Pompeo se îndreaptă spre Sudan, la bordul 'primului zbor oficial direct' între Tel Aviv și Khartoum
-
25 August 2020 12:13
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a părăsit marți dimineață Israelul pentru Sudan, la bordul 'primului zbor oficial direct' între Tel Aviv și Khartoum, în a doua zi a unui turneu axat pe normalizarea relațiilor între Israel și țări arabe, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Israelul și Sudan nu au relații diplomatice, iar avionul lui Mike Pompeo - sub rezerva că nu va face o escală de ultim moment - va fi 'primul zbor oficial direct' între Tel Aviv și Khartoum, au subliniat responsabili americani.
'Vă aflați acum într-un zbor istoric', i-a spus un oficial israelian lui Pompeo, pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.
Pompeo s-a întâlnit luni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și cu ministrul britanic de externe Dominic Raab. La Khartoum, el are prevăzute discuții cu prim-ministrul sudanez Abdallah Hamdok și cu generalul Abdel Fattah al-Burhan.
Potrivit Washingtonului, Mike Pompeo urmează să 'exprime sprijinul său față de o aprofundare a relațiilor Israel-Sudan' și față de 'tranziția' acestei țări ieșite în 2019 de sub conducerea de trei decenii a autocratului Omar al-Bashir.
După anunțul din 13 august privitor la un acord de normalizare a relațiilor între Emiratele Arabe Unite și Israel, Pompeo încearcă să convingă și alte state arabe să se apropie de Israel. Săptămâna trecută, autoritățile sudaneze au creat confuzie prin declarații contradictorii privind existența unor contacte cu Israel în vederea normalizării relațiilor bilaterale.
Un purtător de cuvânt al diplomației sudaneze a salutat atunci decizia EAU, afirmând că 'nu există motiv pentru continuarea ostilității între Sudan și Israel', și vorbind despre contacte directe între cele două țări.
Declarațiile au fost imediat salutate de o parte a clasei politice israeliene.
Însă după numai câteva ore, ministrul sudanez de externe, Omar Qamareddin, și-a mustrat purtătorul de cuvânt, arătând că 'problema relațiilor cu israelienii nu a fost discutată niciodată de guvernul sudanez'.
După Războiul de Șase Zile din 1967, în urma căruia Israelul a ocupat în special Cisiordania și Ierusalimul de Est, majoritatea liderilor arabi s-au reunit la Khartoum, unde au adoptat rezoluția 'celor trei nu': nu păcii cu Israelul, nu recunoașterii Israelului, nu negocierilor cu acesta.
Sursa:Agerpres