PORTRET | Emmanuel Macron, o ascensiune meteorică sub o stea norocoasă
-
13 Mai 2017 11:30
O bună doză de intuiție, o parte de risc și un concurs de împrejurări favorabile l-au condus pe Emmanuel Macron la Elysée, pe un drum expres, la câteva luni după ce și-a lansat partidul și a dat peisajul politic cu susul în jos la vârsta de doar 39 de ani, scrie AFP.
Ales duminică al optulea președinte al Republicii franceze, Emmanuel Macron a urmat o traiectorie meteorică a unui obiect politic mult timp neidentificat, în același timp produsul sistemului și un reprezentant revendicat ”antisistem”, conformist și îndrăzneț, ”nici de stânga, nici de dreapta”.
Așa a intrat în mod brutal în atmosfera primei sale alegeri, la conducerea unei mari mișcări de centru și în fața unor provocări și șantiere imense.
”Eu cred că nu te pregătești vreodată pentru această funcție. Nu ne putem imagina ce înseamnă asta, ca generozitate, ca violență”, a recunoscut săptămâna aceasta fostul bancher de afaceri de la Rothschild, necunoscut marelui public în urmă cu doar trei ani.
Cu o educație burgheză la iezuiți, în Amiens, cu nasul în cărți, în apropierea bunicii sale directoare de colegiu, el este un elev model, dar totodată rebel - fie că decide, singur, să se boteze la vârsta de 12 ani, fie că acționează pentru a sfida convențiile și a se căsători cu Brigitte Trogneux, profesoara sa de franceză din liceu, cu 24 de ani mai în vârstă ca el.
Absolventul Sciences-Po Paris, cu o diplomă în filosofie, absolventul promoției Sedar-Senghor la ENA, iar apoi la Inspecția Generală a Finanțelor, el le-a atras atenția primilor săi mentori politici - Jacques Attali în 2007, iar apoi François Hollande, care îl numește adjunctul secretarului general al Elysée în 2012 și îl propulsează la Bercy în primăvara lui 2014.
Însă, la fel ca studiile, ”intuițiile” sale sunt cele care-i impresionează atât pe cei din primul său cerc de apropiați, cât și pe adversarii săi politici.
”Eu cred că Macron a avut intuiția, tocmai pentru că venea din afara vieții politice tradiționale, că partidele de guvernământ și-au creat propriile slăbiciuni, și-au pierdut propria atractivitate, erau, potrivit unei vorbe vechi, obosite, îmbătrânite”, mărturisea recent François Hollande.
Iar ”el a avut această intuiție să creeze En Marche! atunci când și-a elaborat legea”, adoptată cu 49 la trei voturi, în vara lui 2015, își amintește deputatul PS Richard Ferrand.
Apărând acest text ”cu de toate”, care merge de la extinderea programului de duminca și până la liberalizarea transportului cu autocarul, ”a constatat el sclerozele din țară”, subliniază acest susținător din primul moment, secretarul general al mișcării En Marche!, lansate pe 6 aprilie 2016.
La conducerea micii sale întreprinderi politice - a cărei siglă coincide cu inițialele sale și care revendică în prezent aproximativ 270.000 de membri - Emmanuel Macron și-a afișat tot mai ostentativ ambițiile, începând de la un miting fondator incendiar, la La Mutualité, pe 12 iulie 2016, în fața a 3.000 de persoane.
ALINIEREA PLANETELOR
El a știut, ulterior, ”să-și asume riscul”, așa cum îi place să spună, de a demisiona de la Bercy pentru a se lansa în cursa pentru fotoliul de la Elysée, cu o mână de susținători în jurul său.
Însă planetele s-au aliniat apoi perfect.
Alegerile primare ale dreptei, apoi ale stângii, i-au degajat un bulevard pe centru, iar scandalul Fillon i-a tăiat șansele contracandidatului său considerat cel mai periculos.
Iar așa cum a preconizat, François Hollande - al cărui moștenitor și în egală măsură paricid este - s-a găsit între timp în incapacitatea de a candida la al doilea mandat.
Odată cu ascensiunea în sondaje, Emmanuel Macron, cu ochii săi albaștri și zâmbetul pe buze, s-a lăsat câștigat de fervoarea reuniunilor publice, a întârziat pe scenă și s-a delectat cu sloganele ”Macron președinte!” în așa măsură încât adversarii săi politici au ironizat, uneori, atitudini ”de Cristos”.
El le-a răspuns promovând ”bunăvoința” și refuzând fluierarea contracandidaților la mitinguri, pentru a pregăti unitatea care avea să urmeze în mod inevitabil alegerii sale.
El a avut totodată talentul să evite falșii pași majori, în pofida unor declarații polemice, niște ”erori” ”pe care și le asumă”, ca atunci când a apreciat, în februarie, că colonizarea a fost o ”crimă împotriva umanității”.
De-acum el revendică faptul de a purta cu el ”o parte ireductibilă a furiei poporului francez”, rezultatul unei campanii ”de contact” pe teren, unde și-a apărat pas cu pas proiectul axat pe doi piloni - ”eliberarea” economiei și, în același timp, ”protejarea” celor mai puțin ”înarmați”.
El urmează, de-acum, să pună acest proiect în aplicare, într-un context dificil și într-un mediu nou pentru el.
”Mulți oameni vorbesc, eu ascult, aud, dar sunt surprins să văd că, pe măsură ce înaintăm pe drum, suntem tot mai singuri”, sublinia el acum o săptămână și ceva.
SURSA: news.ro