Se spune că a cărat, timp de peste 30 de ani, către Ardeal, peste munți, cu mari eforturi, pe cărări numai de el știute, peste 250.000 de exemplare de cărți scrise în limba română, în greutate totală de peste 20 de tone. Munca sa de ridicare culturală a românilor transilvăneni nu era pe placul autorităților maghiare, care toată viața sa l-au urmărit, arestat, i-au confiscat și distrus cărțile.

Pentru a vedea cu ochii săi mărturii privind originea latină a poporului român, a călătorit pe jos până la Roma, unde s-a aflat la Columna lui Traian, iar în 1877 s-a înrolat, ca voluntar, în Războiul de independență.

Badea Cârțan a întruchipat credința totală pe care un țăran simplu a putut să o simtă pentru visurile cărturarilor din vremea lui, dar și o evlavie nemărginită pentru carte, în care regăsea doar lumină și mântuire…

* * * * *

Gheorghe Cârțan, pe numele său real, s-a născut în comuna Oprea-Cârțișoara, județul Sibiu, la 24 ianuarie 1849, fiind fiul lui Nicolae Cârțan și al Mariei Budac, o familie cu adânci tradiții oierești, care a mai avut alți șase copii: Măriuța, Nicolae, Chiva, Ion, Avram și Arsene.

În perioada zbuciumată a anilor 1848 – 1849, familia Teleky a părăsit Țara Făgărașului și Transilvania – pe atunci teritoriu al Imperiului austro-ungar, plecând la Budapesta, iar Oliver Boier, administratorul pământurilor grofului la Cârțișoara, vinde țăranilor o bucată de teren, casa grofului fiind cumpărată ulterior de preotul Vulcan din Cârțișoara.

Încă de la vârsta de cinci ani, Gheorghe cunoștea bine toate împrejurimile satelor Oprea și Streza – Cârțișoara, fiindcă vara căuta cuiburi de păsări, iar toamna culegea zmeură, alune și mure.

Din cauza sărăciei din familie, dar și fiindcă auzise de la alți copii din Recea că erau pedepsiți, dacă vorbeau românește, Gheorghe nu a mers la școală, iar la vârsta de 11 ani a plecat, alături de membri ai familiei, pe munte cu oile. Tatăl său l-a dus la stâna baciului Axente, sub Curmătura Bâlei, unde va învăța să facă brânză și caș. Stâna avea 2000 de oi, jumătate fiind ale grofului Teleky, 500 ale administratorului Oliver Boier, iar restul, al oamenilor din Oprea – Cârțișoara.

În anul 1864, a trecut cu turma, pe munte, ilegal, granița dintre Imperiul austro-ungar și România, pentru a vedea țara în care auzise că trăiesc frații săi români, liberi de orice stăpânire străină.

În 23 mai 1867 și-a luat cele 40 de oi ce-i reveneau drept moștenire de pe urma tatălui și, cu ajutorul unui oarecare Ion Cotigă, un intelectual brașovean care devenise cioban din proprie inițiativă, trece cu turma în România. Cotigă îl învață pe tânăr puțină istorie a românilor, câte ceva despre filosofi, apoi îl ajută să învețe să scrie și să citească, fiind cel care a inluențat devenirea ulterioară a tânărului Cârțan. Așa a aflat Gheorghe despre Platon și Socrate, despre istoricii romani și greci, Titus Livius și Herodot, dar și despre Ovidiu, care a murit la Tomis, și despre Traian și Decebal – considerați părinții poporului român. Cârțan era pur și simplu fermecat de ceea ce afla, deși nu pricepea cum de un cioban precum Cotigă putea să cunoască atâtea lucruri.

În iulie 1867, cei doi ciobani ajung cu turmele lângă Ciulnița, unde închiriază pentru mai mulți ani, un teren pentru stână și pășuni pentru oi.

În anul 1870 Gheorghe ajunsese la vârsta încorporării în armata austro-ungară, iar pentru a evita acest lucru, a rămas în continuare în România și timp de mai mulți ani nu a avut nici o știre de acasă.

În anul 1877, Armata Română i-a rechiziționat 1200 de oi și nutrețul necesar pentru iarnă, apoi Gheorghe se înrolează voluntar în Războiul de Independență al României, fără a ajunge pe câmpul de luptă, războiul încheindu-se înainte ca el să fi terminat instrucția.

La 12 iulie 1878 este lăsat la vatră din Armata Română, apoi Gheorghe a pornit spre Transilvania, dorind să ajungă acasă. În răstimpul în care fusese plecat, mama lui murise.

Însă, în răstimpul în care el nu se prezentase pentru încorporare acasă, cazul lui devenise unul complicat, întîrziase nu mai puțin de opt ani și era amenințat cu închisoarea. Pentru a scăpa de detenție, a fost nevoit să se prezinte la Făgăraș, unde

a fost încorporat și expediat la regimentul 31 Infanterie de la Zemm, lângă Belgrad, iar apoi a ajuns în Bosnia – Herțegovina, unde erau trimiși, de regulă, recruții români.

Gestul său a avut ca substrat și dorința de a avea toate actele în regulă, pentru a se lăsa de ciobănit și de a răspândi legal cartea românească în Ardeal. În armată, majoritatea ofițerilor erau austrieci, iar instrucția se făcea în limba germană, așa că, vrând-nevrând, a învățat limba germană.

La 8 mai 1881, a fost lăsat la vatră după alți 3 ani de serviciu militar.

A plecat în aceeași lună înapoi la Ciulnița, în România, însă Cotigă, asociatul său, nu a mai dorit să lucreze împreună, astfel încât cei doi s-au despărțit, iar Gheorghe s-a întors în Transilvania cu cele 400 de oi care îi aparțineau, în primăvara anului 1882.

El a fost amendat de mai multe ori pentru că oile sale au păscut pe pământurile unor sași, ajungând să plătească despăgubiri mult mai mari decât pagubele făcute de oile lui, astfel că, la scurt timp, a rămas fără nicio oaie. Fiindcă nu i s-a făcut dreptate, a plecat la Viena pentru a se înfățișa împăratului, dar nu a reușit, iar fiindcă a fost prea insistent, a fost urcat în tren cu forța de către poliție și trimis acasă.

În mai 1894, a participat, la Cluj, la procesul memorandiștilor, motiv pentru care este arestat și bătut de jandarmi, pe motiv că nu era posibil ca un simplu cioban să asiste din proprie inițiativă la un proces politic atât de important. După bătaia încasată a plecat din nou la Viena, unde intră în audiență la împărat, care îi promite tragerea la răspundere a vinovaților.

În ianuarie 1895, Badea Cârțan merge, pe jos, la București, pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul, despre care aflase că era un mare erou al românilor. Neavând unde să doarmă, Gheorghe s-a culcat în zăpadă, după cum era obișnuit ca cioban, iar dimineața este văzut de Ion Grama, om de serviciu la Liga Culturală, care îi facilitează întâlnirea cu profesorul V. A. Urechia, președintele Ligii și cu profesorul Grigore Tocilescu. Cu sprijinul acestora, Badea Cârțan a vizitat muzeele din Capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română, iar printre alții i-a cunoscut pe Valeriu Braniște și Constantin Mille, pe Nicolae Iorga, George Coșbuc, Ștefan O. Iosif, pe Spiru Haret, Take Ionescu, Constantin Morțun și I. C. Brătianu. Așa a ajuns Badea Cârțan cunoscut în întreaga țară.

În anii 1895-1896 i-a vizitat la închisoarea din Vac (Ungaria) pe memorandiștii condamnați la detenție.

A urmat, în ianuarie 1896, plecarea pe jos, la Roma, unde dorea să vadă Columna lui Traian, cu sprijinul profesorului Urechia, care i-a oferit susținere morală și financiară, precum și câteva scrisori de recomandare. Interesant este faptul că în traistă a luat cu el un pumn de pământ din grădina casei și boabe de grâu, pentru a le aduce ofrandă înaintașilor romani.

A trecut prin Timișoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck, Genova, ajungând la 15 februarie, la Roma. La Columna lui Traian, Badea Cârțan a presărat pământul românesc și boabele de grâu, ca ofrandă, apoi s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi. Dimineața, la trezire, a observat că era înconjurat de o mare mulțime de admiratori, iar unul dintre ei, văzând costumul popular românesc al lui Gheorghe, a exclamat: „un dac a coborât de pe Columnă”. Astfel, Badea Cârțan a devenit celebru și în Italia, mai multe ziare scriind despre el.

Scriitorul Duiliu Zamfirescu, ministrul reprezentant al României la Legația României din Italia, aflând de scopurile vizitei ciobanului român, i-a oferit sprijin și găzduire, și i-a mijlocit întâlnirea cu personalități italiene, cu profesori universitari, gazetari, oameni de artă, deputați și senatori, fiind considerat „un sol al poporului român”. După o lună de ședere la Roma, Cârțan pleacă spre țară, apoi, la 18 martie 1896, se află din nou la București, ca oaspete al profesorului Urechia.

După ce se întoarce la Cârțișoara, la 10 iunie 1896 este arestat de jandarmii unguri, este bătut crunt și i se confiscă fotografia cu Columna lui Traian, alte fotografii primite cadou în Italia, dar și cărțile pe care le avea la el. După ce este trimis în fața judecătorului, unde este întrebat despre legăturile sale cu Roma și România, este eliberat după două zile.

În luna august a anului 1896, Gheorghe a plecat spre Paris, via Viena, unde depune o nouă plângere la împărat, în care vorbește despre tratamentul la care este supus acasă. La Paris, români aflați aici l-au condus să viziteze muzeele pariziene, iar Emil Picot, profesor la Școala de limbi orientale, l-a prezentat studenților francezi.

Au urmat alte călătorii în Belgia, la Ierusalim și apoi, din nou, la Roma.

În septembrie 1899, la Roma a avut loc al XII-lea congres de istorie al orientaliștilor, la care au participat peste 700 de delegați din 40 țări, țara noastră fiind reprezentată de o delegație condusă de profesorul Urechia și de Badea Cârțan, sosit aici din proprie inițiativă. Senatorul și profesorul Angelo Gubernatis a propus ca Badea Cârțan, îmbrăcat în portul lui național, de cioban român, să fie cel care va depune coroana de lauri din partea membrilor congresului, la Columna lui Traian.

În această perioadă, Badea Cârțan a început să transporte din România în Transilvania, pe cărări de munte puțin umblate, cărți și alte tipărituri – toate donate – pentru elevii și studenții români ardeleni, în contextul în care orice scriere care pomenea de istoria românilor era interzisă în imperiu.

La 2 iulie 1904, el a participat la Serbările de la Putna, care comemorau 400 de ani de la moartea voievodului Ștefan cel Mare, de unde a plecat cu o grămadă de cărți donate de folcloristul Simion Florea Marian, pentru „frații ardeleni”.

În decembrie 1904, Badea Cârțan a ajuns la Cârțișoara, unde își găsește casa devastată de jandarmi, care îi confiscaseră toate cărțile românești. Au urmat alte nenumărate percheziții, confiscări și arestări, la una dintre aceste rețineri, în 15 decembrie 1905, fiind confiscate 4000 volume tipărite în limbile română, maghiară, germană, franceză și italiană, ducând numărul total de volume confiscate la 70000.

După mai bine de trei luni de cercetare, la 25 martie 1906, Parchetul general din Tg. Mureș redactează actul de acuzare nr. 893 în cauza penală privindu-l pe G. Cârțan, rechizitoriul recomandând ani grei de închisoare.

A urmat o întrevedere a oficialităților maghiare cu împăratul Franz Iosif, care a decis ca toate procesele politice deschise în perioada 21 iunie 1905 – 15 aprilie 1906 să fie

revocate.

După zece zile de la întîlnirea amintită, la 27 aprilie, președintele Tribunalului Brașov comunică oprirea procesului, iar la 5 mai anunță renunțarea la acuzare din considerente politice, în aceeași zi Cârțan fiind eliberat, după ce a fost obligat să semneze o declarație prin care se obligă să renunțe la toate cărțile și sumele de bani confiscate și la eventuale despăgubiri.

Acțiunea penală împotriva lui Badea Cârțan se transformă într-un proces al cărților românești, care va dura un an de zile și care se va finaliza prin arderea acestora.

Badea Cârțan și-a petrecut ultimii ani din viață călătorind între Ardeal și România, fiind hăituit în continuare de autoritățile maghiare. El se interesa de situația școlilor confesionale românești, folosind legăturile sale cu înalții ierarhi ai bisericii ortodoxe.

În București, porțile palatului regal îi erau întotdeauna deschise și însuși regele Carol I nu evită să stea de vorbă cu ciobanul îmbrăcat în sarică și încălțat cu opinci.

În iarna anului 1910, în timp ce se îndrepta spre Ardeal, Badea Cârțan a fost surprins de o avalanșă de zăpadă, care l-a ținut îngropat timp de trei zile, și din care a ieșit cu mare greutate. Întâmplarea i-a produs însă o congestie pulmonară, însă în primăvara lui 1911, acesta și-a revenit.

În iulie pleacă din nou spre România, însă la câteva zile ajunge la Poiana Țapului, unde primise găzduire în casa doamnei Lahovari, soția ministrului nostru la Roma. Aici este chemat un medic care realizează că zilele lui Badea Cârțan sunt numărate.

Scriitorul Mugur Gheorghe, care i-a privegheat ultimele clipe din viață, i-a spus: “Bade Gheorghe ești un erou. Ai luptat toată viața ca nimeni altul, pentru țara și poporul românesc. Urmașii nu te vor uita !”.

La 7 august 1911, Badea Cârțan trece în eternitate, fiind înmormântat în costum mocănesc și cu căciulă ciobănească, în cimitirul din Sinaia. I-au fost alături, pe ultimul drum, doamna Lahovary, sute de intelectuali și locuitori din Sinaia, Bușteni, Poiana Țapului. La căpătâiul său au luat cuvântul personalități culturale și politice care au elogiat întreaga viață a celui dispărut. Pe crucea de piatră de deasupra mormântului său stă scris: „Aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său”.

Badea Cârțan nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut urmași. Preotul Vulcan din Cârțișoara, cel care l-a susținut permanent pe Badea Cârțan, a murit în anul 1938, nu înainte de a comunica fiicei sale dorința sa de a fi donată casa părintească pentru a se amenaja în ea un muzeu în amintirea marelui patriot care a fost Badea Cârțan. Astfel că, într-o curte largă, în care se află o casă țărănească cu cerdac, pe două laturi ale ei, se află acum “Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan” din Cârțișoara, înființat în anul 1968, în care sunt expuse icoane pe sticlă, lucrate de Matei Păcuraru – Țimfora și de fiul lui Ion, amândoi din Oprea – Cârțișoara. Mobilierul

este format din scaune, blidare și lăzi de zestre, iar într-o altă încăpere sunt expuse pahare, sticle, căni și alte obiecte ale manufacturii sticlăriei de la Cârțișoara. Pe pereți se află expuse cahle de teracotă de fabricație locală, cu o vechime de peste două sute de ani. În cea de a treia încăpere sunt păstrate amintirile lui Badea Cârțan, cărți colectate de el și salvate de la confiscare și ardere, portrete și fotografii.

Aici pot fi admirate, printre altele, „Cronica” lui Șincai, „Descrierea Moldovei”, a lui Dimitrie Cantemir, „Crestomația română”, de I. Menliu sau „Istoria sfîntă a Noului Testament” – datată 1898.

Prin întreaga sa existență, prin credința și valorile sale de țăran simplu, Badea Cârțan a rămas o figură de excepție pentru istoria neamului românesc.

RADOR – Răzvan Moceanu