Pompeo declară că SUA este pregătită să reia negocierile cu Coreea de Nord
-
24 Iunie 2019 10:09
Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat duminică că SUA este pregătită să reia negocierile cu Coreea de Nord "la un moment dat", dacă aceasta va da semne că dorește să discute despre denuclearizare, potrivit Associated Press, preluat de Mediafax.ro.
Pompeo a declarat că speră că scrisoarea trimisă recent de președintele Donald Trump liderului nord-coreean, Kim Jong Un, "va oferi o bază bună pentru ca noi să începem să continuăm aceste discuții importante cu nord-coreenii pentru denuclearizarrea peninsulei".
Agenția de știri de stat din Coreea de Nord a descris duminică scrisoarea lui Trump către Kim ca fiind "excelentă" și a informat că liderul Kim a spus că va "contempla serios" conținutul, care nu a fost dezvăluit de oficiali din SUA sau nord-coreeni. Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat că cei doi lideri au avut o corespondență continuă.
Cel de-al doilea summit Trump-Kim, care a avut loc în februarie, la Hanoi, s-a încheiat cu un eșec, iar negocierile formale dintre cele două națiuni s-au întrerupt. Trump a spus în iunie că a primit o scrisoare "frumoasă" de la Kim, dar nu a dezvăluit conținutul său, iar recent a spus că a primit o "scrisoare cu ocazia zilei de naștere" din Coreea de Nord.