Ilarion Ciobanu s-a născut în 28 octombrie 1931, la Ciucur, Tighina, azi în Republica Moldova, într-o familie cu trei frați.

Tatăl său, Vlase, nu avea o meserie anume, așa că își căuta de lucru în funcție de sezon, oriunde de la Tighina la Baia Mare sau la Brăila. La un moment dat, s-a angajat ca hamal în portul Constanța, oraș în care a și murit, într-un accident, în anul 1939, când micul Ilarion împlinise opt ani.

Mama sa își ia copiii și se mută la Constanța, unde este nevoită să muncească din greu pentru a-și întreține familia, inclusiv ca bucătăreasă la spital.

Ilarion a crescut la malul mării, cunoscând o copilărie zbuciumată, frații săi murind la vârste fragede.

La 12 ani, este angajat ca „băiat la prăvălie”, apoi devine hamal, țăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, șofer, marinar, pescar și altele.

Tot la 12 ani, în vreme de război, este arestat, după ce împreună cu niște prieteni, aflați în căutare de porumbei prin magaziile Oborului din Constanța, a intrat într-un depozit de torpile nemțești. Copiii au fost reținuți, au fost duși la chestură și au fost bătuți, însă, fiind copii, au fost eliberați a doua zi.

Ilarion a mers, cu primii bani câștigați în port, ca hamal, să îi cumpăre mamei sale o haină de astrahan, apoi i-a dăruit-o acesteia, a îmbrăcat-o cu cadoul, și a invitat-o la o „mândră” plimbare pe faleza din Constanța.

S-a angajat, apoi, ca brigadier pe șantierul Bumbești-Livezeni, unde a devenit fruntaș și a fost medaliat. A fost și șofer de basculantă, fiind angajat să transporte piatră din localitatea Ovidiu pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră.

În tinerețe a practicat rugby de performanță, debutând în anul 1948, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella, la clubul „Știința” București, ca jucător de „linia a doua”, un înaintaș de temut, pe care colegii de echipă l-au poreclit „Claris” sau „Gloabă“ – pentru că „era înalt și alerga ca un cal“.

La vârsta de 20 de ani, trăiește și drama pierderii mamei sale, când aceasta nu împlinise 39 de ani.

Imediat după aceea, Ilarion se însoară cu o profesoară de limba franceză, mariaj care nu va dura, iar după divorț, ea s-a mutat definitiv la Paris.

A încercat, apoi, să intre la mai multe facultăți – construcții navale, mecanică, geografie – însă viitorul mare actor nu părea atras de niciuna dintre aceste specializări.

Tânărul care a visat toată viața să devină marinar, și-a încercat, în anul 1958, șansa de a intra la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, lucru pe care l-a reușit, însă la scurt timp, și această instituție de învățământ i-a devenit plictisitoare.

A cunoscut consacrarea ca rugbist la clubul „Dinamo, iar în perioada 1959 – 1962 își încheie cariera sportivă la clubul „Progresul”.

A apărut pentru prima dată într-un film, în anul 1959, în scurtmetrajul lui Manole Marcus “Într-o dimineață după ploaie”, însă anul 1960, este cel al debutului său oficial în lungmetraj, în pelicula „Setea”, regizată de Mircea Drăgan și Mihai Iacob, în rolul Mitru Moț, alături de Ion Besoiu și Flavia Buref, o producție care avea să primească Premiul de Argint la a doua ediție a Festivalului Internațional de Film de la Moscova, un an mai târziu.

După renunțarea la facultate și debutul în „Setea”, s-a angajat ca electrician la Teatrul Municipal – Teatrul Bulandra de mai apoi – apoi este trecut pe un post de “actor corp ansamblu”, însă teatrul nu îl va atrage niciodată în întreaga sa carieră artistică.

A trăit o poveste de dragoste alături de o dansatoare din anasamblul „Ciocârlia”, Tamara Barna, care devine între timp asistentă medicală, și cu care se va căsători de două ori, divorțând de tot atâtea ori, până în anul 1965.

În anul 1972, Ilarion se căsătorește cu Marion, cei doi adoptând-o pe pe Natalia Doina, fiica din prima căsătorie a soției, iar în 1978 se naște Ioachim, care a absolvit tot I.A.T.C.-ul.

După debutul din „Setea”, pentru Ilarion Ciobanu a urmat o carieră impresionantă în filmul românesc.

În anul 1961, realizează rolul Popescu în „Omul de lângă tine”, un film regizat de Horea Popescu, în care a jucat alături de actorii Silvia Popovici, Victor Rebengiuc și George Mărutză, apoi îl joacă pe țăranul Petre Petre în „Răscoala”, o dramă în regia lui Mircea Mureșan, ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu cu același nume, alături de Emil Botta și Nicolae Secăreanu (film pentru care regizorul a câștigat premiul pentru debut la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din anul 1966).

Au urmat rolurile din „Vremea zăpezilor” (1966) regizat de Gheorghe Naghi și jucat alături de Ștefan Mihăilescu-Brăila și Toma Caragiu, „Columna” (1968), un film istoric româno-est german regizat de Mircea Drăgan, după scenariul scris de Titus Popovici, alături de Richard Johnson, Antonella Lualdi, Ștefan Ciubotărașu, Amedeo Nazzari, Amza Pellea, Emil Botta, Franco Interlenghi, Gheorghe Dinică și Florin Piersic, sau personajul Nechifor Lipan din „Baltagul” (1969), regizat de Mircea Mureșan, în rolurile principale aflându-se Margarita Lozano, Sidonia Manolache și Folco Lulli.

A fost, apoi, personajul Stroe Buzescu în filmul istoric „Mihai Viteazul” (1970), regia Sergiu Nicolaescu, jucând alături de Olga Tudorache și Amza Pellea, a jucat în „Asediul” (1970), regia Mircea Mureșan, a fost comisarul Roman în „Cu mâinile curate” (1972), regia Sergiu Nicolaescu, alături de Sergiu Nicolaescu și Gheorghe Dinică, „Ultimul cartuș” (1973), regia Sergiu Nicolaescu, „Dimitrie Cantemir” (1973), regia Gheorghe Vitanidis, „Pe aici nu se trece (1975), regia Doru Nastase, a apărut în serialul TV „Toate pânzele sus!”, o adaptare cinematografică după romanul cu același nume al scriitorului Radu Tudoran, regia Mircea Mureșan.

Ilarion Ciobanu a fost personajul Traian Brad în trilogia „Profetul, aurul și ardelenii” (1978), regia Dan Pița, „Artista, dolarii și ardelenii” (1980), regia Mircea Veroiu și „Pruncul, petrolul și ardelenii” (1981), regia Dan Pița, a jucat în „Iancu Jianu, zapciul” (1980) și „Iancu Jianu, haiducul” (1981), regia Dinu Cocea, în serialul TV „Lumini și umbre” (1981), regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu, și Mircea Mureșan și în „Cetatea ascunsă” (1987), regia Adrian Petringenaru.

După 1990, Ilarion Ciobanu a apărut mai rar pe marile ecrane, fiind distribuit în „Crucea de piatră” (1994), regia Andrei Blaier, „Terente – Regele bălților” (1995), regia Andrei Blaier, „Tancul” (2003), regia Andrei Enache, ultimul său film fiind „Bored” (2004), în regia fiului său, Ioachim Ciobanu.

Ilarion Ciobanu, a fost și un talentat poet, creații ale sale fiind publicate în Revista „Cinema”, dar și un iscusit prozator, fiind autorul volumului „Un far la pensie”, publicat în anul 1980 la Editura „Junimea”.

Marelui nostru actor i-au fost decernate mai multe premii și distincții: Premiul ”Mamaia” (1966), pentru filmele ”Vremea zăpezilor” și ”Răscoala”, premiul ACIN (1971), pentru peliculele ”Asediul” și ”Frații”, premiul ACIN (1973), pentru ”Ultimul cartuș”, ”Conspirația”, ”Departe de Tipperary” sau Medalia Centenarului Cinematografiei (1996). În anul 2004, în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional de Film București, BiFEST, actorul Ilarion Ciobanu a primit Premiul de Excelență pentru contribuția sa în arta cinematografiei, moment în care cei prezenți l-au aplaudat în picioare minute în șir.

La 7 februarie 2004, actorul a fost distins cu Ordinul Cultural în grad de Comandor, categoria D „Arta spectacolului”, „pentru întreaga activitate și talentul interpretativ pus în slujba filmului românesc”.

Ilarion Ciobanu a plecat la Domnul în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, la vârsta de 76 de ani, fiind răpus de o boală incurabilă, cancer faringian. Trupul său a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești din Capitală și, conform dorinței sale, cenușa sa a fost aruncată în Marea Neagră, în valurile pe care el a visat întreaga viață să navigheze, singur, pe o barcă purtată de pânze…