PORTRET | Édith Piaf – „Mica Privighetoare”, o viață trăită în infern

  • 10 Octombrie 13:48
PORTRET |  Édith Piaf – „Mica Privighetoare”, o viață trăită în infern

Sâmbătă, 10 octombrie, se împlinesc 57 de ani de la moartea șansonetistei, textierei și actriței franceze Édith Piaf, cea care avea să influențeze puternic culura franceză și europeană a secolului al 20-lea. Ea a consacrat, în Franța și în întreaga lume, genul muzical „chanson réaliste”, vocea și interpretările sale deosebite reflectând angoasele și frământările unei lumi a periferiei și a sărăciei. În urma ei au rămas cântece nemuritoare, precum „Non, je ne regrette rien”, „La vie en rose” ori „Milord”, dar și o poveste de viață construită dintr-un șir incredibil de evenimente nefericite, o întregă existență trăită sub spectrul tragediei.

Édith Giovanna Gassion, pe numele ei real, s-a născut „în brațele unui polițist”, la 19 decembrie 1915, sub un felinar din strada Villette, din Paris, părinții ei fiind Aneta Maillard, de origine italo-algeriană, o artistă alcoolică, jumătate prostituată, jumătate cântăreață stradală – mai cunoscută prin barurile din Belleville sub numele de Line Marsa – și Alphonse Gassion, un acrobat de circ.

Mama sa o va abandona după naștere, iar copila este crescută, pentru câteva luni, într-o cocioabă infectă, plină de păduchi și râie, a bunicii sale materne, deseori hrănindu-se dintr-un biberon cu lapte amestecat cu vin roșu.

Apoi, va fi înredințată spre creștere bunicii din partea tatălui, urmând să crească într-un bordel în care aceasta era matroană, la Bernay, în departamentul Eure.

Următorii ani din viața copilei, se vor desfășura în lumea prostituatelor, printre cele zece angajate ale stabilimentului rău famat.

La vârsta de 3 ani a rămas complet oarbă, din cauza unei afecțiuni numite keratită, care a dus la inflamarea corneei, iar biografii săi au remarcat faptul că și-a recuperat vederea în mod miraculos, după aproape patru ani, și după ce prostituatele au fãcut chetă pentru a o trimite într-un pelerinaj însoțit de rugăciuni, pentru recuperarea handicapului ei.

După învheierea Primului Război Mondial, tatăl său este angajat la un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință.

Dar tatăl său nu reușea să adune suma necesară unui trai decent, astfel că micuța Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel ceva „mărunțiș”, pentru a-și ajuta tatăl.

Acei ani, în care strada va juca un rol important în viața ei, au fost „rampa ei de lansare” și o „școală a vieții” care avea să-i ofere numeroase experiențe traumatizante.

În anul 1932, la doar 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont, însă ea nu avea timp să-și îngrijească copila, botezată Marcelle, care va muri de meningită, la doar doi ani.

Édith s-a trezit la vârsta de 20 de ani într-o puternică depresie, cauzată de pierderea celei care avea să fie unicul ei copil, era părăsită și de tată și era obligată să frecventeze lumea cea mai mizeră a societății pariziene, a vagabonzilor, proxeneților, traficanților de droguri, a prostituției, în care continua să cânte pentru a se putea întreține, la limita subzistenței.

În anul 1935, norocul avea să-i surâdă, după ce îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny’s” de pe „Champs-Élysées”, care o invită să cânte în localul său câteva melodii, a apariție care a reprezentat debutul său artistic. Leplée îi inventează numele de scenă – Édith Piaf, sau „môme Piaf”, datorită staturii ei scunde, de doar 1,47 metri înălțime. La cabaretul „Le Gerny’s”, Édith înregistrează primele sale succese, iar celebrii Maurice Chevalier și Jacques Canetti, impresar la radio, au fost realmente impresionați de calitățile ei. În același an, Canetti o invită la o emisiune la radio, iar către finalul anului, îi facilitează înregistrarea primului ei disc, cu melodia „La foule”.

Însă anii tinereții au fost marcați și de o boala care o măcina, încetul cu încetul, din interior: poliartrita reumatoidă. Afecțiunea avea să-i provoace artistei probleme semnificative ale articulațiilor, însoțite de dureri atroce și de deformări ale corpului.

La 6 aprilie 1936, Leplée este asasinat, iar Édith se află pe lista suspecților de crimă. Presa de scandal îi popularizează atât de mult numele, încât, după ce ancheta a stabilit că este nevinovată, publicul o va îndrăgi fără limite.

În anul 1937, Édith Piaf semnează un angajament cu Teatrul „ABC” din Paris, iar impresarul Raymond Asso, cu care avea să împartă și un episod amoros, îi înregistrează discul „Mon légionnaire”.

Foto: AFP

Este momentul în care Édith Piaf este remarcată pentru vocea plină de dramatism, ce acoperă nuanțe infinite, un timbru excepțional izvorât din neliniște și revoltă.

În perioada următoare, Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăsește, apoi, pentru compozitorul Michel Emer, cel care îi compunea melodiile „L’accordéoniste” și „Le disque usé”.

Într-o perioadă în care Édith impresiona cu melodii precum „Le vagabond”, „Le chasseur de l’Hôtel” sau „Les histoires de coeur”, a venit ocupația germană, și legătura ei cu mișcarea de Rezistență, în care a susținut și controversate concerte la Berlin, la invitația autorităților germane. Desigur, ea era un nume dorit la orice petrecere cu ștaif a acelei perioade, iar ea a dorit astfel să evite represaliile pe care le-ar fi suferit dacă ar fi refuzat invitațiile, după o viață în care și-așa suferise enorm.

În antiteză, Piaf ar fi ajutat, conform spuselor ei, nu mai puțin de 200 de prizonieri francezi să scape din Germania, după ce le-a furnizat în secret acte de identitate false, în timpul a două turnee.

A urmat aventura cu textierul Henri Contet, încheiată rapid, după ce acesta refuza să își părăsească soția, apoi Édith se consolează în brațele pianistului Norbert Glanzberg, iar Lou Barrier devine primul său impresar, care nu o va părăsi niciodată.

Anul 1944, a adus o furtunoasă poveste de dragoste înfiripată între Édith Piaf și Yves Montand, un tânăr cântăreț debutant la acea vreme. Ce doi aveau să apară împreună în câteva concerte, în următorii doi ani.

În anul 1946, Édith călătorește pentru prima dată la New York, pentru a cunoaște gloria, împreună cu cei trei colaboratori talentați care n-o vor mai părăsi – Robert Chavigny, la pian, Marc Bonel, la acordeon, și Louis Barrier, impresarul ei -, iar compozitoarea cea mai devotată va rămâne Marguerite Monnot. Trupa “Compagnons de la chanson“ o urmează în turneul american, iar Edith Piaf devine răsfățata Statelor Unite, după câteva debuturi în fața unui public pentru care “pariziană“ echivala doar cu “Chanel“ sau “Moulin Rouge“. Peste Ocean avea să-i cunoască pe actrița Marlene Dietrich și, mai ales, pe boxeurul Marcel Cerdan, cel care va fi marea ei dragoste și pe care îl va numi „le meilleur amant du monde”.

Numai că soarta nu a fost generoasă cu remarcabila artistă, fiindcă la 27 octombrie 1949, Marcel Cerdan și-a pierdut viața în urma prăbușirii avionului în care călătorea, în zona Insulelor Azore. În seara tragediei, a ales totuși să urce pe scenă, iar la „Imnul iubirii”, cântat, ca nimeni alta, versurile curgeau răscolitor: “Dacă într-o zi te smulge viața din brațele mele, dacă mori, departe de mine…“, pentru ca artista să leșine, efectiv, pe scenă după versul “Dumnezeu îi reunește pe cei ce se iubesc“…

Era doar una din incredibilele lovituri la care a trebuit să facă față în existența ei, și un moment adânc de depresie, care cu greu ar fi putut fi depășit.

Așadar traumatizanta experiență avea să se regăsească în remarcabilele versuri pe care Édith le-a scris pe muzica Margueritei Monnot, care au dat lumii una dintre cele mai impresionante melodii, „L’hymne à l’amour”.

În anul 1950, Édith se întoarce la New York pentru o serie de concerte, fiind însoțită de noul ei amant, Eddie Constantine, un actor și cântăreț american de origine ruso-poloneză, și de un secretar particular, pe nume Charles Aznavour, viitorul mare șansonetist, dispărut de curând dintre noi.

În anul următor, Édith Piaf este distribuită în comedia muzicală „La p’tite Lili”, alături de Eddie Constantine și Robert Lamoureux, însă artista, aflată încă în depresie, arată primele slăbiciuni, o consecință aproape firească a dependenței de somnifere și stupefiante, „asezonate” cu porții generoase de alcool.

În același an a obținut, totuși, succese remarcabile cu melodiile „Jézebel”, scrisă de Charles Aznavour, sau „Je t’ai dans la peau”, compusă de Gilbert Bécaud pe un text de Jacques Pills – cel alături de care Édith avea să trăiască o altă poveste de dragoste.

La 29 iulie 1952, Édith se căsătorește cu Jacques Pills, însă artista trăia între succese muzicale, dependența de medicamente, alcool și numeroase cure de dezintoxicare.

Au urmat alte eșecuri în viața sentimentală, dar și numeroase turnee de mare succes, precum cele desfășurate la New York, Mexico City, Rio de Janeiro sau Paris.

În anul 1956, s-a produs separarea de Jacques Pills și un nou amant, cântărețul de origine greacă Georges Moustaki, pe care ea îl lansase pe scenele pariziene și alături de care avea să dea naștere capodoperei muzicale „Milord”, unul din remarcabilele ei succese.

În anul 1958, Édith suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri atroce, care o vor face dependentă și mai mult de medicamente puternice.

Trebuie să amintim și o operație de pancreatită, un ulcer la stomac, astfel că tabloul clinic al artistei este unul dintre cele mai complicate.

În același an, ea publica volumul autobiografic „Au bal de la chance”, ce cuprindea întâmplări din viața sa din perioada 1935 – 1958.

În debutul anului 1959, Édith susține un concert la New York, însă spre finalul spectacolului se prăbușește pe scenă, momentul reprezentând, în opinia biografilor ei, începutul sfârșitului, o perioadă marcată de din ce în ce mai dese internări prin spitale și din ce în ce mai rare concerte. De atunci, jurnaliștii amatori de scandal ajunseseră să meargă la concertele ei doar pentru a nu pierde eventualul moment „senzațional“ al prăbușirii ei finale. Numai că finalul nu avea să se consemneze aici.

În anul 1961, în pofida stării de sănătate deteriorate, înregistrează un succes remarcabil într-un concert în sala Olympia, cu melodia ei iconică, „Non, je ne regrette rien”.

În primăvara anului 1962, artista se îmbolnăvește de bronhopneumonie, însă șirul incredibil de evenimente nefericite din viața personală nu o împiedică să se recăsătorească, la 9 octombrie 1962, unindu-și destinul cu Theophanis Lamboukas, sau Théo Sarapo, un bărbat mult mai tânăr ca ea, în vârstă de doar 26 de ani.

Anul 1963 a găsit-o Édith Piaf epuizată de necazuri, de consumul de medicamente, doctorii îi stabilesc un diagnostic crunt, la 18 martie 1963, urca pentru ultima oară pe scenă, iar după o lungă convalescență, artista avea să treacă la Domnul la 10 octombrie 1963, la Grasse, în urma unei hemoragii interne declanșate de insuficiența hepatică provocată de abuzurile de medicamente și alcool.

După ce Papa Paul al VI-lea i-a refuzat dreptul unei ceremonii catolice de înhumare, din cauza stilului ei de viață, Édith a fost înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise” din Paris, în prezența a peste 40.000 de oameni, fiind prima dată după Război când circulația este întreruptă în capitala Franței, pentru a permite unei mulțimi imense de admiratori – circa 160.000 de oameni, în total – să-i aducă un ultim omagiu.

În februarie 2007, avea loc premiera filmului „La vie en rose”, care prezintă viața cântareței Edith Piaf. Filmul a câștigat două Oscaruri, patru premii BAFTA, cinci premii Cesar, iar pentru performanța sa în rolul Piaf, Marion Cotillard a devenit prima actriță franceză care a câștigat un Oscar pentru un rol în limba natală.

Posteritatea i-a iertat, desigur, viața care a abundat în alcool, țigări, sex, dezmăț și dependența de droguri. Au rămas doar cariera sa artistică remarcabilă, melodiile ei tulburătoare, nemuritoare, simbol al spiritului parizian, abilitatea excepțională de a transforma durerea în artă, pasiunea pentru meseria sa până la limita forțelor sale, o artistă legendară care cu greu va putea fi uitată…

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
3
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:4,1 m/s
Thu
2
Fri
6
Sat
6
Sun
4
Mon
3

Curs oficial BNM 22 August 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.6967 -0.0000
USD 16.6356 -0.0000
RON 4.0711 -0.0000
UAH 0.6064 -0.0000
RUB 0.2255 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău