Portavionul USS Harry S. Truman va participa la cel mai amplu exercițiu militar organizat de NATO de după Războiul Rece

  • 09 Octombrie 2018 16:34
Portavionul USS Harry S. Truman va participa la cel mai amplu exercițiu militar organizat de NATO de după Războiul Rece

Portavionul USS Harry S. Truman va participa, în cursul lunii octombrie, la cel mai amplu exercițiu militar organizat de NATO după încheierea Războiului Rece, a anunțat marți, la Bruxelles, amiralul american James Foggo, transmite dpa, potrivit Agerpres.

„Forțele navale ale SUA demonstrează această capacitate ca urmare a flexibilității, agilității și angajamentelor noastre față de Alianță'', a spus înaltul oficial militar american.

Prin participarea portavionului american și a navelor sale de însoțire la exercițiul Trident Juncture, care va avea loc în Norvegia, numărul militarilor NATO prezenți la aceste aplicații va ajunge la 50.000.

Exercițiul Trident Juncture se desfășoară într-o perioadă marcată de tensiuni în relația Occidentului cu Rusia, după invadarea peninsulei Crimeea în 2014 și în contextul rolului Moscovei în evenimentele din estul Ucrainei.

La începutul acestei luni, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că exercițiul Trident Juncture, ce va avea loc în perioada 25 octombrie-7 noiembrie în nordul Norvegiei, nu este îndreptat împotriva niciunei țări în mod special.

''Exercițiul este defensiv'', a spus el, adăugând că Rusia a fost invitată să trimită observatori.

Trident Juncture se bazează pe un scenariu care simulează răspunsul colectiv al NATO la un atac armat contra unuia dintre cele 29 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice.

În luna august, Rusia a organizat un amplu exercițiu în estul său, la care au luat parte aproape 300.000 de militari, potrivit Moscovei. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:2,06 m/s
Sat
16
Sun
13
Mon
11
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău