarea Parlamentară al Consiliului Europei.

La 2 august 2010 membrii „Grupului Ilașcu” au fost decorați de președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu „Ordinul Republicii”.

La 5 septembrie 2015, după ani buni petrecuți în politica din România, a decis să se implice și în politica din Republica Moldova. La acel moment, Ilașcu a a semnat, ca membru al Grupului de inițiativă, pentru constituirea partidului unionist Dreapta și a fost ales, în cadrul congresului de constituire, la 14 februarie 2016, în calitate de vicepreședinte al acestui partid, care militează pentru reunificarea celor două state românești – Republica Moldova și România. Președinte al partidului a fost aleasă prof. univ. Ana Guțu, iar la 11 iunie 2017, după un congres extraordinar, este decisă schimbarea denumirii partidului din ”Dreapta” în ”Partidul Unității Naționale”.

În 25 iunie 2017, are loc un alt congres extraordinar al PUN, în cadrul căruia fostul președinte al României, Traian Băsescu, este ales președinte de onoare al formațiunii, funcția de președinte rămânând vacantă până la clarificarea juridică a statutului cetățeniei moldovenești a fostului șef al statului român.

Este căsătorit cu Nina Ilașcu din anul 1976, cu care are două fete, Tatiana – născută la 28 februarie 1980 și Olga – născută la 1 iulie 1984.

Deși autoritățile ruse au negat încă de la început că ar fi avut vreo implicare în arestarea și condamnarea grupului Ilașcu, Curtea Europeană a Dreptului Omului a hotărât altceva, și anume a condamnat Rusia la plata către Ilie Ilașcu a sumei de 187.000 de euro.