Portret: „Actorul Alexandru Repan și jocul sub zodia lucidității”
-
27 Februarie 2017 17:35
Actorul și regizorul Alexandru Repan, care împlinește vârsta de 77 de ani la 26 februarie – un bărbat șarmant, cu privire pătrunzătoare și cu zâmbet cuceritor, care a fost fratele mijlociu din “Frații Karamazov”, fermecătorul Claudiu din “Hamlet” sau Lopahin din “Livada de vișini” -, mărturisește că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viața.
S-a născut în anul 1940 în București, pe atunci la o margine dintre oraș și sat, pe Bulevardul Pache Protopopescu din București, la colț cu celebra stradă Popa Nan. A copilărit în vremuri cumplite de secetă și foame când mama sa, Marghit de origine unguroaică din Arad a reușit cu chiu și vai să aducă în București o capră gestantă, care a alimentat întreaga familie cu lapte, iar capra, iedul și o trotinetă erau singurele jucării ale actorului – după cum declara pentru Formula As. Părinții săi, Marghit și Alexandru, erau mici burghezi, tatăl fiind profesor de lucru manual, iar mama, casnică, au facut tot posibilul ca copilul să creasăa frumos educat în liniște, armonie și pace .Iubeau teatrul și l-au dus pe unicul fiu de multe ori la spectacole inoculându-i acestuia dragostea de scenă.
Și, astfel, a urcat pentru prima dată pe scenă în clasa a V-a, într-o piesă de I.L. Caragiale. Anul următor, făcea prima regie și aducea în scenă Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu, unde interpreta și rolul lui Baiazid. De la 14-15 ani știa roluri pe dinafară ale marilor actori ai vremii: Mihai Popescu, Emil Botta sau Fory Etterle și Ionescu-Gion etc. După absolvirea liceului, la 16 ani, din dorința mamei sale urmează cursurile Facultății de Istorie, și în același timp joacă și montează spectacole la Casa de Cultură a Studenților. O perioadă unică, în care teatrul era făcut cu pasiune și la intensitate maximă.
Din biografia realizată de site-ul www.cinemarx.ro aflăm că: “filmul l-a descoperit datorită unui prieten a cărui mamă era patroana unui cinematograf, la capătul Bulevardului Protopopescu intitulat ” Pache”, transformat apoi in „Popular”, în care își petreceau amândoi aproape câte o zi întreaga văzând filme, unul după altul, filme la modă atunci, americane:” Gunga Din, Taras Bulba”(….) După terminarea Facultății de Istorie se inscrie la examenul de admitere la Institutul de Teatru, având în comisie personalități care te făceau să simți cum ți se taie picioarele: Mony Ghelerter, Finți, Fintesteanu, Beate Fredanov. A intrat din prima încercare cu o schiță de Caragiale: ”Amicul X.“ și cu un sonet de Eminescu. Intră la clasa profesorilor Mony Ghelerter – Zoe Anghel, având ca și colegi nume de mâna întâi: Ruxandra Sireteanu, Emil Hossu, Melania Carje, mult regretatul său prieten Peter Paulhofer, Sileanu, Olga Bucătaru etc.și un alt mare dispărut – Alexandru Bocăneț care, după anul întâi, a plecat de la Actorie la Regie. În 1968, după ce era actor la teatrul B.St. Delavrancea și recita un poem la Tv este remarcat de Horia Lovinescu, pe atunci directorul Teatrului Nottara care-i propune un rol și, totodată, să devină alături de colegi de breaslă ca Ovidiu Iuliu Moldovan, Gilda Marinescu și Ștefan Iordache – actor al teatrului Nottara, ceea ce a însemnat cea mai mare cotitură din viața sa, aducându-i roluri si interpretari celebre. Astfel, eternul june prim a reușit să facă adevarate roluri de compoziție care nu vor fi uitate niciodată de admiratorii scenei românești. “Norocul” său în film este întâlnirea cu Titus Popovici, singurul mare scenarist pe care l-a avut pană acum filmul românesc, un om de o finețe, de o spiritualitate și de o cultură extraordinare. El îi oferă rolul împăratului Austriei din filmul “Horia” (jucat de Ovidiu Iuliu Moldovan) și cu complicitatea lui Titus și a regizorului filmului, Mircea Mureșan, realizează personajul (- un împărat francmason) din detalii subtile, pe întelesul – doar – al avizaților, reușind în timp cu un talent de excepție și o fire de războinic cuceritor să supună teatrul, televiziunea și filmul. Plin de glorie, este un actor răsplătit cu mai multe premii importante, dintre care Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler”. Un om timid, visător și grav, chiar dacă acest lucru nu se vede, se căsătorește relativ târziu și are doi mari prieteni :pe fiii săi, Alexandru, și Mateiu Dimitri, cărora le inoculează dragostea de teatru, cultură, arhitectură și muzică.
“M-am născut în război, cu un an înainte de a intra România în război cu Uniunea Sovietică. Prima copilărie am avut-o în anii cumpliți de după război, cu sărăcia, cu seceta din Moldova, instaurarea, încet-încet, a comunismului. (…) Viața este un lucru, un dar pe care ni-l face Dumnezeu și pe care trebuie să-l apreciem ca pe un dar foarte prețios. Mi-aș fi dorit să joc Cyrano de Bergerac. Nu se mai poate acum, pentru că e prea costisitor să se pună în scenă o asemenea piesă. Mi-aș fi dorit să joc Iago, dar acum nu mai am vârsta lui Iago. Nici caracterul lui, dar… (…) Când ești tânăr îți închipui că ești mult mai bun decât ești. Că poți mai mult decât poți. Este o calitate, dar și un defect al tinereții. Încrederea mare se poate transforma în aroganță. E bine să te uiți în stânga și-n dreapta ta când ești tânăr și să-i vezi pe cei care au jucat teatru înaintea ta”, declara Alexandru Repan pentru www.jurnalul.ro în februarie 2015.
Alexandru Repan a împrumutat vocea-i inconfundabilă unor personaje celebre din spectacole radiofonice și a făcut parte din distribuțiile unor filme de succes : “Rochia albă de dantelă” (1989), “Hanul dintre dealuri” (1988), “Lumini și umbre” (1981-1982), conform new.notttara.ro. Pe marele ecran a debutat in 1962, cu filmul “Vacanța la mare”, urmat de numeroase alte producții românești si străine.
Alexandru Repan își aminteșta pentru www.dcnews.ro că a jucat foarte multe personaje istorice, lucru „la modă” în perioada comunistă. ”Eram potrivit. Filmele istorice m-au mai scăpat de filmele polițiste sau de versurile patriotice pentru că în filmele istorice trebuia să am plete și barbă. Am avut chiar și o adeverință. Îmi pare rău că am pierdut-o. De port-barbă. Dacă nu, te prindeau pe stradă, te duceau la frizer să te bărbierească. Trebuia să o am la mine mai abitir ca buletinul de identitate pentru că altfel… Așa se justifica”.
A colaborat cu regizori de marcă, precum: Dan Micu, Dominic Dembinski, Dan Nasta, Lucian Giurchescu, Dinu Cernescu, Alexandru Dabija, Felix Alexa, Sorana Coroamă-Stanca, George Rafael, Alexa Visarion, Vlad Mugur, Sanda Manu, Ion Cojar, Claudiu Goga. Dintre spectacolele în care a jucat pe scena Teatrului Nottara amintim (selectiv): ”Anonimul” de Ion Omescu, regia: Dan Nasta (1969); “O lună la țară” de Ivan Sergheevici Turgheniev, regia: George Rafael (1970); “Crimă și pedeapsă”, adaptare după romanul lui Fiodor Dostoievski, regia: Sanda Manu (1970); “Și eu am fost în Arcadia” de Horia Lovinescu, regia: Dan Nasta (1971); ”Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri, regia: Dan Nasta (1971); “Hamlet” de William Shakespeare, regia: Dinu Cernescu (1974); ”Frumoasa istorie a vieții și a morții regelui Henric al IV-lea” de William Shakespeare, regia: Lucian Giurchescu (1976); “Patima fără sfârșit “ de Horia Lovinescu, regia: George Rafael (1977); “Pagini din Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale, regia: Alexandru Repan (1978); “Mizantropul “ de J.B.P. Molière, regia: Dan Nasta (1979); “Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă” de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu (1979); ”Noaptea umbrelor“ de Horia Lovinescu, regia: Dan Nasta (1980);” Karamazovii”, adaptare după Frații Karamazov de Fiodor Dostoievski, regia: Dan Micu (1981); “Negru și roșu” de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu (1983); “Cum vă place” de William Shakespeare, regia: Dan Micu (1985); “Livada de vișini” de A.P. Cehov, regia: Dominic Dembinski (1988), în care i-au dat replica George Constantin și Ștefan Radoff; “Al patrulea anotimp” de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu (1989); “Regele moare” de Eugène Ionesco, regia: Dominic Dembinski (1991); ”Jacques și stăpânul său” de Milan Kundera, regia: Petre Bokor (1992); “Underground”, adaptare după “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia: Alexandru Repan (1993); “Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, regia: Radu Gabrea (1999); “Hora iubirilor” de Arthur Schnitzler, regia: Felix Alexa (2002); “Romeo și Jeannette” de Jean Anouilh, regia: Claudiu Goga (2002); “Variațiuni enigmatice” de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga (2003); “Jocul dragostei și al morții” de Romain Rolland, regia: Lucian Giurchescu (2003); “Leonce și Lena” de Georg Büchner, regia: Felix Alexa (2004); “Vizitatorul“ de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga (2006); “Antigona” de Jean Anouilh, regia: Claudiu Goga (2008); “Aniversarea” de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov, Regia: Vlad Massaci (2009); “Nu vorbiți cu actorii” de Tom Dudzick, regia: Diana Lupescu (2011); “Roman teatral” de Mihail Bulgakov, regia: Vlad Massaci (2012); “Rapsodie-n roz”, adaptare după romanul omonim al lui Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Alexandru Repan (2014). A fost solicitat să joace și pe alte scene, în spectacole din repertoriul acelor teatre: ”Sfârșitul Troiei” de Walter Jens, regia: Vlad Mugur, la Teatrul Mic (1994); a participat în distribuția monumentalului spectacol semnat de Silviu Purcărete și realizat la Teatrul Național din Craiova, “Danaidele”, dramatizare de Silviu Purcărete (1995); ”Bine, mamă, da` ăștia povestesc în actu` doi ce se-ntâmplă în actu` întâi” de Matei Vișniec, regia: Nona Ciobanu, la Teatrul Mic (1998); “Valsul câinilor” de Leonid Andreev, regia: Nona Ciobanu, la Teatrul Mic (1999); “Eleni” de Kostas Asimakopoulos, regia: Ion Cojar, la Teatrul Național din București (1999)
Din 1990 a început să predea actoria la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, devenit apoi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale.
Un eveniment mai puțin plăcut din viața actorului este acela că, în anul 2011, ziarul Gândul scria despre faptul că Alexandru Repan ar fi fost colaborator al Securității, după cum susținea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). El ar fi semnat un angajament în 1974 și ar fi primit numele de „Hans”. Sub acesta semna note în care povestea ce vorbeau actorii în turneele efectuate peste hotare. Un an mai târziu, „Hans” a informat Securitatea despre intențiile de evaziune din țară ale unor cunoștințe.
Și, totuși, ”Alexandru Repan este un actor deplin, cu putere de control asupra stării sufletești complicate. De câte ori e în scenă, el îi stăpânește pe toți cu privirea și energia sa, adunându-i și risipindu-i într-un firesc sub care se ghicește încărcătura de gândire. Are un joc sub zodia lucidității. Compoziții robuste, cu pondere și credibilitate. Astfel, actorul trăiește neliniștea creatoare, nemulțumirea fundamentală, față de tot ceea ce știe că-i este deja la îndemână, având forța, tenacitatea, inteligența de a nu se transforma într-o imagine în sine, ci într-o imagine despre om. Pentru Alexandru Repan teatrul este locul din lume unde nu ai voie să disimulezi…”, scria Dan-Marius Zarafescu manager al Teatrului „Sică Alexandrescu“ Brașov, după cum reda ziarul Cotidianul la împlinirea vârstei de 75 de ani a actorului.
Cu o carieră artistică, care cuprinde peste 70 de spectacole de teatru și mai mult de 30 de roluri în filme, având și un har aparte, Alexandru Repan s-a dedicat cu devotament teatrului românesc.
Sursa: rador.ro