PORTRET | Emil Cioran – artistul seducției și al paradoxului, om de o rarisimă finețe și inteligență

  • 08 Aprilie 2018 15:31
PORTRET | Emil Cioran – artistul seducției și al paradoxului, om de o rarisimă finețe și inteligență

Duminică, 8 aprilie, în zi sfântă a Învierii Domnului, se împlinesc 107 ani de la nașterea marelui filosof român și scriitor de limbă franceză, Emil Cioran, unul dintre cei mai importanți gânditori lumii din secolului al XX-lea, descris ca aristocrat al dubiului, dandy al metafizicii, sau stilist al disperării și încadrat în generația interbelică a mentorilor, alături de Noica, Eliade și Țuțea.

Emil Cioran s-a născut la  8 aprilie 1911, la Rășinari, în comitatul – pe atunci – Sibiu, tatăl său, Emilian Cioran, fiind protopop ortodox, preot în sat și consilier al Mitropoliei din Sibiu – unul dintre cei mai respectați oameni din localitate, iar mama sa, Elvira, fiind fiică de nobil transilvănean originară din Veneția de Jos, de lângă Făgăraș.

Cioran pășește în clasa I la școala generală din satul natal, aceeași unde avea să învețe și Octavian Goga, pe parcusrul primelor clase dovedindu-se „deplin corespunzător“ la purtare morală și „distins“ la religie și morală, citire, scrierea corectă, gramatică, aritmetică-geometrie, fizică-chimie și celelalte.

Continuă învățătura la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, una dintre școlile de elită ale orașului, atunci și acum.

Pentru a participa la cursuri, Cioran a plecat din Rășinariul natal cu o tristețe extraordinară, fiind nevoit să locuiască în gazdă, la Sibiu.

În liceu, Cioran se dovedește deosebit de silitor, cu calificativele „foarte bine“ la religie, limba română, franceză, istorie, geografie, științe naturale și desen și „bine“ la germană, matematică, muzică și restul.

La vârsta de 17 ani devine student al Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității București, unde a fost coleg cu Constantin Noica și i-a avut profesori pe Tudor Vianu și pe Nae Ionescu.

PORTRET | Emil Cioran – artistul seducției și al paradoxului, om de o rarisimă finețe și inteligență

În această perioadă, Cioran, bun cunoscător al limbii germane, i-a studiat în limba lor maternă pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche, manifestând o înclinație spre agnosticism, sau cum spunea el ulterior spre „incoveniența existenței”. Începe să fie influențat de operele lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire.

În ultimul an al facultății publică articole în periodicele „Calendarul“, „Floarea de foc“, „Gândirea“, „Vremea“ și „Azi“, iar după absolvire, în anul 1932, se înscrie la doctorat, în speranța obținerii unei burse în Franța sau în Germania.

Un an mai târziu obține o bursă a Fundației Humboldt, care îi permite să continue studiile de filosofie la Berlin, până în 1935, unde intră în contact cu gândirea lui Nicolai Hartmann și a lui Ludwig Klages.

În anul 1934, i se publică în România primul volum, „Pe culmile disperării“, pentru care primește Premiul Comisiei pentru scriitorii tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români.

Un an mai târziu îi este publicată „Cartea amăgirilor“, urmată de „Schimbarea la față a României“ – în 1936 și „Lacrimi și sfinți“ – în anul 1937.

Revenit în țară în 1936, devine timp de un an profesor de filosofie la Liceul „Andrei Șaguna“ din Brașov, fără însă să fie atras de această latură pedagogică. Dealtfel Cioran le spunea studenților să nu învețe, fiindcă filosofia nu trebuie învățată, ci trebuie judecată.

În anul 1937, obține o bursă a Institutului Francez din București și pleacă la Paris, șederea sa aici prelungindu-se până în 1944.

În 1942 o cunoaște chiar la cantina studențească, când lua masa, pe Simone Boué, cea care, fără a-i fi fost soție în acte, i-a stat alături până la plecarea în eternitate a filosofului. Se spune că Simone Boué este cea care, de fapt, a adus un real echilibru în viața lui Emil Cioran.

În această perioadă începe să scrie „Îndreptar pătimaș”, ultima sa carte în limba română, încheiată în 1945, în același an Cioran stabilindu-se definitiv în Franța, în Cartierul Latin din Paris, unde a trăit ca apatrid după retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste.

PORTRET | Emil Cioran – artistul seducției și al paradoxului, om de o rarisimă finețe și inteligență

În anul 1949, îi apare „Précis de décomposition“ („Tratat de descompunere“), prima sa carte în limba franceză, la Editura Gallimard, care va publica apoi majoritatea cărților sale. Volumul îi aduce în anul 1950 Premiul Rivarol, singurul pe care îl va mai primi, refuzând ulterior toate distincțiile și premiile care aveau să îi fie acordate (între care Sainte-Beuve, Combat și Nimier), dar și remunerații de mii de franci.

Ulterior a trăit mult timp retras, nefiind atras de publicitate.

A urmat publicarea volumelor Syllogismes de l’amertume (Silogismele amărăciunii) –în 1952, La tentation d’exister (Ispita de a exista) – în 1956, Histoire et utopie (Istorie și utopie) – în 1960, La Chute dans le temps (Căderea în timp) – în 1964, Le Mauvais démiurge (Demiurgul cel rău) – în 1969, De l’inconvénient d’être né (Despre neajunsul de a te fi născut) – în 1973, Écartèlement (Sfârtecare) – în 1979, Exercises d’admiration (Exerciții de admirație) – în 1986 și Aveux et anathèmes (Mărturisiri și anateme) – în 1987.

A pornit prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente, mereu preocupat de problematica morții și a suferinței, fiind atras de ideea sinuciderii ca idee de sprijin a supraviețuirii și de tema alienării omului, prezentă la Sartre sau Camus, dar formulată de Cioran astfel: „Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”.

La mijlocul vieții a părăsit gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale, manifestate și în perioada sa epistolară, în care a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni – Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Samuel Beckett, dovedindu-se un excepțional autor al genului.

Însă în anul 1981, venit pentru un colocviu la Rășinari, Cioran avea să o cunoască și să se îndrăgostească de Friedgard Thoma, tânără cu calități extraordinare, inteligentă, cultă, care preda filosofia la o facultate din Germania și cu care ulterior a întreținut o corespondență intensă bazată pe o admirație intelectuală – și nu numai –  profundă și reciprocă, numită ulterior de Cioran „blestemul său indispensabil”.

În 1990, la 79 de ani, Emil Cioran era considerat cel mai important stilist francez al secolului.

În ultimii ani ai vieții este chinuit de Boala Alzheimer și este internat la Spitalul Broca, un centru renumit din Paris, unde Simone Boué, partenera sa de viață, îl vizitează zilnic, îl îngrijește și îi este alături până în ultima clipă.

PORTRET | Emil Cioran – artistul seducției și al paradoxului, om de o rarisimă finețe și inteligență
Simone Boue si Emil Cioran

Lada cu manuscrise și documente lăsate de Emil Cioran în grija părinților la plecarea la Paris în 1937, a ajuns peste ani în strada Dealului din Sibiu, pentru ca mai apoi să fie adjudecată, pentru 36.000 de euro, de Laurence Tacou, directoarea Editurii L’ Herne, și fiica lui Constantin Tacou, unul dintre bunii prieteni ai lui Cioran. Ulterior colecția a fost cumpărată, cu 507.500 de euro cu tot cu taxe, la licitație, de omul de afaceri de origine română, George Brăiloiu, care a donat-o Academiei Române.

Mai mult, mai există 37 de manuscrise semnate de Emil Cioran, evaluate la peste un milion de euro, care au fost în dispută în justiție între Universitatea din Paris și o firmă  de curățenie care le-a descoperit în urmă cu câțiva ani în pivnița apartamentului lui Simone Boue, după decesul acesteia.

În februarie 1995, Simone Boue scria Cancelariei Universităților din Paris că vrea să doneze bibliotecii instituției mai multe manuscrise ale lui Emil Cioran, însă ea a decedat după doi ani, iar donația nu s-a mai realizat. În cele din urmă justiția franceză a decis că firma de curățenie va putea dispune în mod liber de aceste manuscrise.

Cioran a fost și un om al contrastelor. Filosoful a scris cuvinte înfiorătoare despre români și istoria lor, însă în anul 1989, după prăbușirea dictaturii, țopăia realmente pe stradă de bucurie și striga că „țara lui și-a recăpătat libertatea”, în contextul în care el nu a cerut niciodată cetățenia franceză. A abandonat limba română motivând că nu dorea să scrie într-o limbă „pe care n-o înțelege nimeni”, dar a rămas până la sfârșitul vieții cu sentimentul că, atunci când vorbește franceza, o „maltratează”.

În tinerețe se declara, într-un articol, admirator al lui Hitler și justifica provocator „Noaptea cuțitelor lungi”, manifesta vădite afinități legionare – ca și prietenii săi Țuțea și Eliade -, dar și clare idei antisemite, viziuni repudiate peste ani, cu furie și rușine, motivându-le ca fiind „inadmisibile rătăciri ale tinereții”.

Emil Cioran, om de o rarisimă inteligență și finețe, ne-a oferit însă lecția unei existențe în care a luptat neîncetat să arate că noi oamenii suntem prost alcătuiți, o aglomerare de fragmente, în care se întâlnesc urâtul și divinul, în schimb a indicat ca sublime muzica și poezia – ca fiind singurele care ne pot duce în rai. Desigur că sensurile cele mai ascunse ale gândirii și creației sale, ni se vor arăta celor care vom avea „cutezanța” să îi studiem impresionanta sa operă.

PORTRET | Emil Cioran – artistul seducției și al paradoxului, om de o rarisimă finețe și inteligență AFP PHOTO | Pascal Pavani

Însă cel mai bine tot Cioran își sintetizează propria viață și operă: „Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viața pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilințe usturătoare și griji meschine. O viață de vis, aproape, o viață de leneș, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, și dacă m-am străduit să scriu și eu cărți, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacția că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile și gusturile proprii. Dacă sunt nemulțumit de ce am făcut, genul de viață pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulțumește. Și asta înseamnă enorm […] Marele succes al vieții mele e că am reușit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viața destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eșec. Însă n-a fost.”

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:4,12 m/s
Sun
18
Mon
22
Tue
22
Wed
14
Thu
8
Arhivă Radio Chișinău