Populația de koala, în declin rapid pe teritoriul Australiei
-
20 Septembrie 2021 17:15
Populația de koala se află ''într-un declin rapid'' pe teritoriul Australiei înregistrând o scădere de 30% într-o perioadă de trei ani, sunt concluziile unui nou studiu, informează DPA luni, potrivit Agerpres.
Fundația australiană pentru koala (AKF) a precizat că fiecare regiune din Australia s-a confruntat cu un declin al populației acestei specii, cel mai afectat fiind statul New South Wales, unde numărul exemplarelor s-a redus cu 41%.
În prezent, koala este o specie extinctă în 47 dintre cele 128 de electorate federale și doar un singur electorat numără peste 5.000 de animale, a precizat fundația.
În unele dintre regiuni, populația rămasă este estimată la doar cinci până la zece exemplare de koala, a mai precizat AKF.
Potrivit estimărilor fundației, au mai rămas între 32.065 și 57.920 de exemplare de koala, în scădere de la un efectiv cuprins între 45.745 și 82.170 în 2018.
Incendiile de vegetație din 2019 și 2020 au contribuit la declinul populației de koala, a spus președinta AKF, Deborah Tabart.
''Cu toate acestea, în mod clar nu este singurul motiv pentru care populația de koala se află în declin. Am asistat la o scădere drastică a populației din interiorul continentului din cauza secetei, valurilor de caniculă și lipsei apei pe care koala să o poată consuma. Am văzut zone în care peisajul arată ca pe Lună - copaci uscați și pe cale să se usuce peste tot'', a mai spus ea.
Aceasta a mai precizat că defrișarea terenurilor pentru agricultură, construirea de locuințe și activitățile miniere, au fost ''letale'' pentru populația de koala.
''Știm că strămutarea lor nu funcționează și că exemplarele de koala mutate mor. Sunt necesare măsuri urgente pentru sistarea defrișărilor în habitatul primar al koala dacă vrem să salvăm iubitul nostru animal național de la dispariție'', a mai spus ea.