Viața lui Hașdeu avea însă să poarte și amprenta unei imense tragedii, unica lui fiică, Iulia Hașdeu – un copil genial și precoce, care la vârsta de doi ani învăța limba franceză, la cinci ani scria nuvele, la 11 ani compunea piese de teatru, iar la 16 ani devenea prima româncă înscrisă la prestigioasa Universitate Sorbona, depășind legile firii – , un caracter de o profunzime uimitoare, avea să moară la doar 18 ani, în urma unei pneumonii. Vă invităm să urmăriți, în rândurile care urmează, povestea tatălui și copilei din familia Hașdeu, ambii geniali, cu uluitoarele lor realizări, sfârșitul tragic al copilei, durerea cumplită dar neresemnată a părintelui său, construirea templului „lumii de dincolo” de la Câmpina și fenomele stranii care sunt puse pe seama acelui loc.

Bogdan Petriceicu Hașdeu s-a născut la 26 februarie 1838, la Cristinești, județul Hotin, acum în Ucraina, fiind fiu al lui Alexandru Hâjdău și al Elisabetei Daucș, descendenții unor vechi familii boierești. Tatăl său a absolvit studii la Harkov, Lvov și München, având înclinații către filologie, istorie și folclor, fiind autor al unor lucrări de istoria dreptului universal și cunoscător a nu mai puțin de zece limbi străine, plus o bogată activitate didactică.

În anul 1841, familia se stabilește în Podolia, dar are de suferit din cauză că tatăl său era considerat „tulburător al liniștei publice“.

În anul 1848, mama sa, Elisabeta, trece la cele veșnice.

Gramatica românească a lui I.H. Rădulescu devine pentru viitorul lingvist și filolog cartea de suflet a copilăriei.

În anul 1850, se stabilește în Basarabia, urmând cursurile liceului din Chișinău.

Începând cu anul 1852, Bogdan Petriceicu Hașdeu a studiat la Universitatea din Harkov, unde sub îndrumarea unor profesori vestiți, dobândește cunoștințe solide în domeniul filologiei și al lingvisticii.

În perioada 1852 – 1854, Bogdan Petriceicu Hașdeu realizează primele încercări literare – „Cântec popular moldovenesc”, „Ștefan cel Mare”, „Doină”, „Moldova”, „Melodii românești”, „Gândirea” dar și fragmentele epice și dramatice „Arbore”, „Domnița Ruxandra” sau „Domnița Voichița”.

În 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, deși nu își încheiase studiile, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Mutarea s-a soldat însă cu pierderea dreptului de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei.

Iată portretul pe care Nicolae Iorga i-l făcea tânărului: „Ca prinț sărac, slab și bolnăvicios, impunător printr-o știință enciclopedică, dobândită de douăzeci de ani între un duel și un banchet intim, ca un original de care nu se putea apropia nimeni fără a fi uimit și rănit de uimirile și însușirile lui superioare și de inferioritatea unui spirit agresiv, care nu cruța nimic, nici pentru cel mai sfânt principiu ori pentru cea mai firească legătură, astfel căzu el în Iași la 1856“.

În anul 1857 a fost numit membru al tribunalului din Cahul, însă după doar șapte luni a demisionat. El devenise un fervent susținător al Unirii.

Un an mai târziu se mută la Iași, unde a obținut un post de custode al bibliotecii universității.

În același an, apare la Iași, sub conducerea sa, ziarul „România”, în care promova ideile pașoptismului.

În anul 1860, devine profesor de istorie și de geografie la Școala reală din Iași.

În anul 1861 a donat bibliotecii universitare 4.000 de volume, tot atunci aflându-se pentru scurt timp în Polonia, unde s-a perfecționat în mai multe domenii.

În anul 1862, colaborează la ziarele „Dacia” și „Tribuna Română”, tot în această perioadă punând bazele altor publicații, printre care revista „Din Moldova” (1862-1863) în care au apărut poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc. Aici publică, printre altele, drama „Răposatul postelnic” precum și un interesant studiu istoric despre legăturile lui Petru Rareș cu Ardealul.

În anul 1863, „Din Moldova”, devenită „Lumina”, este interzisă, în urma publicării nuvelei „Duduca Mamuca”, o scriere care a fost acuzată de „imoralitate“ și care a declanșat primul proces celebru din domeniul literaturii din țara noastră.

În același an se mută la București, unde, la 3 noiembrie, pune bazele revistei „Aghiuță”, în care va publica, cu modificări substanțiale, nuvela „Duduca Mamuca”, sub titlul „Micuța sau Trei zile și trei nopți din viața unui studinte”.

În anul 1864, publică, în ziarul „Buciumul”, condus de Cezar Bolliac, nuvela istorică „Ursita”, în aceeași perioadă începând să editeze revista „Arhiva istorică a României”.

Tot în 1864, la 2 mai, a avut loc lovitura de stat al lui Cuza, susținută de Hașdeu, apoi marele enciclopedist a susținut dinastia de Hohenzollern și a  cochetat cu politica, fiind adept al ideilor de factură paneuropeană, ulterior devenind membru al Partidului Liberal și mai apoi deputat din partea acestei formațiuni în Parlamentul României.

În anul 1865, se căsătorește cu Iulia Faliciu, în același an apărându-i monografia istorică „Ion Vodă cel Cumplit”.

În anul 1866, la 6 februarie, sub conducerea sa, continuând spiritul satiric al revistei „Aghiuță”, apare publicația „Satyrul”, iar în anul următor, pe 10 februarie, este jucată, la Teatrul Național din București, piesa sa „Răzvan și Vidra”.

În anul 1868, se acutizează contrele între Hașdeu și junimiști, mai ales că omul de cultură avea o știință reală de a polemiza, un spirit satiric și o cultură multilaterală, toate acestea susținute și prin intermediul publicațiilor „Revista Nouă” și „Revista contemporană”.

Tot în acel an, îi este publicată piesa „Rosana”, în revista „Familia”, moment urmat de călătoria de documentare a lui Hașdeu în Serbia, Ungaria, Austria, Basarabia și Franța, în vederea realizării unor studii științifice.

În anul 1870, Hașdeu editează revista Columna lui Traian (1870-1877; 1882-1889), unde îi apare poezia „Odă la ciocoi”, precum și alte materiale împotriva conducătorilor de atunci, fapt care îi aduce amenințarea cu închisoarea la Văcărești.

În anul 1872, îi apar primele două volume din „Istoria critică a românilor” dar și volumul „Poezie”, iar în 1876, el scoate Revista literară și științifică, în perioada 15 februarie – 15 mai.

În perioada 17 mai 1876 – 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din București, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” și „Cuvinte din bătrâni”, atât din arhivele românești, cât mai ales din cele străine.

În 1877 a fost ales membru al Academiei Române ca recunoaștere a calității operei sale de până atunci și în semn de recunoaștere a spiritului său enciclopedist.

Din 1878 a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București, unde a tipărit o parte din cursurile sale pline de originalitate și de cunoștințe vaste asupra literaturilor străine și a limbii române.

Tot în 1878, îi apar două volume din „Cuvente din bătrâni” – primul volum se intitulează „Limba română vorbită între 1550 – 1600”, iar al doilea „Cărțile populare ale românilor din secolul al XVII-lea în legătură cu literatura poporană cea nescrisă”, pentru acestea Hașdeu obținând, în anul 1880, Premiul Academiei Române.

În anii ce au urmat, Hașdeu publică volumul I (1886), volumul II (1887), volumul IV (1893) și volumul V (1898) din „Etymologicum Magnum Romaniae”, care urmărește fiecare cuvânt din toată istoria lui complexă, în toate epocile, în graiul popular, ca și în limba literară.

În fine, în 1887, apare, la București, „Revista nouă”, director fiind Hașdeu, iar redactori, printre alții, Vlahuță și Delavrancea.

Dar marea bucurie a vieții sale a fost nașterea, la 14 noiembrie 1869, la București, în casa din Strada Carol I nr. 14, a unicei sale fiice, Iulia Hașdeu.

Copila a fost botezată cu același nume ca al mamei, dintr-o mistică tendință de contopire a celor două ființe apropiate și ca un semn de suprem omagiu adus soției.

La vârsta de doi ani, cea alintată „Lilica” vorbea deja limba franceză, iar la împlinirea vârstei de patru ani începuse să scrie. La vârsta de cinci ani crea nuvele, iar la șapte ani scria narațiuni precum „Mihai Vodă Viteazul“ sau poeme precum „Domnia lui Țepeș Vodă“, sau „Oaselor lui Țepeș Vodă“.

Remarcabilă a fost contribuția mamei sale la toate aceste realizări ale copilei, aceasta punându-și literalmente întreg timpul și toată energia de care dispunea în slujba modelării intelectuale a fetiței și a dălturii voinței ei de a realiza ceva în viață.

Erau dovezi ale genialității micuței, care au uimit nu doar familia sa ci și apropiații care treceau pragul casei lor, mulți dintre aceștia fiind intelectuali iluștri.

Unul dintre aceștia era Alexandru Macedonski care, aflat în vizită la familia Hașdeu, ar fi întrebat-o pe copilă dacă știe vreo poezie, iar Iulia i-ar fi întors întrebarea: „Dar tu?“. Macedonski i-a recitat o poezie pe care fetița a ascultat-o cu atenție și i-a recitat-o, la rându-i, cuvânt cu cuvânt, câteva minute mai târziu.

Continuarea pe rador.ro.