Pompierii de la Cantemir au salvat o familie cu un nou-născut care s-au blocat în nămol din cauza ploilor abundente
-
14 Septembrie 11:07
Ploi abundente au căzut în această dimineață în mai multe localități din țară. La Hănăseni, raionul Cantemir, o familie cu un nou-născut a încercat să se refugieze din calea apelor cu o mașină, dar au rămas cu toții blocați în nămol. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că a fost nevoie de intervenția salvatorilor întrucât nivelul apei se ridica rapid și le putea pune viața în pericol.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat aproape de ora 04.00 dimineața, după ce familia a încercat să iasă cu autovehiculul din propria gospodărie. La fața locului de urgență au intervenit pompierii Postului de salvatori Iargara, care au reușit să deblocheze familia din puhoaie. Cele patru persoane au fost aduse la postul de salvatori și au putut să-și continue drumul după ce ploaia s-a domolit.
De intervenția echipelor de salvatori a fost nevoie în alte cinci gospodării din localitățile Gotești, Cania și Țiganca. Apele au intrat în gospodării și a fost nevoie de efectuarea lucrărilor de pompare. Victime nu au fost înregistrate.
Salvatorii îndeamnă cetățenii să urmărească buletinele meteo, să nu pornească la drum în condiții de ploi torențiale și să supravegheze minorii. În situații de risc să sune pentru ajutor la Serviciul 112.